Un loc, care spune o poveste…
Ba nu! Care spune atâtea povești!!!
De la intrare te cuprinde pacea…
O liniște adâncă, dar vorbitoare,
Dintr-o data mă trezesc în altă lume…
Lume multă, zgomot de pahare,
Și de halbe de bere…
Zarvă marinărească,
Peste tot, la mese, marinari transpirați
Cu frunțile brăzdate de șanțuri adânci,
Cu mâinile bătucite de parâme
Cu picioarele goale, mulți dintre ei…
Picioare arse de soare și înțepate de scoici,
Toți bând și fumând lulea…
În aer se simte mirosul fin
De rom amestecat cu pâcla groasă
De mahoarcă ieftină,
Tutunul brut și prost, nelipsit,
Din tabacherele vechi ale oamenilor mării.
Și… fiecare are… povestea lui…
Unul spune despre monștrii mării
Pe care i-a văzut în călătoriile sale
Altul, de iubita sa,
Pe care a lăsat-o tristă într-un port…
Altul de oamenii altor tărâmuri
Pe unde a navigat,
Altul, de mama sa bătrână
Care așteaptă în pridvor
Întoarcerea fiului.
Toți își îneacă amarul
În paharul de rom auriu
Și în fumul de mahoarcă
Tras în piept cu nesaț
Pentru a mai domoli durerea
Fiecăruia.
Oameni ai mării. Singuratici,
Și totuși laolaltă, uniți
În durerea lor.
Oameni fără casă pe uscat
Marea fiindu-le și casă,
Și masă, și mamă, și soră.
Misterioși și altfel decât oamenii de rând.
Ei nu cunosc frica, dar totuși,
În inima lor aspră și aprigă
E ascuns un dor mare,
Un dor arzător, o suferință adâncă.
Peste tot în cafenea, numai oameni ai mării
Unii vorbind tare, cu zgomot
Alții tăcuți, parcă sfâșiați de durere…
Fiecare cu… povestea lui…
Deodată mă trezește vocea chelnerului
Care mă întreabă:
-De unde sunteți, domnule?
Revin în lumea reală și răspund:
-Din sud, de lîngă Dunăre, răspund eu.
Din codrii Deliormanului.
Din ținutul haiducilor teleormăneni.
-Ce folclor aveți domne!!!
Și însiră o serie de artiști de folclor.
Chelnerul se arată un mare român.
Discutarăm istorie, politică, mersul nației, viitorul țării,
Și în final, văzând că l-am ascultat cu plăcere
Mi-a zis respectuos:
-Mulțumesc că m-ați ascultat, domnule!!!
Clienții nu prea se dau la vorbă… cu mine…
Sunt un biet chelner! spuse el…
…M-a fermecat locul acesta
Unde, preț de o clipă
Am intrat în contact cu două lumi.
Și mă întreb, de ce așa?
De ce se simte atâta încărcătură
În locul acesta?
…Și am mai învățat ceva
Din toate aceste clipe
Petrecute la o cafea
Și anume, că fiecare om
Are o poveste, o suferință
Pe care o duce …cum poate…
O poveste, fiecare om are… o poveste…
A lui… numai a …lui…
.
Cu nostalgie,
Pr. Andrei
