„Adesea, când condamnăm modul de viaţă al aproapelui, încercăm să schimbăm locul, să alegem singurătatea unei vieţi retrase, evident fără să ne dăm seama că locul nu ajută la nimic dacă duhul lipseşte. Acelaşi Lot, despre care vorbim acum, s-a arătat sfânt în Sodoma, dar a păcătuit pe munte. Că locurile nu pun la adăpost mintea, însuşi primul părinte al neamului omenesc o dovedeşte, cel care şi din rai a căzut. Dar este prea puţin să vorbim numai de toate locurile de pe pământ. Căci dacă locul ar fi putut să mântuiască, Satan n-ar fi căzut din cer. De aceea şi psalmistul, văzând că peste tot în această lume sunt ispite, a căutat loc în care să fugă, dar afară de Dumnezeu nu a putut să găsească un loc sigur. De aceea, a cerut Domnului ca El însuşi să i Se facă loc, zicând: „Fii mie Dumnezeu apărător şi un loc sigur, ca să mă mântuieşti”.

Aşadar, pretutindeni există un aproape care trebuie răbdat pentru că nu putem să devenim Abel, fără să fim puşi la încercare prin răutatea lui Cain.

Există un singur motiv pentru care compania oamenilor răi trebuie evitată: ca nu cumva, ei neputând fi îndreptaţi, să atragă spre imitare şi, în timp ce ei înşişi nu se schimbă de la răutatea lor, să îi strice pe cei care i-au însoţit. De aceea Pavel zice: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”. De asemenea, se spune prin Solomon: „Nu te întovărăşi cu omul mânios şi cu cel înfierbântat de furie nu te însoţi, ca să nu te deprinzi pe calea lui şi să-ţi întinzi o cursă pentru viaţa ta” (Pilde 22, 24).

Prin urmare, după cum cei desăvârşiţi nu trebuie să fugă de aproapele care este stricat, pentru că adesea îl atrag pe calea cea bună, iar ei niciodată nu sunt atraşi spre o viaţă stricată, tot aşa cei slabi trebuie să evite compania celor stricaţi ca nu cumva să fie încântaţi să imite relele pe care le văd adesea şi pe care nu pot să le îndrepte. Zi de zi reţinem în minte, prin auz, cuvintele aproapelui, la fel cum, inspirând şi expirând, tragem aer în trupul nostru. Şi după cum aerul nesănătos, respirat întruna, otrăveşte trupul, tot astfel vorbirea stricăcioasă, auzită întruna, otrăveşte inima celor slabi, încât acesta se alterează prin plăcerea de a săvârşi fapte rele şi prin continua vorbire plină de nelegiuiri.”

Sfântul Grigorie cel Mare – Dialogul – Omilii la profetul Iezechiel, Editura Doxologia, Iaşi, 2014

.

.