Reputatul istoric basarabean Iurie Colesnic a publicat ]n ziarul în Timpul de la Chișinău un articol cu noi date extraordinare despre tatăl lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, martirul pentru Unire Vasile Gafencu. Reproducem cu mulțumiri articolul intitulat de autor „În culisele Istoriei: PUTEREA IDEALULUI”:
În Arhiva Națională a Republicii Moldova, în dosarul Sfatul Țării, am găsit niște note autobiografice semnate de Vasile Gafencu. Ele au o mare valoare istorică prin autenticitatea lor, prin aerul comprimat al epocii. Sunt niște rânduri scrise în grabă, însemnări ocazionale a căror valoare ne-ar fi interesat mai puțin dacă autorul lor ar fi dus un trai liniștit și s-ar fi stins din viață la adânci bătrânețe, așa cum au făcut-o – apunând în anonimat – zeci de generații până la el.
Gafencu
Sunt născut din părinți moldoveni în satul Sângerei, la 1886.
După ce am terminat școala primară, am făcut plugărit împreună cu tată-meu, până când m-au luat la oaste, în an.1907. Mai marii mei au găsit că sunt bun pentru marină și m-au trimis la Kronștadtul Petrogradului. Acolo, am fost nevoit să stau vre-o cinci ani. Deși îmi era greu de la început, nu trecuse decât un an de la primire și am pus(?) a fi luat… scamă(?). Primul lucru care mi s-a propus a fost să intru în școala electrotehnică de marină. În trei ani, în sfârșit, am biruit toate greutățile școlare cu ale cărui obiceiuri nu prea eram deprins, terminând-o primul. A mai trecut un an și am isprăvit cu milităria. Cu toate stăruințele șefilor de a rămânea acolo, la . . . am plecat, când am căpătat dreptul, spre Basarabia noastră frumoasă. La Kronștadt, am venit în contact cu mai multă lume. Erau printre ei și mulți tot așa de străini de neamul rusesc ca și mine. Depărtarea de casa părintească și de lumea între care crescusem, mă făcea mereu să mă gândesc la micuța noastră țărișoară moldovenească; iar pe străini la finlandeji și estonieni îi vedeam cu câtă dragoste își aduc aminte de țările lor tot așa de oropsite ca și Basarabia noastră și asta mă făcea să mă bucur – lucru ciudat, și ei, săracii, erau cei mai buni prieteni ai mei. Acolo, m-au învățat și cum să-mi iubesc țara.
Cu izbucnirea războiului, din nou am fost luat la oaste și dus la Odesa. Aici, prin doi săteni ai mei, studenți la universitate – Crihan și Cucoș, am făcut cunoștință cu mai mulți studenți moldoveni la care vedeam o deosebită dragoste de țara noastră și asta îmi da avânt, mă făcea să tresalt de bucurie. Împreună cu noii mei prieteni, am fost adesea și la universitate, ascultând mai cu seamă lecții de fizică. Ca marinar, am luat parte în câteva lupte cu turcii. Cu izbucnirea revoluției rusești, m-am simțit în apele mele moldovenești, căci numai atuncea am putut ceea ce credeam de mult că trebuie să fac. Mi-am adunat moldovenii de la marină, căci erau mulți la număr, și am făcut comitetul nostru moldovenesc chiar în primele zile ale revoluției. Peste un timp oarecare, comitetul nostru s-a contopit cu cel condus de căpitanul Cateli.
În octombrie an. 1917, am fost ales de Comitetul Ostășesc Moldovenesc de la Odesa în Sfatul Țării. Aici am luat parte la toate actele mari, văzându-mi visul împlinindu-se.
(Bibliogr.: ANM, fond.727, inv.2., dos.76.)
Aceste rânduri memorialistice au fost scrise în timpul când Vasile Gafencu era deputat în Sfatul Țării. Când euforia biruinței entuziasma pe foștii membri ai Blocului Moldovenesc. Când cei mai mulți dintre ei au avut conștiința corectării unei greșeli sau a unei nedreptăți istorice.
Vasile Gafencu a rostit o cuvântare la 21 noiembrie 1917. La ședința de inaugurare a Sfatului Țării a fost trecută în procesele-verbale:
„Cuvântul se acordă marinarului V. Gafencu, reprezentantul Comitetului Executiv al Soldaților Moldoveni din Odesa”. „Comitetul din Odesa, a spus deputatul Gafencu, încă din primele zile ale revoluției a început să lucreze în folosul poporului moldovenesc. El a unit pe toți ofițerii și soldații moldoveni din garnizoana Odesei și a organizat la 18 aprilie o serbare mare, la care au participat 12.000 de soldați moldoveni și care au jurat în fața drapelului național să fie credincioși ideii naționale și să contribuie la înfăptuirea programului Partidului Moldovenesc. El a organizat soldații de pe Frontul Românesc din Sevastopol, Ekaterinoslav și alte multe orașe. El a îndreptat pe calea bună a naționalismului pe ofițerii moldoveni; el a creat Comitetul Central din Chișinău, care a organizat cohortele moldovenești, iar în timpul din urmă regimentele moldovenești. Astăzi, când prin munca soldaților se deschide Sfatul Țării, comitetul din Odesa se simte fericit că poate să transmită răspunderea pentru viitorul poporului în mâinile Sfatului Țării, căruia îi va da tot sprijinul. În concluzie, oratorul, în numele comitetului din Odesa, dorește Sfatului Țării înțelegere și succes.”
Administrația românească Vasile Gafencu a primit-o deschis, cu toate neajunsurile unei administrații noi, aranjate într-un teritoriu care, de mai bine de o sută de ani, fusese diriguit după alte legi și principii. Alegerea făcută atunci, în 1918, el n-a mai pus-o pe cântarul îndoielii, cum au făcut-o adesea alți foști deputați.
Integrarea lui în noul sistem a început cu studiile la Universitatea din Iași, unde a învățat timp de patru ani. Ca fost marinar și deputat într-un parlament, era responsabil de cămin. A lucrat câțiva ani învățător, câțiva ani a fost președinte al băncii de plasă, reprezentant al guvernului pentru încheierea contractelor agricole cu țăranii, în vederea semănării culturii soia și a altor culturi agricole.
Dar, în mare, el se considera numai plugar. Avea gospodărie bună, avea mulți copii, ținea un argat și angaja cu ziua 5-6 oameni, în funcție de lucrările ce trebuiau executate.
Nu se temea de puterea sovietică. Propaganda de peste Nistru trâmbița că Uniunea Sovietică este raiul muncitorilor și țăranilor, iar iadul pentru clasa muncitoare este în țările capitaliste. În lista acestor țări, printre primele, figura România, care era vecina Uniunii Sovietice, iar vecinătatea aceasta trezea mari pofte teritoriale conducătorilor sovietici.
De aceea fostul marinar Vasile Gafencu nu sesiza nici un pericol și, în 28 iunie 1940, a asistat ca martor la exodul basarabean.
Necazurile aveau să înceapă mai târziu și neașteptat pentru el. Pe când V. Gafencu se străduia din răsputeri să plătească „postavka” („impozit agricol”,„pentru un „culac” ca el era extrem de mare), maiorul Sazykin, șeful NKVD-ului din Chișinău a primit o Informație specială din partea șefului NKVD-ului de la Bălți, locotenentul Rjavski, și de la subalternul acestuia, sergentul Markov, în care se comunica:
„Dispunem de date sigure, primite din partea NKVD-ului din Sângerei, județul Bălți, despre aceea, că locuitorul satului Sângerei Gafenco Vasili Ivanovici (de fapt el era „Gheorghevici” – Iu.C.), în 1918, a fost membru al Sovietului Basarabiei Sfatul Țării și, împreună cu alți membri ai Sfatului Țării a făcut propagandă printre țărani ca Basarabia să nu se unească cu Uniunea Sovietică, ci cu România. Pentru aceasta, a primit 50 ha de pământ, drept recompensă din partea autorităților române.
Până la venirea Armatei Roșii, Gafenco V.G. a lucrat ca președinte al băncii de plasă în s. Sângerei, județul Bălți, fiind și reprezentant al Guvernului Român pentru încheierea contractelor cu țăranii care vor semăna soia și alte culturi.
Gafenco V.G. a fost membru al Partidului Țărănist, mare chiabur, avea 70 ha de pământ, pe care îl prelucra folosind muncă străină, adică ținea în permanență un argat și mai mult de 5 zileri.
Îl bătea pe argatul său Andonie Toma Gheorghevici. Lăuda puterea românească și hulea viața popoarelor din Uniunea Sovietică.
După sosirea Armatei Roșii în Basarabia, Gafenco l-a trimis pe fiul său Valeri în România.
În prezent, se eschivează de la îndeplinirea planului pentru „postavkă”.
În baza celor expuse mai sus, cer sancțiunea Dumneavoastră pentru a-l aresta pe Gafenco Vasili Gheorghevici, care locuiește în s. Sângerei, plasă, județul Bălți.
7/ X—40.”
Așa a luat naștere dosarul numărul 1947.
În baza Informației…, este elaborată „decizia” din 26 octombrie 1940, privind deschiderea și începutul anchetei penale.
Hotărârea despre luarea lui sub arest a fost emisă la 5 octombrie și aprobată la 31 octombrie, același an.
Altă decizie, luată la 26 octombrie, aprobată de Iosif Mordoveț la 31 octombrie, iar procurorul or. Bălți Ceban la 4 noiembrie 1940, repetă toate capetele de acuzare.
Bietul Vasile Gafencu nici nu bănuia ce mașină infernală funcționa în spatele lui.
La 14 noiembrie, anchetatorului Ștein îi este eliberat mandatul de arestare cu nr.33, pentru Gafenco Vasili Gheorghevici, pe un formular tipărit în limba ucraineană. Încă o dovadă că Republica Sovietică Moldovenească fusese creată într-un mod improvizat.
La interogatorii, Vasile Gafencu clasifica astfel cele mai importante probleme dezbătute în Sfatul Țării:
1. Reforma agrară pe întreg teritoriul Basarabiei.
2. Unirea Basarabiei cu România.
După mai bine de 20 de ani, fostul marinar a reținut numai două din zecile de probleme dezbătute în primul parlament al Basarabiei, dar acestea sunt problemele-cheie care au frământat conștiința câtorva generații de basarabeni. Șansa de a realiza acest ideal s-a ivit abia la începutul secolului XX…
Î. – Ați făcut agitație pentru unirea Basarabiei cu România?
R. – Da, în rândurile membrilor sfatului, la ședințele în plen, eu îi susțineam pe acei care militau pentru unirea Basarabiei cu România, dar în rândurile populației eu o asemenea agitație n-am dus.
Î. – Câți deputați erau în sfat?
R. – Aproximativ 150.
Î. – Cum a avut loc votarea?
R. – Președintele Sfatului Țării în ziua votării, când toți deputații erau prezenți îi chema pe listă pe fiecare în parte și-i întreba: pro sau contra. Când m-au chemat pe mine, eu am spus că sunt pentru, adică pentru unirea Basarabiei cu România.
Este evident că Vasile Gafencu era conștient că, recunoscând aceste fapte, el își semnează condamnarea poate chiar și la moarte, dar mândria lui de om era mai presus decât teama și dorința de a supraviețui cu orice preț. El votase conștient Unirea și, la întrebarea provocatoare a anchetatorului, răspunde prompt:
Î.- Ca fost membru al Sfatului Țării, împreună cu toți membrii, ați trădat poporul Basarabiei României care a exploatat și prădat truditorii Basarabiei timp de 22 de ani, recunoașteți că sunteți vinovat?
R. – Nu recunosc, în 1918, votând unirea Basarabiei cu România eu nu consideram că trădez poporul Basarabiei, supunându-l la exploatare și jaf din partea României, dar din contra, consideram că fac un lucru bun pentru Basarabia, și am făcut un lucru bun, și anume: am dat pământ țăranilor săraci, care nu aveau 6 ha.
Î. – Când și pentru ce ați primit din partea Guvernului Român 50 ha de pământ?
R. – În 1928, eu într-adevăr am primit din partea Guvernului României 50 ha de pământ arabil ca fost deputat în Sfatul Țării.
Ancheta s-a încheiat la 12 decembrie 1940. La 26 decembrie a aceluiași an, Mordoveț a semnat-o, iar la 30 decembrie, viceprocurorul pentru cazuri speciale al RSSM a luat decizia ca dosarul lui Vasile Gafencu să fie expediat pentru examinare în ședința specială de pe lângă NKVD al URSS care, în ședința din 18 ianuarie 1941, conform procesului-verbal nr. 10, a decis:
„Gafencu Vasile Gheorghevici, ca element social-periculos, să fie închis în lagărul de reeducare prin muncă pe un termen de opt ani, socotindu-se data cu începere de la 15 noiembrie 1940.”
În realitate, Vasile Gafencu a rezistat numai un an și două luni.A decedat la 16.03.1942, „în locurile de privațiune de libertate” în regiunea Arhanghelsk, din motive necunoscute.
Aceasta este ultima însemnare apărută după 1990 în dosarul nr. 1947 care se păstrează în Arhiva MSN din Republica Moldova și care a pus ultimul punct în biografia unui om care a crezut nestrămutat în adevăr și a slujit un ideal…
_______________
.
.
