Acesta a fost fiu de sfetnic al împărăției și s-a născut la Treveri, în Galia, unde avea dregătoria tatăl său. Deci, murind acesta, Ambrozie, fiind în fragedă vârstă, a venit cu maica sa și a locuit în vestita cetate a Romei, unde a strălucit prin învățătura cărții. S-a suit grabnic la dregătoriile lumești cele mai înalte, că era destoinic și drept la judecăți, ca o cumpănă și canon de dreptate, și întreagă și dreaptă judecată făcea, fără părtinire. Drept aceea, pe vremea împărăției lui Valentianian (372-392) a fost ales episcop al Mediolanului (Milano de astăzi), având vârsta de 30 de ani și neavând el dumnezeiescul Botez, că era numai printre cei chemați, catehumen. Ci, cu toate acestea, despre partea bunătăților și curățenia vieții, nu le avea mai puțin decât creștinii cei adevărați.

Deci cu alegerea poporului și cu sfatul împăratului Valentinian a fost pus, fără voia lui, episcop al Bisericii din Mediolan, primind mai întâi Sfântul Botez, iar după opt zile, Arhieria, la 7 decembrie 374. Și s-a făcut mare Părinte și Învățător Bisericii lui Hristos. A propovăduit și a scris multe cărți împotriva eresului lui Arie și a întors prin cuvântul său pe mulți la dreapta credință, luminând poporul și dând pace bisericii sale. A oprit pe marele Teodosie, împăratul romanilor, să intre în biserică, după uciderea cea mare, pe care aceasta o făcuse în Tesalonic, punându-l sub canon de pocăință, în fața tuturor credincioșilor.

A luminat, a păstorit, a vindecat, a îndrumat sufletele, a apărat dreptatea celor nedreptățiți a propovăduit Evanghelia la un întreg popor al marcomanilor, a primit la credință, ca ucenic al său, pe marele bărbat al lui Hristos, pe Fericitul Augustin; în scurt, a lucrat ca un desăvârșit episcop al Domnului. Și așa, ajungând la bune bătrâneți, s-a mutat către Domnul.

Întru această zi, Sfinţii trei sute de Mucenici din Africa

Acești Sfinți Mucenici au trăit pe vremea împăratului Zenon (474-491), iar domnitor și stăpânitor al Africii era arianul Onoric, urmaș tatălui său Ghizeric. Deci, pe acest Onorie l-au înduplecat episcopii arieni, Chiril și Vulinard, să se pornească mare goană împotriva dreptslăvitorilor creștini; și goana s-a pornit. Și atât de înfricoșătoare și mare a fost, încât a covârșit până și prigoanele din anii lui Dioclețian și Maximian. Că a poruncit sălbaticul acela tiran să se izgonească toți preoții celor cinsprezece orașe din Africa, după ce, mai întâi, s-au luat de la bisericile dreptcredincioșilor toate sfintele veșminte și odoare. Ci dreptcredincioșii, apucând numai o singură biserică, se adunau acolo și săvârșeau dumnezeieștile Taine. Aflând aceasta însă, barbarii arieni au înconjurat-o și, aducând lemne și alte materii uscate, au aprins-o. Și așa au ars biserica, împreună cu toți creștinii ce se aflau într-însa la rugăciune. Iar Onoric a poruncit ca toți creștinii, care nu se vor boteza a doua oară, întru răul botez al arienilor, îndată să fie dați morții. Deci, câți dreptslăvitori nu puteau suferi uneltele îngrozitoare ale chinurilor fugeau și-și scăpau viața, lăsându-și pământurile și casele lor. Iar câți erau întăriți în dreapta credință, cu râvna se dădeau pe sine la mucenicie. Pentru aceasta, trei sute de dreptslăvitori din Karhidona, fiind pârâți că nu se unesc cu arienii, au luat pedeapsa, prin tăierea capetelor. Iar preoților, mai multe chinuri le făceau necredincioșii, că pe doi dintre ei i-au tăiat cu fierăstrăul, iar la șaizeci din cei învățați le-au tăiat limbile din rădăcină. Dar, împărțindu-se ei prin tot pământul romanilor, propovăduiau așa, fără limbă, prin marea facere de minuni ce lucra Dumnezeu întru ei. Ci unul dintre ei, căzând în păcat trupesc, a făcut să se depărteze dumnezeiescul dar de la el și numai putea să vorbească lămurit, ca mai înainte.

Și goana aceasta au îndrăznit a o porni în Africa vandalii, împotriva dreptcredincioșilor, care mărturiseau de o ființă cu Tatăl pe Fiul și Cuvântul Său.

Iar în Roma cea veche, întru aceeași vreme, multe rele s-au făcut de către acești arieni, împotriva drepslăvitorilor. Că femeia regelui din Roma, Odoacru, numită Sunilda, ariană fiind, a silit pe o femeie romană dreptslăvitoare să se boteze din nou, cu botezul arienesc. Și, fiindcă n-a putut să o înduplece, a poruncit, ca și fără voia ei, să o boteze episcopul Mediolanului, arian fiind și acesta. Iar dreptslăvitoarea femeie, ieșind din apă, a cerut două parale de la sluga sa și le-a dat episcopului, zicându-i: Primește plata pentru baia aceasta, că m-ai scăldat”, defăimând, astfel, cu cuvântul, ca pe o baie simplă, botezul cel arienesc. Dar aceasta aflând-o Sunilda îndată a poruncit și a ars în foc pe Fericita. Deci, bărbatul ei, temându-se de chinul focului, s-a dus singur și s-a botezat din nou cu botezul lui Arie. Mai pe urmă însă, încălecând el pe un cal, pe când mergea la casa de rugăciune a arienilor, a fost ars de un fulger din cer, ce a căzut peste dânsul. Și așa s-a arătat, prin faptă, că urgia lui Dumnezeu e mai tare decât focul vremelnic, care a ars pe femeia sa.

.
Întru această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia, fecioara, ale cărei sfinte moaşte se află la mănăstirea Curetea de Argeş, din ţara noastră (sec. XII)
    Această frumoasă stâlpare, purtând roduri vrednice de Împărăția Cerurilor, Sfânta Filofteia fecioara, s-a născut în marea cetate Târnavo, din părinți creștini cu credința, bulgari de neam, plugari cu meșteșugul și simpli cu cunoștința. După ce copila a ajuns la vârsta cea primitoare de învățătură și, după ce a semănat în inima sa și în sufletul ei cel primitor sămânța faptelor bune, a fecioriei și a milosteniei, că din rod se cunoaște pomul, maica ei s-a mutat către Domnul. Iar copila, rămânând lipsită de maica cea firească și având întru inima sa întipărite învățăturile primite de la ea, înțelepțind-o pe dânsa Duhul Sfânt, a început cu osârdie a lucra faptele bune cele începătoare. Adică, a merge la biserică, a asculta Sfintele Scripturi cu luare aminte, a posti, păzindu-și neîntinată fecioria cea trupească și cea sufletească, miluind pe cei săraci, săturând pe cei flămânzi, adăpând pe cei însetați și îmbrăcând pe cei goi; împodobindu-și prin aceasta, candela sufletului său, agonisindu-și undelemn în vasul ei și gătindu-se pentru intrarea în cămara Mirelui ceresc, ca fecioarele cele înțelepte. Și toate aceste fapte bune le săvârșea Sfânta cu mare statornicie și răbdare, nebăgând în seamă ispitele și necazurile pricinuite de urâtorii binelui, după cela ce zice: „Gatitu-m-am și nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale.”

Deci, după ce a murit mama Sfintei, tatăl ei și-a luat altă femeie și, fiindcă mai totdeauna se întâmplă ca mamele de al doilea nu iubesc pe fiicele vitrege, aceasta s-a întâmplat și Fericitei. Ca mamă vitregă, văzându-i milostivirea și alte fapte bune ale ei, îndemnată de urâtorul binelui, diavolul, îi făcea necazuri neîncetate, bătând-o, pârând-o tatălui ei și pornindu-l spre mânie. De multe ori, Fericita, văzând pe săraci și flămânzi și biruită fiind de milostivire, își da hainele ei și le împărțea și din bucatele, pe care mama vitregă i le da, să le ducă la țarină, la tatăl ei. Pentru fapta aceasta, el de multe ori o bătea fără milă, până ce, în cele de pe urmă, a pătimit și moartea din mâinile lui.

Mergand ea, după obicei, in toate zilele, sa duca bucate tatalui sau, fiind el cu plugul la tarina, ii ieseau mereu inainte saracii si flamanzii, care, stiindu-i milostivirea si asezarea sufeltului ei cel iubitor de saraci, ii cereau milostenie, iar Fericita, neavand altceva sa le dea, le impartea din bucatele ce le ducea tatalui ei si ii hranea.  Acestea facand-o ea multe zile si tatal sau, ramanand flamand, a certat pe femeia lui, cere l-a incredintat ca totdeauna ii trimite bucate deajuns, inca si de prisos, ci diavolul a pus in mintea tatalui ei, sa pandeasca pe Fericita, ca sa vada ce face cu bucatele. Deci, el mergand la un loc indemanatic sa o pandeasca, in vremea in care stia ca vine Fericita cu bucatele, si vazand cele ce facea fiica sa, s-a aprins de manie si biruindu-se de patima si dragostea cea parinteasca uitand-o, s-a pornit asupra ei. Si, neingaduind mania cea draceasca, sa o apuce de cosite, dupa obiceiul sau, ca totdeauna, si sa o bata pana isi va stampara fierberea maniei sale dobitocesti, de astadata, pana sa ajunga la dansa, a asvarlit in ea cu barda lui cea plugareasca, pe care o purta la brau si, lovind-o, a ranit-o la picior si, indata, o, minune, Fericita si-a dat sfantul ei suflet in mainile lui Dumnezeu.

Iar sfantul si feciorescul ei trup, ramanand pe pamant si inca sange din piciorul cel taiat curgand, cu slava cereasca a stralucit, incat se lumina si locul cel de prinprejur. Iar ticalosul tata, vazand intamplarea, a fost cuprins de spaima si de cutremur: una, ca s-a facut ucigas al fiicei sale, iar alta, din pricina stralucirii slavei celei dumnezeiesti, care se revarsase imprejurul sfintelor ei moaste; ca vrand sa ridice sfantul ei trup, nu cuteza sa se atinga, inca nici sa se apropie de dansul.

Deci, a alergat in cetate si a spus arhiepiscopului si celor mai mari ai cetatii, toate pe rand, precum s-au intamplat si ca acum trupul Fericitei zace pe pamant si ca este proslavit de la Dumnezeu cu lumina cereasca. Aceasta auzind-o, arhiepiscopul si cei mai mari ai cetatii, precum si din popor, au alergat, cu faclii si cu tamaie si cu rugaciuni, si, vazand neprihanitul trup stralucind cu acea dumnezeiasca lumina, s-au minunat cu totii si au proslavit pe Dumnezeul minunilor, Care si acum, in vremile noastre, proslaveste pe robii sai, care implinesc cu nevinovatie sfintele Lui porunci. Apoi, vrand sa ridice sfantul ei trup dupa porunca arhiepiscopului si sa-l duca in cetate, nicidecum n-au putut, ca Dumnezeu, vrand sa proslaveasca cu minune pe roaba sa, a ingreuiat ca o piatra de moara trupul ei.

Deci, cunoscand ei ca in alta parte voieste Sfanta sa se duca, au inceput a-i vorbi ca si catre o fiinta vie, pomenindu-i cetatile, manastirile, bisericile cele de peste Dunare, si cele de aceasta parte de Dunare si nicaieri n-a voit, iar cum a pomenit de Biserica Domneasca, cea din Targul Argesului, indata s-a usurat mai mult decat greutatea ei cea fireasca si, intelegand toti ca acolo este voia lui Dumnezeu si a Sfintei a merge, indata au instiintat, prin scrisori, pe Radu Voda, cel poreclit Negru (ce care si biserica a fost zidita), despre toate aceste. Deci, voievodul, cand a aflat, fiind tara si poporul sau cu niste odoare de mult pret, ca acestea, indata, cu mult alai, cu faclii si tamaieri, cu multa evlavie, mergand la Dunare, a adus sfintele ei moaste si le-a asezat in biserica domneasca, cea zidita de dansul, in orasul Argesului.

Iar dupa ridicarea, in anul 1517, a manastirii Curtea de Arges, de catre binecredinciosul Voievod Neagoe Basarab, cinstind moaste ale Sfintei Filoteia, au fost asezate in manastire, unde si pana in ziua de astazi se afla nestramutate, dupa atatea schimbari de vreme, de robii si de tulburari, dand tamaduiri la tot felul de boli, celor ce alearga cu credinta la dansa. Cu ale carei rugaciuni, Dumnezeu sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi. Amin.

.
Întru această zi, cuvânt despre milostenie, căci cel ce dă săracilor milostenie, dă lui Hristos şi însutit va lua
    A fost o femeie crestina, avand de barbat un elin pagan; si erau amandoi saraci, avand ei numai cinzeci de arginti mari. Deci, a zis barbatul catre femeia sa: „Sa dam argintii acestia imprumut, ca de-i vom cheltui pe ei cate unul, apoi se vor sfarsi si nu vom mai avea.” Si, raspunzand, acea buna femeie i-a zis lui: „Daca voiesti sa-i dam imprumut, apoi sa-i dam Dumnezeului crestinesc.” Si i-a zis ei barbatul: „Dar unde este Dumnezeul crestinesc, ca sa-i dam Lui imprumut?” Zis-a lui femeia: „Eu ti-L voi arata pe El. Si de-i vei da Lui imprumut, apoi nu-i vei pierde pe ei, ci inca si dobanda iti va da tie si cu adevarat ii va indoi.” Iar el a zis: „Sa mergi si sa mi-L arati mie si-I voi da Lui imprumut.”

Deci, ea luandu-l, l-a dus pe el in sfanta biserica si i-a aratat lui pe cei saraci, zicandu-i: „La acestia sa dai argintii si Dumnezeul crestinilor ii va lua de la dansii, ca toti acesti saraci ai Lui sunt.” Iar el, cu bucurie, a impartit la saraci acei cincizeci de arginti si s-au dus la casa lor. Dar, dupa trei luni, neajungandu-le lor hrana, a zis barbatul: „O, femeie, oare nu va voi acum Dumnezeul crestinilor sa ne dea noua din datoria aceea, ca, iata, am saracit.” Si i-a zis femeia: „Sa mergi unde ai pus argintii si-ti va da tie ceea ce-ti trebuie.” Iar el s-a dus la biserica si, fiind la locul unde a impartit argintii la saraci si umbland prin toata biserica, n-a aflat pe nimeni, care sa voiasca a-i da lui ceva, ci numai pe saracii care sedeau acolo. Iar el gandea intru sine pe cine sa intrebe si cui sa zica si sa ceara. Si a vazut inaintea picioarelor sale, pe marmura, un argint si, aplecandu-se l-a luat pe el, si s-a dus la casa sa si i-a zis femeii sale: „Am umblat la biserica voastra si, sa ma crezi pe mine, femeie, ca n-am vazut pe Dumnezeul crestinesc, precum mi-ai zis mie si nimeni nu mi-a dat mie ceva, fara numai am gasit jos acest ban de argint, acolo unde am impartit eu cei cincizeci de arginti.” Atunci i-a zis lui acea minunata femeie: „Acela este Dumnezeu si nevazut ti-a dat tie, pentru ca nevazut este si cu nevazuta putere chiverniseste lumea. Ci mergi, stapane, si sa cumperi noua cate ceva ca sa mancam astazi si acelasi Dumnezeu iti va da tie iarasi.” Iar el, ducandu-se, a cumparat pentru ei paine, vin si peste si, aducandu-le, le-a dat femeii sale.

Deci, ea luand pestele, a inceput a-l spala si, spintecandu-l, a aflat in el o piatra foarte minunata si ea nu o cunostea ce este si a pus-o la pastrare; apoi, dupa ce a venit barbatul ei, i-a aratat lui piatra, zicand: „Aceasta pietricica am aflat-o in peste.” Iar el, vazand-o, s-a minunat de frumusetea ei si nu stia, adica, nici el ce este, insa a zis: „Sa ma duc, dar, ca sa o vand pe ea.” Deci, mergand, s-a apropiat de un argintar si i-a zis: „Voiesti, oare, sa cumperi pietricica aceasta?” Iar acela i-a zis lui: „Cat voiesti sa-mi ceri pe ea?” A grait cel ce o vindea: „Tu stii cat face?” Iar negutatorul i-a zis: „Sa iei cinci arginti pe ea.” Ci, vanzatorul, socotind ca-l ia in batjocura i-a zis: „Apoi, vei da oare atata?” Argintarul, socotind, iarasi ca celalalt isi bate joc de el, i-a raspuns, zicand: „Sa iei zece arginti.” Apoi, vanzatorul a cunoscut ca argintarul nu-i raspunde cinstit si a tacut. Deci, dupa putin timp argintarul a mai zis: „Sa iei cinsprezece arginti, ” insa vanzatorul n-a mai zis nimic, macar ca argintarul pana la treizeci si pana la patruzeci si chiar cincizeci de arginti ii da lui.

Deci, vanzatorul a cugetat atunci intru sine si a zis: „De n-ar fi fost pietricica aceasta de mare pret, apoi n-ar fi dat pe ea cincizeci de arginti.” Si a inceput si el a-i mari pretul ei. Dupa aceea, argintarul i-a ridicat pretul pana la trei sute de arginti si a inceput, cu juramant, a-i da lui acesti bani. Iar vanzatorul si-a luat argintul, iar piatra i-a dat-o argintarului si s-a dus la femeia sa, bucurandu-se.

Deci, aceea, vazandu-l pe el, i-a zis: „Cu cat ai vandut-o?” Ca, socotea ca pe cinci sau pe zece banisori de arama a dat-o. Atunci el, scotand trei sute de arginti, i-a dat ei, zicandu-i: „Cu atat s-a dat.” Iar ea, minunandu-se de darul iubitorului de oameni Dumnezeu, a zis barbatului sau: „Oare, vazaut-ai cat este de bun Dumnezeul crestinilor si atotcunoscator, ca nu numai cincizeci de arginti, ci si dobanda ti-a dat tie? Vezi, ca nu este alt Dumnezeu, nici in cer, nici pe pamant, afara de Dumnezeul nostru, ca Dumnezeu Unul este.” Deci, crezand acela, printr-o incercare ca aceasta, s-a facut crestin si a proslavit pe Hristos, Dumnezeul nostru.

.
Întru această zi, învăţătură a Sfântului Ioan Gură de Aur, despre pocăinţă
    Să ne asemănăm și noi femeii celei din Samaria și să nu ne rușinăm a mărturisi oamenilor păcatele noastre. Că, dacă ne vom rușina să ne descoperim la oameni păcatele noastre, pentru mântuire, apoi în ziua Judecății, nu înaintea unuia sau a doi oameni ci, înaintea întregii lumi, care va privi la noi, vom da răspuns și vom fi cercetați. Că Dumnezeu, acum, ne ajută pe noi, că nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu.

Deci, să ne aducem aminte cum a venit Natan la David, prooroc la prooroc, fiindcă și David prooroc era; ci precum și doctorii, când se îmbolnăvesc, apoi de alt doctor au trebuință, că boala pierde meșteșugul, la fel și aici, toate descoperindu-se, se arată la lumină și se vindecă. Și precum o bubă, până este ascunsă și acoperită, nu se tămăduiește, ci când iese deasupra, la arătare, atunci se vindecă fără osteneală, tot așa și păcatul, până ce este tăinuit și ascuns nu se iartă.

Drept aceia, să nu te temi că vei primi canon de la un om, că și deslegare tot de la om primești. Căci dacă de la om nu vei primi, să faci canon, atunci ești în primejdie a te lega, în munca cea veșnică, cu legături nedeslegate, unde nu mai este cu putință să ne pocăim. Deci, iubiților, rogu-vă pe voi, unul pe altul îndemnați-vă spre pocăință, ca toți să întâmpinăm fața lui Dumnezeu, prin mărturisirea noastră. Dumnezeului nostru, slavă!

 

 

 

 

 

 

 

.