Foaie verde crud,
Ruptă dintr-un dud,
De nu te-ai usca,
Verde-ai rămânea…
Cum a fost odat,
Tinerețea mea…
Nesomnul pe pleoape,
Clocotiș de ape,
Freamăt de Rarău,
Undă de pârău,
Mugur ce dă-n floare,
Și miez de culoare…
Fir de iarbă grasă,
Rouă ce se lasă,
Apă vie-n zori,
Presărată-n flori…
Smirna dorului,
Seva bradului….
Și iar foi de dud
De-aș rămâne crud
Iară de m-aș naște
Păcat n-aș cunoaște…
Și de drag și dor
Sufletul ușor
Pasăre ar fi
Să zboare-ar voi
Numai spre lumină
N-ar gusta din tină…
Și-ar gusta mereu
Rai și Dumnezeu…
Și-n veci aș trăi,
Și n-aș mai muri!!!!!
.
Cu nostalgie pentru exuberanța și nevinovăția tinereții,
Pr. Andrei
