Foaie verde crud,

Ruptă dintr-un dud,

De nu te-ai usca,

Verde-ai rămânea…

Cum a fost odat,

Tinerețea mea…

Nesomnul pe pleoape,

Clocotiș de ape,

Freamăt de Rarău,

Undă de pârău,

Mugur ce dă-n floare,

Și miez de culoare…

Fir de iarbă grasă,

Rouă ce se lasă,

Apă vie-n zori,

Presărată-n flori…

Smirna dorului,

Seva bradului….

Și iar foi de dud

De-aș rămâne crud

Iară de m-aș naște

Păcat n-aș cunoaște…

Și de drag și dor

Sufletul ușor

Pasăre ar fi

Să zboare-ar voi

Numai spre lumină

N-ar gusta din tină…

Și-ar gusta mereu

Rai și Dumnezeu…

Și-n veci aș trăi,

Și n-aș mai muri!!!!!

Cu nostalgie pentru exuberanța și nevinovăția tinereții,

Pr. Andrei