Oamenii au devenit ca animalele

„Cum au devenit oamenii! Ca animalele! Știți ce fac animalele ? La început intră în grajd, se balegă, urinează… După aceea bălegarul începe să fermenteze. Cum începe să fermenteze, simt o căldura. Nu le lasă inima să plece din grajd; le place. Așa și oamenii, vreau să spun că simt căldura păcatului și nu-i lasă inima să plece, înțeleg că miroase urât, dar nu-i lasă inima să plece din căldura aceea. Iată, de va intra acum unul în grajd, nu va putea suferi mirosul urât. Altul care e mereu în grajd nu e deranjat; s-a obișnuit.

.

”La ce stapân lucrezi? 

.

„Oamenii îndepărtați de Dumnezeu mereu sînt nemângâiați și de două ori chinuiți. Cel ce nu crede în Dumnezeu și în viața viitoare, pe lângă faptul că rămâne nemângâiat, își osândește și sufletul său vesnic. La ce stapân lucrezi, de la acela vei lua și plata. Dacă lucrezi la stapânul cel negru, îți face viața neagră încă de aici. Dacă lucrezi pentru păcat, vei fi plătit de diavolul. Dacă lucrezi pentru virtute, vei fi plătit de Hristos. Și cu cât vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atât vei străluci mai mult și te vei veseli. Dar noi spunem: „E timp pierdut să lucrăm pentru Hristos!”. Însă aceasta este înfricoșător! Să nu recunoaștem jertfa lui Hristos pentru om! Hristos S-a răstignit ca să ne elibereze de păcat, ca să înnoiască tot neamul omenesc. Ce a făcut Hristos pentru noi? Și ce facem noi pentru Hristos?

Lumea vrea să păcătuiască și Îl vrea și pe Dumnezeu Bun. El să ne ierte și noi să păcătuim. Noi adică să facem orice vrem și Acela să ne ierte. Să ne ierte mereu și noi… vioara noastră.

 

De ce se islamizează francezii ?

 

„În Franta, cu toate că e stat avansat – nu e supradezvoltat – de curând (N.e.: acestea s-au spus în 1988) optzeci de mii au devenit musulmani. De ce ? Pentru că au făcut din păcat modă. Vezi bine că erau mustrați și au vrut să-și odihnească conștiința. Și precum vechii elini, ca să-și îndreptățească patimile lor, au aflat pe cei doisprezece zei, așa și aceștia au căutat să afle o religie care să le justifice patimile lor, ca să aibă odihnă în problema asta. Mahomedanismul îi servește într-un anumit fel. Le îngăduie să ia câte femei vor. Le făgăduiește în cealaltă viață un munte de pilaf, un lac de iaurt, un râu de miere. Și orice păcate ar avea, dacă îi spală cu apă caldă când mor, se curățesc. Merg la Alah curați. Ce altceva vor? Toate la îndemână. Dar francezii nu vor afla odihnă. Vor să-și odihnească cugetul, dar nu se vor odihni, pentru că patimile nu se justifică.

Orice ar face oamenii, și fără simțire de ar fi, tot nu vor afla odihnă. Vor să justifice cele ce nu se pot justifica, dar lăuntric se chinuiesc, se sălbăticesc. De aceea cer distracții, aleargă la muzică, se îmbată, privesc la televizor. Adică cască gura, ca să uite de ei înșiși pentru că sunt mustrați. Și când dorm, crezi că se odihnesc? Există conștiință, vezi bine. Prima Sfânta Scriptură pe care a dat-o Dumnezeu primilor creați este conștiința, și noi acum purtam fotocopia părinților noștri.”

.

Păcatul dă drepturi ispitei 

.

„Multă demonizare există astăzi în lume. Diavolul secera, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi si primesc înfricosatoare înrîuriri diavolesti. Spunea cineva foarte bine: „Oarecînd diavolul se ocupa de oameni; acum nu se mai ocupa ! I-a pus pe drumul lui si le spune: „Calatorie buna !” – si oamenii calatoresc”. Este cumplit ! Vedeti, diavolii în laturea Gadarenilor (Vezi Luca 8,26-55) au cerut voie de la Hristos ca sa intre în porci; si asta pentru ca porcii n-au dat prilej diavolului si el nu avea dreptul sa intre în ei. Hristos a îngaduit sa intre, ca sa fie pedepsiti israelitii, deoarece li se interzisese sa manînce carne de porc.

.

– Părinte, sânt unii care spun că nu există diavol. 

.

Da, și mie mi-a spus cineva: „Să scoți din traducerea franceză a cărții: „Sfântul Arsenie Capadocianul”, cele ce se referă la cei îndrăciți, pentru că europenii nu le vor înțelege. Nu cred că există diavol”. Vezi, pe toate le explică prin psihologie. Dacă acești demonizați ai Evangheliei ar fi mers la psihiatri, i-ar fi supus la șocuri electrice. Hristos a luat de la diavol dreptul de a face rău. Numai dacă omul îi dă dreptul, poate să facă rău. Când cineva nu are legatură cu Tainele Bisericii, dă loc ispitei și primește o înrâurire diavolească.”

.

Mărturisirea taie drepturile diavolului 

.

„Cel puțin să meargă oamenii la un duhovnic să se mărturisească, spre a se îndepărta înrâurirea diavolească de la ei, ca să poată gândi puțin. Acum nu pot nici măcar gândi din pricina influenței diavolești. Pocăința, mărturisirea taie drepturile diavolului. Cu puțin timp mai înainte a venit în Sfântul Munte un vrăjitor și a îngrădit în țăruși și plasă o porțiune de teren aproape de Coliba mea. Dacă trecea pe acolo unul nemărturisit, pățea ceva rău. Nu știa de unde-i vine. Cum le-am văzut, am făcut cruce și am trecut prin mijloc; le-am destrămat.

 

>După aceea vrăjitorul a venit la Colibă, mi-a spus toate planurile lui și și-a ars cărțile. Asupra unuia ce este credincios, merge la biserică, se mărturisește, se împărtășește, diavolul nu are nici o putere, nici o stăpânire. Face numai puțin „ham-ham”, ca un câine ce nu are dinți. Însă asupra unuia ce nu e credincios și îi dă drepturi, are mare stăpânire. Îl poate omorî; are dinți și îl sfâșie. Potrivit cu drepturile ce i le dă un suflet, este și stăpânirea diavolului asupra lui.

 

Dacă un om o ia razna de la poruncile lui Dumnezeu, îl luptă după aceea patimile. Și dacă lasă cineva să-l războiască patimile, nu mai e nevoie de diavol ca să-l războiască. Și diavolii au „specializare”. Lovesc pe om tac-tac, așa fel ca să-i afle suferința, neputința, și să-l războiască. E nevoie de atenție, ca să închidem ușile și ferestrele – simțurile – să nu lăsăm fisuri ispitei și să intre vrăjmașul pe acolo unde sânt punctele slabe. Dacă lași chiar și o crăpătură deschisă, poate intra și îți va face pagube. Diavolul intră în om, când există noroi în inima sa, nu se apropie de făptura curată a lui Dumnezeu.

 

Dacă se va curăți inima de noroi, vrăjmașul fuge și vine iarăși Hristos. Ca și mistrețul, care când nu află noroi, guiță și pleacă. La fel și diavolul nu se apropie de inima ce nu are mocirlă. Ce treabă are în inima curată și smerită? Dacă vedem însă casa noastră – inima noastră – că este casă veche și vrăjmașul locuiește în ea, trebuie îndată s-o dărâmăm, ca să fugă și chiriașul nostru cel rău, adică aghiuță. Pentru că atunci când păcatul se învechește în om, diavolul, firește, dobândește mai multe drepturi.

 

Smerenia topește pe diavol 

 

Smerenia are mare putere și topește pe diavolul. Este cel mai puternic șoc pentru diavol. Acolo unde există smerenie, diavolul nu are loc. Și acolo unde nu există diavol, e firesc să nu existe ispite. Odată un pustnic a silit pe un aghiuță să spună: „Sfinte Dumnezeule …”. A spus aghiuță: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte”, dar nu spunea „miluiește-ne pe noi”. Spune: „miluiește-ne pe noi!”. Nimic. Dacă ar fi spus, ar fi devenit înger. Toate le spune aghiuță, dar pe „miluiește-mă” nu-l spune, pentru că trebuie smerenie. „Miluiește-mă” are smerenie și sufletul ce îl rostește primește mila cea mare a lui Dumnezeu.

 

Diavolul stăpânește deșertăciunea 

 

– Părinte, de ce diavolului i se spune „stăpânitorul lumii ?” Chiar și este într-adevăr?

 

Asta mai lipsea, să stăpânească diavolul lumea. Când Hristos a spus despre diavol „stăpânitorul acestei lumi” (In. 16, 11), n-a înțeles că este stăpân pe lume, ci că stăpânește deșertăciunea, minciuna. Vai nouă, să lase Dumnezeu pe diavol să stăpânească lumea ! Însă cei ce își au inima lor dăruită celor deșarte, lumești, unii ca aceștia trăiesc sub stăpânirea „stăpânitorului acestui veac” (Efes. 6,12). Adică diavolul stăpânește peste deșertăciune, peste „lume”. Ce înseamnă „lume”? Nu înseamnă podoabă, împodobirea deșartă? Așadar cine e stăpânit de deșertăciune este sub ocupația diavolului. Inima robită de lumea deșartă păstrează și sufletul atrofiat și mintea întunecată. Atunci, deși se vede cineva că este om, dar în esență este avorton duhovnicesc.

.

Lucrurile lumești ne pot răpi inima.

.

Trebuie să evităm lucrurile lumești, ca să nu ne răpească inima și să ne folosim de cele simple, numai pentru a ne sluji de ele. Să ne îngrijim însă să fie sobre. Dacă doresc să folosesc un lucru frumos, înseamnă că dau toată inima mea frumuseții și pentru Dumnezeu nu rămâne nici o bucățică. Treci pe undeva și vezi o casă cu marmură, cu o înfățișare frumoasă, cu sculpturi, etc.

Te minunezi de pietre, de cărămizi și îți lași inima ta acolo. Sau vezi într-un magazin niște rame frumoase pentru ochelarii tăi și le dorești. Dacă nu le cumperi, îți lași inima ta în magazin. Dacă le cumperi, îți atârni inima de ramele ce le porți. În special femeile sunt furate ușor. Puține sânt acelea care nu-și vând inima celor deșarte. Vreau să spun că diavolul le fură bogăția inimii lor cu toate cele lumești, colorate, strălucitoare.

.

Bucuriile lumești sunt bucurii materiale.

.

– Părinte, oamenii lumești spun că simt un gol, deși au toate bunătățile.

.

Bucuria adevărată, curată se află alături de Hristos. Dacă te unești cu El prin rugăciune, vei vedea sufletul tău răsplătit. Oamenii lumești caută bucuria în distracții. Unii oameni duhovnicești o caută în discuții duhovnicești, în predică, etc. Dar când se termină acestea rămân într-un gol și se întreabă ce vor face în continuare. Fie că sânt păcătoase, fie indiferente cele cu care se ocupă, la fel este.

De ce nu merg mai bine să se culce, ca să fie buni a doua zi pentru lucru?

Împlinind dorințele lumești ale inimii, nu vine bucuria duhovnicească, ci stresul. Bucuria lumească aduce stresul și la oamenii duhovnicești. Bucuria lumească nu este permanentă, nu este bucurie adevărată, ci este o bucurie temporară, a acelei clipe. Aceasta e bucurie materială, nu este duhovnicească. Iar cu bucuriile lumești nu „se umple” sufletul omului. Ci mai degrabă sânt balast. Atunci când simțim bucuria duhovnicească, nu o mai dorim pe cea materială. „Sătura-mă-voi când mi se va arăta slava Ta” (Ps.16,15). Bucuria lumească nu odihnește pe omul duhovnicesc, ci îl obosește. Pune un om duhovnicesc într-o casă lumească. Nu se odihnește. Deși omul lumesc crede că el se odihnește, dar nu, se chinuiește. Se bucură la exterior, iar pe dinlăuntru nu este mulțumit ci chinuit.

.

Despre duhul lumesc 

.

Din păcate, duhul lumesc a influențat mult și pe oamenii duhovnicești. Dacă oamenii duhovnicești lucrează și gândesc lumește, ce să mai facă mirenii? Am spus unora să ajute copii drogați și mi-au spus: „Dacă facem o fundație pentru drogați, nu ne va aduce nici un venit. De aceea vom face un azil de bătrâni”. Nu spun că nu e nevoie și de azil de bâtrâni. Vai mie! Ci, dacă începem așa acestea, nu vor fi fundații respectabile, ci … „naufragiabile”. Nu înțeleg că fericirea lumească este nefericire duhovnicească.

.

Despre duhul lumesc la monahi 

.

Astăzi există monahi care trăiesc monahismul pe dinafară. Nu fumează, trăiesc simplu, citesc Fllocalia, vorbesc numai din Sfinții Părinți. Adică, așa precum în lume, cei ce nu spuneau minciuni, își făceau semnul Crucii, mergeau la Biserică, și când au crescut luau aminte la subiecte morale și credeau că asta este tot. Așa se petrec lucrurile și în unele mănăstiri și mirenii sânt atrași acolo. Dar, când îi cunosc, văd că aceștia nu diferă de mireni deoarece păstrează tot duhul lumesc. Dacă ar fi fumat, ar fi citit ziare, ar fi vorbit despre politică, i-ar fi evitat ca pe niște mireni și nu s-ar fi vătămat monahismul.

.

Monahismul catolic 

.

Ați văzut și catolicii unde au ajuns? Îmi aduc aminte că acum câțiva ani, când eram la Mănăstirea Stomiu, la Konița, mi-a adus cineva o bucată de ziar în care scria: „Trei sute de călugărițe au protestat: de ce să nu vadă și ele un film la cinema? De ce îmbrăcămintea lor să fie până jos și nu până la genunchi?”. Atât de mult m-am înverșunat când am citit asta, încât am spus: „Dar pentru ce vă mai faceți totuși călugărițe? Și la urmă scria că toate și-au lepădat rasele. Dar după cum gândeau, le aveau lepădate de mai înainte. Odată am văzut o călugăriță catolică, ce nu se deosebea cu nimic de o mireancă. Făcea chipurile lucrare misionară și era complet … ca unele din fetele cele foarte moderne. Să nu îngăduim și la noi duhul acesta contemporan; să nu ajungem și noi acolo.

.

Duhul lumesc este boala 

.

Astăzi lucrul cel mai important este să nu ne modelăm după acest duh lumesc. Este o mucenicie. Pe cât putem, să nu fim atrași de acest curent și să ne ducă târâș pe acest canal. Peștii deștepți nu se prind în cârlige. Văd momeala, înțeleg că e momeala și pleacă de acolo, scăpând astfel. În timp ce ceilalți văd momeala, aleargă acolo să mănânce și, hop, se prind. Așa și lumea: are momeala ei și îi prinde pe oameni. Oamenii sunt atrași de duhul lumesc și sunt prinși de el.

Duhul lumesc este boala, Precum căutăm să evităm o boală, așa și cugetarea lumească s-o evităm, oriunde ar fi ea. Să ne înstrăinăm de duhul progresului lumesc, ca să progresăm duhovnicește, să ne însănătoșim duhovnicește și să ne bucurăm îngerește.

.

Cel ce nedreptățește se chinuiește 

.

Cel ce nedreptățește și, în general, orice vinovat când nu cere iertare, este chinuit de conștiința sa și pe deasupra de supărarea celui nedreptățit. Pentru că atunci când cel nedreptățit nu iartă și cârtește împotriva lui, atunci cel ce a nedreptățit se chinuiește și mai mult. Nu poate dormi. Ca și cum l-ar lovi valurile și l-ar învârti ca pe un titirez. Este un lucru tainic felul cum simte el aceasta. Precum atunci când cineva iubește pe unul și se gândește la el în sensul cel bun, acela o simte, așa și în cazul acesta. O, cum îl chinuie nemulțumirea celuilalt? Și departe să fie, în Australia, în Johanesburg, nu se poate liniști când celălalt este supărat din pricina lui.

.

Puterea vrăjilor 

.

– Părinte, mulți cred că li se fac vrăji. Se prind vrăjile?

Dacă omul are pocăință și se mărturisește, nu se prind. Dacă prind vrăjile înseamnă că a dat pricină. Poate a nedreptățit pe cineva, și-a bătut joc de vreo fată, etc. Atunci va trebui să se pocăiască, să ceară iertare, să se mărturisească, să pună în ordine și să îndrepte ceea ce a făcut. Pentru că altfel chiar dacă toți preoții îi vor citi exorcisme, nu dispar vrăjile. Și nu numai vrăjile, ci fie și numai supărarea sufletului nedreptățit este suficientă ca să-l chinuie.

.

Războiul nu suferă necinstea 

.

Există doar două chipuri de nedreptate: materială și morală. Nedreptate materială este atunci când cineva îl nedreptățește pe altul în lucruri materiale. Morala este atunci, când, de pildă, cineva înșală o copilă. Și, dacă e orfană, își îngreuiază sufletul său cu o greutate de cinci ori mai mare. În război știi cum urmărește glonțul pe cei imorali ?

Acolo vezi clar dreptatea dumnezeiască și protecția lui Dumnezeu. Războiul nu suferă necinstea. Pe omul imoral îl va găsi glonțul. Odată mergeam cu două companii să înlocuim un batalion. Între timp am fost atacați și ne-am aruncat în luptă. Unul din batalion, îmi aduc aminte, a făcut în ziua precedentă un lucru necinstit a violat o femeie gravidă, sărmana. Dar în acea luptă numai acela a murit! Înfricoșător ? Toți spuneau după aceea: „Dobitocul, bine a pățit?”

Mai ales cei ce fac viclenii deși încearcă să scape, în cele din urmă plătesc. Este de observat că toți cei ce cred cu tărie, în mod firesc trăiesc și cinstit, creștinește și trupul lor cel cinstit este apărat de focuri mai mult decât dacă ar purta Cinstitul Lemn (al Crucii).

.

Omul drept are pe Dumnezeu de partea lui 

.

Când cineva merge cu diavolul, cu viclenii, Dumnezeu nu binecuvântează lucrurile lui. Ceea ce fac oamenii cu viclenie, nu reușește. Poate să se vadă până la o vreme că înaintează, dar în cele din urmă, va cădea gramadă. Cel mai important este să pornească cineva de la binecuvântarea lui Dumnezeu în orice face. Omul, când este drept, are pe Dumnezeu de partea lui. Și când are și puțină îndrăzneală la Dumnezeu, atunci face si minuni. Când pășește cu Evanghelia, are drept la ajutorul dumnezeiesc. Călătorește cu Hristos. Cum să nu aibă drept la ajutorul dumnezeiesc?

Toată temelia aici este. De aici încolo să nu se teamă de nimic. Ceea ce are valoare este să Se odihnească Hristos, Maica Domnului și Sfinții în fiecare lucrare a noastră, iar Sfântul Duh Se va odihni în noi. Cinstea omului e mai prețioasă decât Cinstitul Lemn. Dacă cineva nu este cinstit și are Cinstitul Lemn asupra sa, este ca și cum nu ar avea nimic. Iar dacă altul nu are Cinstitul Lemn, dar dacă e cinstit, primește ajutorul dumnezeiesc. Dacă mai are și Cinstitul Lemn, atunci…

______________________

Sursa – Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicesti, volumul I ”Cu durere si dragoste pentru omul contemporan” Editura Evanghelismos

.

.

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!

.