Acesta era din țara Galatiei, din cetatea Ancira, frate cu Mucenicul Antioh, născut din părinți creștini și crescut în dreapta credință. Deși tânăr cu anii, ca înțelepciune era bătrân și propovăduia pe Hristos cu îndrăzneală, în mijlocul închinătorilor de idoli. Pentru aceasta a fost prins de necredincioși și adus la judecată înaintea dregătorului Agripin. Deci, acesta auzind pe Sfântul că nu se închină zeilor, îndată a rânduit doisprezece slujitori de l-au bătut fără milă, pe rând. Iar bunul pătimitor nu a ostenit, răbdând și mărturisind pe Domnul Său Hristos. L-au întins apoi pe un pat de aramă ars în foc, bătându-l iarăși cu toiege și l-au ars cu măciuci de fier înroșit în foc, la subsuori și pe coaste, dar, când l-au pogorât de pe pat, au aflat tot trupul lui întreg și sănătos, neavând nici urmă de rană, încât toți ziceau: „Cu adevărat mare este Dumnezeul creștinilor!”.
Chinuitorul a poruncit atunci să jupoaie pe Sfânt și i-au scos fâșii de piele de pe spinare, în chip de curele, și i-au frecat carnea și coastele cu țesala, până ce cădea carnea de pe oasele lui. Și dregătorul, văzând că nu poate cu nimic întoarce pe Platon de la Hristos, a hotărât să-l taie cu sabia, și atunci i-au tăiat capul.
Întru această zi, Sfântul Mucenic Romano şi copilul Varula (†303)
Acesta trăia în zilele lui Maximin (305-313) și, din dragostea ce o avea pentru Hristos, de râvnă dumnezeiască aprinzându-se, oprea nu numai poporul păgânesc din Antiohia, ci și pe însuși dregătorul Asclipiade, de a intra în capiștea idolilor, zicând: „Nu sunt idolii dumnezeu, ci unul este adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos”. Deci, l-au bătut peste gură și, spânzurându-l, l-au strujit pe coaste, iar Mucenicul răbda cu vitejie, mărturisind pe Hristos Dumnezeu și defăimând pe dregător. Și era acolo un copil creștin, cu numele Varula. Și căutând Mucenicul la copil a zis dregătorului: „Mai priceput este copilul acesta decât tine, om bătrân”.
Și dregătorul, chemând pe copil la sine, i-a zis: „Pe care Dumnezeu cinstești?” Iar copilul a răspuns: „Pe Hristos cinstesc”. Și l-a întrebat iarăși dregătorul: „Cum este mai bine, a cinsti un Dumnezeu sau mai mulți?” Copilul a răspuns: „Mai bine este a cinsti pe unul Dumnezeu Iisus Hristos”. Dregătorul iarăși a zis: „Prin ce este mai bun Hristos, decât toți zeii?” Iar copilul a răspuns: „Cu aceasta este mai bun Hristos: că este Dumnezeu adevărat, că ne-a zidit și ne-a mântuit pe noi toți, iar zeii voștri sunt diavoli”. Și se minunau toți de acel copil și de cuvintele lui cele înțelepte. Deci, a poruncit dregătorul să bată pe copilul acela cu vergi, fără milă, fiind și mama sa de față la pătimirea fiului ei. Iar el, poftind apă, fiindu-i sete, mama sa i-a zis: „Nu bea, fiul meu, dintru această apă, ci du-te și bea din apa cea vie”. Și mustrând copilul pe tiran, acesta a poruncit călăului și i-a tăiat capul.
Iar Sfântului Romano i-au tăiat limba, și, după ce i-au tăiat-o, tot n-a tăcut mărturisitorul lui Hristos, ci chiar fără limbă grăia lămurit, mulțumind lui Dumnezeu. Deci, aflându-se de această minune a Sfântului și la împărat, din porunca acestuia, fericitul a fost sugrumat în temniță și așa a părăsit această viață, luând cununa muceniciei.
Întru această zi, cuvânt despre smerenie, de care se tem diavolii
A fost în Egipt un om, mai mare peste popor, și avea o fiică în care intrase un demon cumplit care o chinuia pe ea. Deci, avea tatăl ei prieten pe un călugăr oarecare și acesta i-a spus lui: „Nimeni nu va putea tămădui pe fiica ta fără numai pustnicii pe care îi știu eu, dar chiar de-i vei ruga pe ei, nu vor primi să facă aceasta, din smerenie. Drept aceea, așa să le faci lor: când vor veni la târg ca să-și vândă lucrul mâinilor lor, să cumperi și tu de la dânșii și, când vor veni să ia prețul să le zici lor să facă o rugăciune; și cred că diavolul va fugi de la fiica ta”.
Deci, acela ducându-se la târg, a aflat pe un ucenic al lui Macarie stând; și avea vase și coșnițe. Și cumpărând de la dânsul, l-a luat pe el la casa lui, ca să-i dea prețul coșnițelor. Iar când a intrat călugărul acela în casă, îndrăcita aceea l-a lovit pe el peste ureche, iar călugărul a întors îndată și celălalt obraz, după porunca Domnului. Și demonul, începând s-o chinuiască pe fecioară, zicea: „O, silă și nevoie, porunca acestuia mă gonește pe mine”. Și îndată s-a tămăduit fecioara. Iar după ce a venit la bătrâni, ucenicul le-a spus de cele ce se făcuseră și aceia au proslăvit pe Dumnezeu, zicând: „Legământ este mândriei diavolești să piară de smerenie și să fugă degrabă la porunca lui Hristos”.
Întru această zi, învăţătură a Sfântului Efrem, despre iubirea de săraci
Veniți, dar, fraților, să defăimăm cele vremelnice și să ne îngrijim de veșnicele bunătăți făgăduite nouă. Să ne sârguim noi înainte, până nu se întunecă, mai înainte până nu se risipește târgul. Să nu ne câștigăm nouă prieteni din mamona al nedreptății. Să câștigăm dintre săraci mulți martori. De la dânșii să cumpărăm undelemn și să-l trimitem înainte. Că ei: văduvele, sărmanii, neputincioșii, ciungii, șchiopii, orbii, leproșii și toți săracii, care stau la ușile bisericilor, sunt cei ce vând undelemn candelelor. Pe aceștia să-i căutăm și să-i îngrijim, că ei împacă pe Dreptul Judecătorul cu noi. Pe cei ce vin la noi, să nu-i întoarcem deșerți înapoi, ci cu față veselă să-i întâmpinăm, iar celor ce nu pot să vină, noi să le trimitem milostenie. Aceasta este mai mare și decât cea dintâi poruncă. Fiecare să cerceteze în biserici, dacă nu cumva este vreun sărac, sau vreun străin, și, aflându-l să se sârguiască a-l lua în casa sa și să-l odihnească, pentru că, împreună cu săracul, intră și Hristos în casă, Cel ce pentru noi s-a făcut sărac, că prin jertfa aceasta primim milostivirea lui Dumnezeu. Și, dacă cel ce primește un prooroc, plată de prooroc ia, oare cel ce pe Iisus Hristos Însuși Îl primește, ce fel de plata va lua? Cu adevărat că pe cea scrisă: „Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-a suit” (I.Cor.,2,9). Cel ce aduce pe sărac în casa sa, aduce și pe Hristos, Care a zis: „Fericiți cei milostivi”. Cel ce miluiește pe sărac împrumută pe Dumnezeu, Cel ce a zis: „Întrucât ați făcut aceasta unuia din acești preamici, Mie mi-ați făcut”. Cel ce pe străin primește sub acoperământul său, primește pe Hristos, Cel ce a zis: „Iar Fiul lui Dumnezeu n-are unde să-și plece capul”.
Acestea și cele asemenea acestora sunt roade ale pocăinței și cununa și lauda și slava creștinilor. Să nu se laude cel înțelept cu înțelepciunea sa, sau cel puternic cu puterea sa, ci, toți cei ce se laudă, cu Domnul să se laude, iar lauda creștinilor este porunca lui Dumnezeu. Lauda creștinilor este Învățătura Apostolilor și a Proorocilor. Lauda creștinilor este smerita cugetare, săracia cea duhovnicească și ascultarea. Lauda creștinilor este cântarea cu psalmi cu umilință. Lauda creștinilor este pocăința cu lacrimi, lauda creștinilor este blândețea cea cu liniște și slujirea către toți. Lauda creștinilor este a spăla picioarele fraților. Lauda creștinilor este a zice către prietenul său: „Iartă-mă, că am greșit ție”. Lauda creștinilor este primirea străinilor și milostivirea. Lauda și mântuirea creștinilor este ca, totdeauna, la masa lor, săracii și sărmanii și străinii să mănânce împreună cu ei, ca din casa lor Hristos niciodată nu va lipsi. Lauda creștinilor este ca să nu apună soarele asupra mâniei lor, nici să doarmă având ceva asupra cuiva. Lauda creștinilor și cununa este a răbda necazuri și a nu se mânia; unul ca acesta se află prieten cu Cel ce a zis: „Întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan,16,20). Lauda creștinilor este a cerceta pe cei din temniță, pe cei ce sunt în peșteri, pe munți și prin crăpăturile pământului, ca niste ucenici adevărați ai Celui ce a zis: „În temniță am fost și ați venit la Mine”. Lauda creștinilor este a pomeni de-a pururi pe Dumnezeu și ziua cea mare a Judecății. Dar pentru ce să nu zic și cele mai mari? Fala creștinilor și lauda și mântuirea este mărturisirea dreptei credințe și a nu se uni nici a se împrieteni cu cei ce cugetă împotriva ei, ci a păzi porunca și arvuna neîntinate, neprihănite și neamestecate de tot eresul, până la arătarea Domnului Iisus Hristos. Că aceasta văzând, Domnul va zice: „Iată, cu adevărat, creștin, întru care nu este vicleșug”. Cu aceasta suntem datori să ne lăudăm fraților, iar nu cu căruțe și cu cai, cu dregători și cu bogăție. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
..
.
