Să aveți înștiințare, fraților, că întru această zi este postul înainteprăznuirii Nașterii lui Hristos, întru care cu dragoste și cu curăție să vă adunați, întru al șaselea ceas (ora 12 din zi), la rugăciune; mânia călcând, de spurcăciunile trupești curățindu-vă și toate necuvioasele lucruri lepădându-le, ca vrednici să fim, cu buze curate și cu inima fără prihană, să ne împărtășim cu trupul Domnului, întru care pentru noi S-a îmbrăcat Domnul și a sărăcit de bună voie.

Că ne-a văzut pe noi afundați în răutatea păcatului, robit de diavolul, prin lucruri urâte de Dumnezeu, și n-a răbdat să ne mai vadă căzuți în atâtea nenorociri. Și, plecând cerurile S-a pogorât pe pământ și, fără de prihană și fără de amestecare, a luat trup de om, în pântecele Preacuratei Fecioare Maria sălășluindu-Se. Și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel fără de început, S-a făcut, cu trupul, om, adică Dumnezeu și Om, îndoit cu firea. Că a vrut să înnoiască neamul omenesc și să-l ducă la locul cel dintâi, dintru care a căzut, când a ascultat pe vrăjmașul care, amăgind pe strămoșul nostru Adam, omul cel dintâi, l-a surpat și în viața muritoare l-a mutat. Deci, pentru aceasta, s-a făcut arătarea lui Dumnezeu, pogorându-se la noi Fiul lui Dumnezeu.

Bucurie ca aceasta nu s-a mai făcut de când este lumea, că Fiul lui Dumnezeu a venit, nu ca în vremea veche, prin prooroci și prin pilde, ci, prin nașterea cea din Fecioara, S-a arătat nouă față către față. Nu este nici un lucru mai fericit și mai mântuitor decât acesta. Este minunea cea mai înaltă, decât toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu, de la începutul lumii. Drept aceea, îngerii propovăduiesc taina și steaua vestește pământului pe Împăratul ceresc. Iată, păstorii aleargă să vadă pe pruncul Care li s-a propovăduit. Magii, cu daruri împărătești, I se închină, iar îngerii laudă pe Dumnezeu, Care Se Slăvește de cei de sus; și pe pământ se vestește pacea. Că, iată mărturisește și Apostolul: „Aceasta este pacea noastră care a împreunat pe îngeri cu oamenii, amândouă cetele le-a făcut una, făcând pace prin cruce, omorând vrășmășia și împăcându-ne cu Dumnezeu. În El viața s-a arătat și fiii lui Dumnezeu ne-am făcut„ (Efes. 2, 14, 16).

Deci, ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Să ne veselim, mai întâi, că și pe noi ne-a învrednicit Dumnezeu să-i dăm un răspuns pentru toate câte ni le-a dat. Iar răspunsul nostru este viața noastră creștinească de fii ai lui Dumnezeu și frați într-olaltă, viața noastră cea cu strădanie, pe care am iubit-o și făgăduință am dat pentru ea la Sfântul Botez, viața noastră care este adevărata slujire a lui Dumnezeu și a semenilor noștri.

Deci, de poftim să umblăm și noi pe urmele Domnului, și ale Sfinților Lui, să nu ne îngrijim numai de mântuirea noastră, ci de toți oamenii din lume. Nu suntem noi frați cu toți oamenii? Nu suntem zidiți dintr-un pământ? Nu ne-am botezat într-o sfântă scăldătoare toți? Să ne ostenim și să ne rugăm, dar, pentru toți frații noștri din lume, întristându-ne de păcătoși, de eretici, chiar și de limbile păgâne, care se află în întunericul necredinței; cu un cuvânt, pentru toți oamenii, precum poruncește Apostolul Pavel. Folosul nostru va fi cu atât mai mare. Ne vom împlini o sfântă datorie, vom dobândi curățirea și iertarea păcatelor noastre și vom câștiga viața cea veșnică a Împărăției cerești, întru Hristos Iisus, Domnul nostru.

.
Preacuvioasa Mucenita EvgheniaÎntru această zi, pomenirea Preacuvioasei Muceniţe Evghenia (†1262)
.
    Această Sfântă Evghenia s-a născut și a crescut în Roma cea veche, din părinți păgâni cu credința, anume Filip și Evghenia. Tatăl său, Filip, s-a învrednicit a primi o slujbă împărătească în țara Egiptului. Deci, a plecat acolo cu toată familia sa. Iar Evghenia, fiica lor, furișându-se, a fugit de la părinții ei într-o noapte, în taină, numai cu două slugi și îmbrăcându-se bărbătește a mers la un episcop și, luând dumnezeiescul Botez și tăindu-și părul, și-a pus numele Evghenie și plecând foarte de noapte, s-a dus la mânăstire. Și petrecea acolo cu tot felul de bunătăți: cu osteneli, cu trude și cu nevoințe și cu șederea de toată noaptea la rugăciune. Și atât a strălucit, ca un mare luminător, încât a rugat-o soborul mânăstirii, când s-a întâmplat de a murit egumenul, să ocârmuiască și să ia grija mânăstirii asupra ei. Iar, ea, smerindu-se de cuvintele lor, nu voia, dar mai pe urmă, fiind silită, a primit. Ci cuvântul și lauda nu fiecum i-au fost, ci adevărul l-a arătat pe Evghenie mare și luminat între toți, că și fața și mintea lui atrăgeau pe toți în chip minunat, ca magnetul pe fier, spre câștigarea bunătăților celor duhovnicești.

Iar o femeie bogată, anume, Melantia, ce se tâlcuiește negreală, neagră cu adevărat și la suflet, dacă l-a vazut pe Evghenie din fire frumos, a fost cuprinsă de mare dragoste, la vederea lui. Și, găsind o mincinoasă și deșartă pricină, că are o boală îndelungată și vrea să i-o spuna în taină, că nu este alt chip a se izbăvi de boala ei, Evghenie, milostivindu-se cu inima și încrezându-se, din nevinovăție, în viclenele și amăgitoarele cuvinte ale Melantiei, s-a plecat și a mers la casa ei, necunoscând vicleșugul. Și, crezând că este bolnavă a șezut lângă patul celei ce bolea nu de boală, ci de pofta trupească. Și, căutând Melantia la fața Evgheniei, n-a putut tăinui mai mult focul poftei cel ce se ascundea în lăuntrul ei și a început a grăi cuvinte de desfrânare: „Cu nesuferită poftă, și cu nemăsurată dragoste sunt cuprinsă pentru tine”. Acestea și mai multe zicând Melantia, cuvioasa Evghenia se rușina de nerușinarea acelei femei și i-a răspuns ei groaznic: „Taci, o, muiere, taci și nu încerca a ne vătăma pe noi cu otrava balaurului celui vechi, că văd că te-ai gătit pe tine, mare lăcaș, diavolului. Depărtează-te, ispititoareo, de la slugile lui Dumnezeu”. Acestea și mai multe îi zicea. Iar Melantia, umplându-se de nespusă rușine și de mânie, s-a dus în cetate și, mergând la prefect, îl pâra pe Evghenie egumenul. Și zicea: „Minunatul egumen de la cutare mânăstire, amăgind cu cuvinte înșelătoare pe femeile curate, a venit și la mine, fiind el îndrăzneț și „nerușinat păcătos”. Iar prefect în anul acela era chiar tatăl Sfintei Evghenia. Deci, fiind el judecător în cetate, dacă a auzit aceasta, minunându-se foarte, îndată a trimis la mânăstire, poruncind să aducă la judecată pe Evghenie, ca pe un egumen ce era, și pe călugării legați, ca pe niște vinovați, și mincinoși slujitori, sau, mai vârtos a zice, ca pe niște răufăcători, ca să stea de față și să răspundă. Deci, dacă au fost scoase la judecată și mânăstirea și cetatea, a început a grăi Melantia, ocărând pe minunatul acela egumen și batjocorindu-l și învinuidu-l cu multe cuvinte. Și, cu îndrăznire strigând către toți și arătându-l prietenilor ei cu degetul, ca pe un slujitor spurcat, și pe cei ce erau sub ascultarea lui, ca pe niște desfrânați, zicea: „Ascultați toți, că adevărul vă grăiesc!”

Atunci Evghenie, îndată rupându-și haina lui, a zis către cei ce erau de față, cu multă îndrăznire: „S-ar cădea nouă să vă mulțumim și să suferim și ocări și batjocuri și chinuri pe trup, dar ca să nu se facă de râs chipul călugăresc ce purtam, iată, eu sunt femeie în fire, fiică de prefect și judecător tatăl meu iubit, iar doamna lui îmi este mamă, care m-a născut. Și aceștia îmi sunt frați, că nu le voi zice slugi. Acestea zicând buna Evghenia, toți s-au minunat. Și, fiecare se mira, văzând în ce chip a pedepsit Dumnezeu, cu dumnezeiasca judecată, viclenia Melantiei.

Deci, tatăl Evgheniei, îndată lăsând slava, bogăția și strălucirea lumească, s-a botezat, și s-a făcut păstor credincios cetății, încheindu-și viața cu mucenicie, că a fost omorât cu sabia de necredincioși, și s-a dus la veselia cereștilor lăcașuri. Iar maica sa, numaidecât lăsând țara cea străină a Alexandriei, s-a întors la moșia ei din Roma. Și, ieșind poruncă împărătească în vremea prigoanei lui Galeriu, să se aducă jertfă la idoli, și-a mărturisit credința și a fost dată morții. Cât despre Evghenia, care atâta strălucise de față cu toți, din dorul ei cel mare către Hristos, i-au legat de grumaji o piatră mare și au aruncat-o în apă și ieșind ea sănătoasă, i-au tăiat capul cu sabia și, veselă, a zburat către Împăratul și Mirele său.

.
Întru această zi, pomenirea Cuviosului Nicolae mohahul, care a fost ostaş (sec. IX)
.
    Cuviosul Parintele nostru Nicolae a fost mai intai ostas, pe vremea lui Nichifor, imparatul grecesc (802-811), avand sub puterea sa cete de ostasi. Deci, odata avand razboi imparatul Nichifor, impotriva bulgarilor, a iesit si el cu ostasii lui si, inserand, a intrat la o gazda sa ramana peste noapte si, ospatand cu gazda si rugandu-se, s-a culcat sa doarma. Iar la straja a doua si a treia de noapte, fata gazdei, ranindu-se cu dragostea cea sataniceasca catre dansul, s-a apropiat lin de patul lui si, miscandu-l si desteptandu-l, il tragea pe el, cu cuvinte desfranate, spre impreunare trupeasca. Iar Sfantul a zis catre ea: „Inceteaza muiere, cu sataniceasca si nelegiuita ta indragire si nu pofti a-ti spurca trupul tau, si pe mine, ticalosul, a ma pogori la gratarul iadului”. Iar ea, rusinandu-se, s-a departat. Si dupa putin venind, iarasi silea catre pacat pe barbatul cel curat. Iar Sfantul a doua oara a departat-o pe dansa, certand-o foarte, iar ea, iarasi, s-a dus si imbatandu-se de indragire, iarasi s-a intors la dansul. Atunci Sfantul a zis catre dansa: „O, ticaloaso si plina de toata nerusinarea si obraznicirea, nu vezi ca dracii te tulbura pe tine, ca sa-ti piarda cinstea ta si sa te faca pe tine de ras si ocara tuturor, si sufletul tau sa-l arunce in gheena focului? Oare nu vezi ca si eu, smeritul merg la razboi, spre varsare de sange si moarte, cu puterea lui Dumnezeu, impotriva neamurilor pagane? Deci, cum voi spurca trupul meu, mergand la razboi?” Acestea si altele ca acestea, zicandu-le ei, a indepartat-o de la sine cu rusine. Si, sculandu-se si rugandu-se, a purces in calea sa.

Iar in noaptea urmatoare, pe cand dormea, s-a vazut pe sine la un loc cu larga vedere. Si aproape de el cineva puternic, sezand si avand piciorul drept pus peste cel stang, a zis catre dansul: „Priveste de amandoua partile pe ostasi”. Iar el a zis: „Asa, stapane, vad ca grecii taie pe bulgari”. Si a zis cel care se aratase: „Cauta acum spre noi”. Si, cautand spre puternicul acela, l-a vazut pe el rezemand piciorul cel drept de pamant si piciorul cel stang punandu-l peste cel drept, care lucru facandu-se, cautand iarasi spre osti, a vazut pe cei potrivnici taind fara crutare pe greci. Si, incetand taierea trupurilor, a zis puternicul acela catre dansul: „Cauta cu deadinsul la taierea trupurilor si-mi spune ceea ce vezi”. Iar el, cautand, a vazut tot campul cel intins sub ochii lui plin de trupurile mortilor, iar la mijloc era un loc gol si verde, atat cat s-ar fi culcat un om, si a zis: „Stapane, tot pamantul este plin de trupurile grecilor, celor taiati fara de crutare, afara de un loc, cat s-ar culca numai unul”. Atunci a zis puternicul acela catre dansul: „Si ce gmdesti despre aceasta?” El a raspuns: „Nestiutor sunt stapane, si nu pricep” Si iarasi a zis catre dansul, infricosatul acela: „Acest loc verde gol, pe care il vezi, care are culcus numai de un om, al tau este si intru el tu erai sa zaci taiat, ca si ostasii tai. Dar, de vreme ce in noaptea trecuta, pe balaurul cel impletit in trei, care de trei ori s-a luptat si a voit sa te ucida, cu barbatie l-ai scuturat de la tine, iata ca tu insuti te-ai slobozit de taierea aceasta si culcusul acela verde n-a avut parte de tine si ti-ai mantuit si trupul si sufletul tau. Deci, de acum, daca tu curat imi vei sluji si moartea cea fireasca o vei birui”. Acestea auzindu-le, s-a inspaimantat si, trezindu-se, s-a suit intr-un munte si s-a rugat lui Dumnezeu pentru oaste. Iar, intrand imparatul in stramtorile Bulgariei, s-au suit bulgarii in munte, lasand putini pentru paza, cateva mii, pe care, grecii taindu-i, s-au mandrit. Si imprastiindu-se prin tara; dupa putin, toata tabara grecilor a fost ucisa, impreuna cu imparatul Nichifor. Si se spune ca, daca-l aflara bulgarii pe imparatul grecesc ucis, i-au facut scafarlia capului pahar, si-l ridica cu vin imparatul bulgarilor, de-l bea plin, inaintea dregatorilor sai la adunati. Si de atunci s-a inceput a se ridica paharul la mese.

Deci, dreptul Nicolae, aducandu-si aminte de visul acela si multumind lui Dumnezeu, s-a intors de acolo cu lacrimi. Si, ducandu-se intr-o manastire a luat asupra lui chip calugaresc, si slujind curat lui Dumnezeu, s-a facut unul dintre parintii cei mari, intru Hristos Iisus Domnul nostru.

 

 

.