Aceasta a trăit în zilele nelegiuitului împărat Maximian și era din Tesalonic, având părinți cinsititori de Dumnezeu, de bun neam și înstăriți. Și, săvârșindu-se ei, Sfânta a vândut toate avuțiile sale și cerceta pe cei săraci. Și celor legați în temnițe, pentru credință, le da cele de trebuință și, spălându-le rănile, ca și celor bolnavi le slujea. Și, împărțind toate, și-a tocmit o casă și lucra cu mâinile, câștigându-și hrana și cele de trebuință, întru sudoarea feței sale. Și așa, petrecea în osteneli și nevoințe, în post și privegheri, fiind ea, cu viața și cu fapta, plăcută lui Dumnezeu. Deci, mergând ea la biserică, după obicei, iată unul din ostașii împărătești, închinători la idoli, i-a ieșit înainte și, apucând-o, o trăgea spre capiștea idolilor, unde se serba praznicul soarelui, și o silea să jertfească dracilor. Și, mărturisind ea pe Hristos, ostașul a dat să-i smulgă acoperământul de pe cap, iar ea, împotrivindu-se cu bărbăție, îl scuipă în obraz. Și, mâniindu-se, ostașul scoase sabia și o înfipse în coastele ei, străpungând-o. Și așa fericita Muceniță și-a primit slăvitul sfârșit.
Întru această zi, povestire din Limonar, despre un bătrân milostiv
.
Într-o oarecare lavră a Perghiei, era un oarecare stareț, sfânt, neagonisitor și milostiv foarte și neavând nimic, fără numai o pâine. Și, într-una din zile, a venit un sărac la chilia lui, cerând milostenie, iar el, neavând nimic, afară de pâine, pe aceea scoțând-o, a dat-o săracului. Și săracul i-a grăit lui: „Nu voiesc pâine, ci hrană.” Și starețul, vrând să-i fie de folos, luându-l de mână, l-a dus în chilia sa. Iar săracul nimic alt n-a aflat, fără numai hainele cu care starețul era îmbrăcat. De o bunătate ca aceasta a starețului umilindu-se, săracul a deslegat săculețul său și toate câte le avea le-a vărsat în mijlocul chiliei și a zis: „Primește acestea, bunule bătrân, că eu de aiurea voi cere pentru mine, cele de trebuință.”
Întru această zi, cuvânt de învăţătură al lui Eusebiu Pamfil, despre pocăinţa lui David
.
Natan acela, Proorocul, a vorbit în pilde cu David, din care învață și arată că, după o mare cădere, i s-a întâmplat lui David greșala aceea. Și cuvântul mai arată că nu înaintea a tot norodul l-a mustrat pe el, ci, după ce a intrat, zice, față cu dânsul, iar nu de față cu alți martori i-a grăit. Iar David, nu numai că și-a mărturisit greșala sa, ci, s-a mărturisit și oamenilor, celor de după dânsul, scriind acel psalm cunoscut, când a intrat el la Betseba, femeia lui Urie. Deci, intrând la dânsul, Natan Proorocul i-a spus pentru care pricină a fost el lăsat să cadă într-o faptă rea ca aceea. Și anume, pentru cuvântul acela, pe care l-a zis întru sine așa: „Eu am zis, întru îndestularea mea: Nu mă voi clinti în veac”. (Ps. 29,5). Iar, dar, că, înălțându-se cu mintea, a grăit un cuvânt ca acesta, că, adică, nu se va prăbuși niciodată și va petrece neschimbat și fără de patimă, întru îndestularea lui. Greu cuvânt și mândrie afară din cale. Pentru că: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc„ (Ps. 126,1). Deci, acestea și Apostolul, știindu-le, n-a îndrăznit să zică: „Nu mă voi clinti în veac”, ci se îngrijea, zicând: „Nu cumva, altora propovăduind, eu singur să fiu nepriceput și nelămurit.” Și ne învăța: „Nimeni să nu se laude, la oameni, ci cel ce se laudă întru Domnul să se laude; Și celui ce i se pare că stă, să se păzească pe sine, ca să nu cadă.”
Să înțelegem dar, fraților, cum David numai cu un cuvânt, lăudându-se, a greșit. Pentru aceea și diavolul i-a întins lui cursă, ca, adică, să greșească cu Betșeba. Dar, înălțându-se, s-a smerit și a postit. Cu atât mai mult ni se cade nouă, fraților, să ne smerim înaintea lui Dumnezeu și să nu ne întălțăm cu mărire deșartă. Să ne aducem aminte de cei flămânzi, care umblă în sărăcie, cum se zbuciumă, cum se chinuiesc cu gerul, cu viforul, cu foamea și se luptă cu golătatea, uneori nici acoperământ având, iar de noi sunt trecuți cu vederea. Deci, de voim să ne facem nouă înșine pe Dumnezeu, milostiv, să aducem în casele noastre pe unii ca aceștia, să arătăm spre danșii dragoste mare și să nu-i desnădăjduim de a lor mântuire, ca, printr-înșii, să câștigăm și noi mila în ziua judecății Domnului nostru Iisus Hristos. Căruia se cuvine slava acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
.
