Nasterea Ta, Hristoase,
Dumnezeul nostru,rasarit-a lumii lumina cunostiintei.
Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie,
Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine,
Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie.
Stihuri:Priveste, iubitorule de intelepciune,
Ce lucreaza Domnul pentru tine
Se naste din Fecioara, mai presus de fire,
Spre a noastra a tuturor innoire
Ca alt mai mare lucru nou faptura n-a vazut
Ca Fecioara Maria pe Dumnezeu L-a nascut.

 

Vazand iubitorul de oameni Dumnezeu ca neamul omenesc este asuprit de diavolul, S-a milostmt si a trimis pe Arhistrategul Sau Gavriil sa zica celei de Dumnezeu Nascatoare: „Bucura-te cea plina de dar, cu tine este Domnul”. Si cand Maria Fecioara a zis ingerului: „Iata, roaba Domnului sunt, faca-se mie dupa cuvantul tau”, indata Domnul nostru Iisus Hristos, adica Cel facut om, Fiul si Cuvantul cel vesnic al lui Dumnezeu, S-a zamislit in cinstitul si preacuratul ei pantece, prin puterea Duhului Sfant. Iar daca s-au implinit noua luni de la zamislirea ei, a iesit porunca de la cezarul August sa se inscrie toata lumea, fiecare in cetatea sa de nastere. Deci, a plecat si Iosif, ocrotitorul Domnului, dimpreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu ca sa se inscrie in Betleem, amandoi fiind din casa si din neamul lui David. Si era vremea sa nasca Fecioara si, nefiind salas, din pricina multimii oamenilor veniti sa se inscrie, au intrat intr-o pestera saraca. Si acolo, Fecioara a nascut, fara de stricaciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos si L-a infasat ca pe un prunc si L-a pus in ieslea dobitoacelor, pe Ziditorul tuturor, Cel ce venise sa ne mantuiasca pe toti de pacatele noastre.

Pomenirea închinării magilor

    Se afla, pe vremea lui Moise, in pamantul chaldeenilor, un oarecare vrajitor cu numele Valaam si proorocind multe, a spus si aceasta: „Stea din Iacov va rasari si va zdrobi stapaniile lui Moab”. Deci, avand ceilalti vrajitori de dupa el asemenea proorocie, o spuneau, ca pe o predanie, la toti inteleptii si imparatii lor si asa a ajuns ea pana la acesti trei magi din vremea Evangheliei. Si ei luau seama cand avea sa se vada asemenea stea. Deci, vazand ei, ca niste cititori in stele ca Steaua lui Hristos nu-si facea, drumul, precum celelalte stele, de la rasarit catre apus, ci de la miazazi catre miazanoapte, au cunoscut ca aceasta inseamna nasterea unui mare imparat. Si, urmand steaua, au aflat pe Hristos Domnul si, cazand, I s-au inchinat Lui si I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna si asa, cu porunca ingerului, s-au intors in tara lor, neabatandu-se pe la Irod.

Ca Irod intaiul, fiind de alt neam, imparat in Israel, era tare iubitor de stapanire si mult se temea de pierderea imparatiei sale si de Mesia, Cel fagaduit, prin Prooroci, imparat al iudeilor. Iar cei trei crai, cand au venit si au intrat in Ierusalim, intrebau cu indrazneala despre imparatul ce se nascuse, aratand ca, prin stea, erau povatuiti sa vina acolo. Atunci Irod, trezindu-se si nedumirindu-se, a chemat pe carturari si i-a intrebat: „Unde zice Scriptura ca se va naste Hristos?” Iar ei i-au spus: „In Betleemul Iudeii”. Deci, a chemat pe crai si, cu viclesug, le-a zis lor: „Mergand, cercetati despre prunc si, daca il veti afla, instiintati-ma si pe mine, ca si eu, mergand, sa ma inchin lui”. Iar aceasta a zis-o Irod, ca sa afle unde este pruncul si sa-l ucida. Si Irod, vazand ca magii s-au intors in tara lor, nesocotindu-l, s-a maniat si a poruncit a se ucida toti pruncii din Betleem si din toate hotarele lui precum Evanghelistul arata, vrand a ucide si pe Pruncul, Cel ce toate le tine. Dar s-a inselat, luptandu-se cu Dumnezeu si cu cele proorocite despre Dansul, ca, trimis fiind inger de la Dumnezeu, Iosif, Pruncul si Maria, mama Lui au scapat din mana lui Irod si au fugit in Egipt. Iar in tirania lui, Irod s-a facut ucigasul a paisprezece mii de prunci nevinovati, omorati de el pentru Hristos. Si de aceasta tiranie a lui a aflat toata lumea, toata imparatia Romei; pana si cronografii greci, in scrierile lor, au aratat aceasta. Iar August Cezarul, cand a auzit ca Irod a ucis pe prunci si impreuna cu ei si pe fiul sau, a zis: „Mai bine este sa fie cineva porc al lui Irod, decat fecior al lui”. Caci idumeu fiind, Irod, pe porci nu-i manca, nici nu-i ucidea.

.
Cuvânt de învăţătură la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos
    Apropiati-vă fraților, și ascultați cu înțelegere, că vreau să vă arăt și să vă spun puterea și cinstea zilei de astăzi, întru care s-a făcut cercetarea și înnoirea neamului omenesc.

Trăim în această zi sfântă, fapta cea mai adâncă a lumii; ascuns în pruncul Iisus, Dumnezeu se face om, ca pe oameni să-i îndumnezeiască.

Că din început, omul a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dar de ce fapta aceasta de cercetare a omului, din partea lui Dumnezeu? Noi nu uităm, fraților, că viața noastră, viața fiecărui om dintre noi, închide o sfâșietoare taină. Neascultarea de Dumnezeu a strămoșului Adam și înșelăciunea cea din început a diavolului, ne-au prins pe toți în lanțul păcatului, a stricăciunii, a rătăcirii, a dobitociei. Și așa, prin invidia diavolului și prin neînfrânarea fiecăruia din noi și a tuturor laolaltă, am căzut din slava lui Dumnezeu și ne-am lipsit, împreună cu Adam, de hrana cea sfântă a Raiului, și în stricăciune și în viața lovită de moarte ne naștem toți pe lume. Și aceasta ne-a fost deajuns.

Ci, după ce ne-a văzut pe noi vrăjmașul, goliți de slava lui Dumnezeu, a început cu și mai mari înșelăciuni să surpe pe oameni, vrând să ne înstrăineze cu totul de Dumnezeu, prin războaie, prin furtișaguri, prin desfrânări, prin închinări la idoli; și gândul lui este, ca la urmă, să ajungă să ne facă pe toți, adevărați vrăjmași ai lui Dumnezeu.

Dar, preamilostivul Domnul nostru n-a mai putut suferi ca să ne vadă pe noi căzuți, în atâta prăpastie de rele și de nenorociri. Și n-a uitat că făpturile mâinilor Lui suntem, ci, plecând cerurile, S-a pogorât pentru cercetarea noastră. Și ce a făcut? La plinirea vremii, Domnul nostru Dumnezeu s-a ascuns într-un trup de prunc, în pântecele Maicii Domnului, adică în trup omenesc S-a îmbrăcat, vrând, ca din acest trup, ca un soare ascuns după un nor, să lumineze și să îndumnezeiască pe om, cu a Sa lumină, cu a Sa dumnezeire. Și cu scutece se înfășa Cela ce înfășura rotundul pământului cu nori. Și în ieslea dobitoacelor S-a culcat, Cela ce se odihnește pe umerii heruvimilor de-a pururea, ca să ne scape pe noi de viața cea dobitocească. Și, iată, Cel nevăzut, ca Dumnezeu, S-a făcut văzut, ascuns în trup de om. Cel nepipăit, S-a făcut pipăit; Fiul lui Dumnezeu, Se face fiu omului. Fără să se schimbe ca Dumnezeu, om cu trupul Se face, desăvârșit Dumnezeu și om desăvârșit. Ba încă și trupul fiecăruia din noi îl face trup din trupul Lui, și os din oasele Lui. Împrumută de la noi trupul nostru omenesc și ne aduce, în schimb, împărtășire din viața firii Lui de Dumnezeu.

Și așa, ascunzându-și dumnezeirea, cu trupul Său de om, se pogoară El în căutarea noastră. Și, aflând oaia cea pierdută, adică toată omeneasca frământătură, o ia pe umerii Săi și la Tatăl ceresc o duce și, făcând pace cu El, ne dă iarăși intrare liberă la Izvorul cel dumnezeiesc al vieții celei fără de moarte și ne plămădește din nou, cu har dumnezeiesc, biata noastră fire de oameni, firea noastră, care ajunsese pierdută în lume cea fără de nădejde a morții, a stricăciunii, a patimilor și a dobitociei păcatului.

Că puteri de viață sfântă și dumnezeiască ne dă, în adevăr, Domnul Hristos, Omul-Dumnezeu, prin cuvântul Lui, prin moartea Lui pe cruce și prin Învierea Lui, prin trupul și sângele Lui din Sfânta Împărtășanie; într-un cuvânt, prin toată această milostivă, atotcuprinzătoare și tainică pogorâre de haruri a venirii Lui în lumea noastră. Cu adevărat, așa cum spun Sfinții Părinți: la Crăciun, Dumnezeu S-a făcut prunc de om, ca pe om să-l facă Dumnezeu.

Deci, ce vom răsplăti Domnului pentru toată această covârșitoare binefacere dumnezeiască, pentru toată această milostivă cercetare, pentru tot acest pogorământ dumnezeiesc de neînchipuit?

Răspunsul credinței este că datori suntem, mai întâi, să nu uităm fapta aceasta a lui Dumnezeu și să-I fim mulțumitori pentru ea, simțind că nevrednici suntem de atâta milă, de atâta bunătate. Pe pardoseala peșterii din Betleem, la locul unde S-a născut Mântuitorul și a fost culcat în iesle, stă scris: Aici s-a născut Iisus Hristos, Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru mântuirea lumii„. Cu ochii gândului țintă la locul acela al peșterii din Betleem, să lăsăm, fraților, și noi acum simțirea inimilor noastre să dea glas cântării ei de preamărire și de mulțumitoare închinăciune lui Dumnezeu, pentru venirea Lui la noi în trup omenesc, venirea cea plină de daruri, pe care o prăznuim astăzi, glasul cântării de taină, cutremurătoare și adâncă, pe care împreună cu Biserica, o cântă astăzi toată creștinătatea din lume.

„Taină străină văd astăzi și preamărită, Cer se face peștera, scaun de Heruvimi, Fecioara; ieslea, sălășluire întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos-Dumnezeu, pe Care, lăudându-L, ÎI mărim”.

Cu adevărat, fiecare din noi putem zice: „Îți mulțumesc, Doamne, că Te-ai gândit și la mine și la mântuirea mea și a fiecăruia din noi, în ziua când Te-ai născut prunc și Te-ai făcut om, în peștera din Betleem”.

Și cu dreptate, la bucuria aceasta pentru om, Dumnezeu a chemat și puterile cerești, zicându-le: Bucurați-vă împreună cu Mine, că am aflat și am adus acasă, oaia cea pierdută„.

Dar, oricând ne vom gândi cu adevărat la toate aceste tainice daruri, câte a făcut Dumnezeu pentru noi, cu neputință este să nu ne îndemnăm spre dragostea lui Dumnezeu și cu neputință este să nu ne străduim și noi, ca să facem poruncile Aceluia, Care ne-a dat viață și atât de mult ne poartă de grijă. Drept aceea, datori suntem, fraților, să cinstim pogorârea lui Dumnezeu la noi și prin păzirea de-a pururea a poruncilor Lui, că poruncile Lui sunt căi de tainică împărtășire din viața Lui cea dumnezeiască și fără de moarte. Deci, cu dragoste, unul pe altul să cinstim, și, precum Însuși Domnul a scris în Legea Sa, așa să facem, că a zis: „Să nu ucizi, să nu furi, să nu fi desfrânat, să nu grăiești minciuni, să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, pentru care a venit Dumnezeu la noi și S-a făcut om”.

Încă, datori suntem să păzim și alte porunci ale Lui, pe cei flămânzi să-i hrănim, pe cei străini să-i primim, pe cei goi să-i îmbrăcăm; pe oamenii lui Dumnezeu în cinste să-i avem, pentru că aceia priveghează și se roagă pentru sufletele noastre; de Biserică să nu ne înstrăinăm și acolo să ne curățim de păcate și să ne trezim la bine. Și așa, cu bună știință, să ne apropiem de trupul și sângele Domnului, neavând spre nimeni vrajbă, iubindu-ne nu cu fățărnicie, ci din inimă, cinstindu-ne unul pe altul, ca să fim fiii Celui Preaînalt, părtașii vieții dumnezeiești a lui Hristos-Domnul și moștenitori Împărăției cerești. Că, pentru a înnoi viața oamenilor din lume, a venit la noi, chemându-ne pe toți Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu; Dumnezeu adevărat și Om adevărat. A lui să fie slava în Treime, Celui de o ființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Amin.

.
Cuvânt de învăţătură pentru Preasfintele Taine
    Iata, acum, cei ce voiti a va apropia de Sfintele Taine cele infricosatoare, sa cunoasteti, fratilor, cu toata priceperea, cat de mare este sfintenia Tainelor, cu care voiti sa va impartasiti. Ca, iata, cu frica se cutremura puterile ingeresti, heruvimii si serafimii si toate cetele, cu teama se inspaimanta, inaltand duhovniceasca noastra jertfa de pe pamant, sus la ceruri. Iata pe preoti, purtand chipul ingerilor, stau inaintea Mesei acesteia infricosatoare, dar inaintea lor se afla, de fata pe Sfantul prestol, Trupul si Sangele Fiului lui Dumnezeu. Ca El de buna voie, luand trupul si sangele nostru, cand S-a facut om pe pamant, tot de buna voie a poruncit El sa ne si impartasim cu trupul si Sangele Lui.

Insa, pentru ca El stie neputinta neamului nostru, ca nu poate, adica, nimeni sa manance carne sangerata, nici sa bea sange, pentru aceasta a randuit ca sfantul Lui Trup si scumpul lui Sange sa fie sub chipul prescurii si a vinului, peste care Sfanta Taina a prefacerii darurilor, se savarseste, asa cum, la nunta din Cana Galileii, tot El a prefacut apa in vin.

Deci, sa nu indraznim, fratilor, cand unul pe altul ne defaimam, sa ne apropiem de Sfintele Taine, ca de lucru obisnuit, necuratindu-ne de pacatele cele din stiinta, ci sa ne apropiem luminandu-ne cu curatia si impodobindu-ne cu trezvia, intrecandu-ne in dragoste unul pe altul. Pentru ca nu om este Acela, Care face acestea, ci Dumnezeu cu mana Sa cea nevazuta si cu infricosatoarea Sa Taina, si impacandu-Se cu noi, partasi ne face vietii Lui dumnezeiesti si Imparatiei Sale. Ca cei ce cu nebagare de seama, adica, necuratindu-se, la sfanta Spovada si defaimandu-se unul pe altul, se apropie sa primeasca Trupul Domnului, nefiind vrednici nici sa-l vada macar, aceia se fac, precum s-a facut si Iuda mai inainte, apoi cad in cumplite boli si vrednici de chinuri se fac.

Drept aceea, rogu-va si va indemn pe voi, fratilor, sa nu ne facem, prin nebagare de seama si prin nesocotinta, potrivnici lui Dumnezeu. Ci ziua si noaptea sa invatam a ne curati, ca si aici, in viata aceasta, bine sa petrecem, iar la infricosatoarea Judecata, de-a dreapta scaunului lui Dumnezeu sa ne aratam. Intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia se cade slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

 

.