Doamne ajută,

.
     Cred că în aceste clipe de încercare a răbdării tuturor, nu este atât de potrivit să îi facem lui Dumnezeu o listă de cereri a căror așteptare ar putea spori tensiunea, ci mai degrabă s-ar cuveni să Îi mulțumim pentru tot ce ne-a dat în viață, dar îndeosebi pentru viață, și așa măcar ca vameșul, ca fiul risipitor, ca desfrânata, sau ca și tâlharul să scăpăm din ghearele întunecatului veac care-l trecem, și din osânda multor păcate, pofte și dezmierdări care acum vin și ne apasă cerându-și „drepturile” pe care noi le-am cedat în trecut, și ca să nu ne întunece prea mult grija zilei de mâine – grija lui „ce vom mânca, sau cu ce ne vom îmbrăca” – căci știm că Mântuitorul a apreciat mulțumirea adusă de cel unul din cei 10 leproși, și alabastrul cu mir al femeii tămăduite, și groapa de mormânt dăruită de Iosif cel din Arimatea, precum și lauda tâlharului răstignit de-a dreapta Lui. Toți aceștia prin gesturi mici făcute către Dumnezeu dar cu dragoste și credință sinceră și-au scris numele în cartea vieții și faptele lor ne-au rămas ca pildă spre mântuire.
   „Fericiti cei ce rabdă până la sfârșit”, zice Mântuitorul, și ce anume să răbdăm…? Crucea păcatelor noastre, a izbăvirii de osândă, căci aceeași încercare nu vine peste toți la fel, nu o trăiesc toți la fel, ci unii se întristează, alții se îngrozesc, alții se înfurie, alții cârtesc, alții… se bucură pentru că văd în vremurile grele un prilej de strălucire a credinței lor, văd că Dumnezeu nu i-a uitat lăsându-i absorbiți în valurile secularizării, și strigă împreună cu Profetul David: „Veselitune-am pentru zilele în care ne-ai smerit pre noi, pentru anii în care am văzut rele” (Psalmul 89).
   Pentru credincioși nu vine „sfârșitul lumii”, ci vine Hristos Împăratul lumii, ca să înnoiască lumea întru nestricăciune, desfătare și fericire veșnică. Amin.
   Vino, Doamne Iisuse!
Nicodim monahul
   PS:… vezi atașamentul.