#CetățeniDeRangulDoiÎnȚaraNoastră #EuropaCuDouăViteze
Academicianul Dinu C. Giurescu declară pe scurt că: “Nouă – românilor – nu ni se potrivește democrația americană sau europeană!”, și că din cauza acestor tratate internaționale de apartenență – suntem condamnați la sărăcie în propria noastră țară!”.
Venerabilul român ne îndeamnă și la auto-determinare, afirmând că: “Nu suntem suficienți de mici ca să nu protestăm!”. Așadar, trebuie să protestăm într-un mod eficient, perseverent și continuu! Vigilența trebuie să fie caracteristica oricărui român, deoarece deja ne aflăm într-un război total! Alegeți o cale: fiți lași, sau fiți implicativi! Dar NU mai fiți indiferenți!
“Știu faptele tale; că nu ești nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindca ești căldicel, adică nici rece, nici fierbinte – am să te vărs din gura Mea!” (Apoc. 3, 15 – 16).
.
.
DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE CÂT MAI POȚI !!!
.
CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE
CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT,
TASTÂNDU-L ÎN
SECȚIUNEA ”CĂUTARE”
DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,
DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:
.
.
DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL
ROMANORTODOX.INFO
DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,
AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:
.
SĂ NE FIE DE FOLOS!
.
.
.
.
.
.
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL, FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,
DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,
ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE!!!
.
AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
.