Acești Sfinți Mucenici ai lui Hristos au trăit pe vremea împăratului Decius (250-253) și a lui Valerian, conducătorul Asiei. Pentru tăria credinței lor și pentru viața lor curată, Sfântul Carp se învrednicise să ajungă episcop la Tiatira, iar Sfântul Papil era diaconul său, având de la Hristos și darul tămăduirilor, și împreună răspândeau cu mult zel dreapta credință și mângâiau poporul în suferintele sale.

Deci, au fost pârâți împăratului, nu numai că ei înșiși nu se închină zeilor, dar că îndeamnă și pe alții să se lepede de idoli. A trimis atunci împăratul pe Valerian, sfetnicul său și mare prigonitor al creștinilor, în părțile Asiei, iar acesta porunci ostașilor ca Sfinții Carp și Papil să fie prinși și aduși înaintea sa, la Tiatira. Deci, fiind prinși și întrebați, ei au mărturisit cu îndrăzneală, înaintea tuturor, numele Domnului Hristos și neprimind ei să aducă jertfă idolilor, au fost puși la chinuri. I-au legat de cai iuți și i-au dus în goană, mai mult târându-i, de la Tiatira la Pergam, orașul lor de naștere, iar acolo au fost bătuți cu toiege cu spini și trupurile lor au fost arse cu făclii, cât Sfântul Agatodor, slujitorul lor, fiind de aceeași credință cu ei, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, din aceste chinuri. Au fost apoi spânzurați, pe lemn și, pe când li se strujeau trupurile, Sfântul Carp a zâmbit în chinuri și, fiind întrebat: „De ce ai râs, Carp?”, acesta a zis: „Am văzut slava Dumnezeului meu și m-am bucurat”.

Deci, îi tăvăliră peste spini, în sus și în jos, și i-au dat să-i mănânce fiarele și, scăpând nevătămați, Sfinții nu încetau a mărturisi pe Hristos, încât au fost osândiți să fie arși în foc. Iar pe când se înfierbânta cuptorul, s-a ivit și Agatonica, sora lui Papil diaconul, care, mărturisind înaintea lui Valerian că și ea este creștină, cerea să fie părtașă la chinurile Mucenicilor. Deci, la porunca lui Valerian, tustrei au fost aruncați în cuptorul cel încins. Și, rămânând nearși, li s-au tăiat capetele cu sabia.

.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh despre mită, dobândă și iubirea de arginți
        Cel ce ia dobândă, cel ce ia mită, ca și iubitorul de arginți și răpitorul sunt ca o căruță cu patru cai, având ca vizitiu pe satan cel mândru, căruță pe care Dumnezeu a surpat-o. Satan adună încă pe toți cei ce-l urmează, spre a lor pierzare. Deci, nu se cade celor ce au minte a fi purtați de vrăjmașul, ca nu împreună cu el să ajungă în groapă și în focul cel veșnic, ci în viață, spre mai bine, să se îndrepteze, precum și Apostolul zice: „Având hrană și îmbrăcăminte, să fim îndestulați cu acestea.” Iar cei ce vor să se îmbogățească au parte de nenorociri și de cursele vrăjmașului, nepăzind poruncile apostolești, iar, mai bine zis, ale lui Dumnezeu, care grăiește: „Să nu câștigați nici aur, nici argint, nici să vă îngrijiți ce veți mânca sau ce veți bea și cu ce vă veți îmbrăca!” Că pe cel ce adună bogăție pe această cale, îl surpă Dumnezeu și cu ale sale picioare îl calcă. Încă și în cartea Proverbelor, înfruntă pe cel ce ia mită, zicând: „Cel ce iubește argintul, nu se va sătura de argint; și să nu apuci de la cel sărac, că sărac este și nu știe umbla”. Că zice Domnul: „Mai bine este a da, decât a lua”. Iar în Lege zice: „Să nu dezvinovățiți pe cel necurat, pentru mită, și nici să nu iei mită, fiindcă mita crește și orbește ochii celor ce văd”. Că și Samuil ținând porunca Legii, grăia către norod: „Oare din mâinile voastre am luat izbăvirea? Iată martor este Domnul, că n-a ajuns mita în mâinile mele”. Iar Proorocul Amos, mâniindu-se pe judecători, zicea: „Mită aleasă de la săraci ați luat”. Iar Isaia, ocărând cetatea zicea: „Dregătorii tăi iubesc mita, disprețuind răsplătirile. Vai celui ce face dreptate celui necurat pentru mită, și lucrul cel drept pe nedrept îl ia de la omul cel drept”. Și iarăși: „Pierzător lucru este dobânda pentru însuși sufletul celui ce ia, iar cel ce nu iubește dobânda viu va fi”. Și iarăși: „Cel ce primește mită fără dreptate nu se va îndrepta înaintea lui Dumnezeu. Că mai bun este numele bun, decât bogăția cea multă”. Iar David se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Să nu pierzi, cu cei necredincioși, sufletul meu”.

Oare vezi că Scriptura numește, pe ucigași și pe primitorii de daruri bărbați ai sângelui și fără de lege? Încă asemenea cu aceasta a zis Domnul: „Nebunule, întru această noapte sufletul tău vor să-l ceară de la tine, dar cele ce le-ai gătit ale cui vor fi?” Nebuni numește pe cei ce-și pun nădejdea în bogăția cea pieritoare. Și, iarăși, David zice: „Pleacă inima mea spre învățăturile tale, iar nu la dorința de câștig”. Încă și Iov, arătându-și curăția, zicea: „Au, doară, mâna mea s-a atins de mită?” Și Însuși Domnul ne poruncește, grăind: „Luați aminte și vă păziți de toată lăcomia, că nu din bogăția omului este viața lui, ci precum este scris: Dreptul prin credință va fi viu!”

.
Întru aceeași zi, cuvânt din Pateric, despre miluirea străinilor
        Un oarecare monah, antiohian de neam, cucernic, de la mânăstirea lui Casian, a mers la Sfintele Locuri pentru rugăciuni. Și, zăbovind el acolo, s-au sfârșit cele de care avea trebuință și nu știa ce să facă. Și, șezând în biserică, se întrista de aceasta și, plecându-se, a adormit puțin și a văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos, grăindu-i lui: „Du-te la iconomul Sfintei Învieri și să-i zici lui: M-a trimis Iisus la tine, să-mi dai, pentru Dânsul, un galben și îți voi da zapis la mână și când va veni Iisus îți va da glabenul”. Și monahul deșteptându-se, și rugându-se, a crezut cuvântul. Și, mergând,a aflat pe iconom și i-a zis precum i s-a poruncit. Și i-a raspuns iconomul: „Dar când va veni Iisus, ca să mi-l dea?” Iar monahul a zis: „Eu ți-am spus precum am auzit, iar tu, cum știi, așa să faci!”

Atunci i-a zis lui iconomul: „Fă-ți zapisul tău!” Și, șezând monahul a scris așa: „Eu, Ioan monahul de la Antiohia Siriei, mărturisesc că am luat un galben de la tine Ștefan preotul, iubitorul de Dumnezeu, iconomul Sfintei Învieri, trebuindu-mi. Pentru încredințare, am făcut acest înscris al meu și, când va veni Iisus Hristos, ți-l va da”. Deci a luat galbenul și a plecat. Iar în noaptea cea dea a doua a văzut iconomul în vis pe Oarecine, grăindu-i: „Ia-ți galbenul și să-Mi întorci zapisul monahului.”. Iar el nu voia, grăind: „El a zis că Iisus va veni și-mi va plăti”. Iar el a zis: „Eu sunt Iisus. Ia-ți, dar, galbenul și-Mi dă zapisul călugărului, ori vrei să iei ceva mai mult. Iată ce-i al tău”. Și, deșteptându-se, a trimis pe niște oameni după monah, zicându-le: „Ori unde îl veți afla pe acel monah, să-l aduceți la mine”. Și, aflându-l, i-au zis: „Mergi că te cheamă iconomul”. Iar el, temându-se, cugeta întru sine că s-a căit și vrea să-i ia galbenul și mergea cu sfială. Iar iconomul, văzându-l i-a zis: „Părinte, mai ia și alți galbeni, câți vei voi, și-mi fă zapis.” Iar el a răspuns: „Iartă-mă, că mai mulți nu-mi trebuie, destul îmi este acesta, că nici Domnul nu mi-a zis să iau mai mult de un galben”. Și s-au mirat cei ce au auzit și au proslăvit făgăduințele Domnului cele nemincinoase. A Căruia este slava, în vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.