Iată un semn: dacă te întristezi pentru un lucru oarecare, înseamnă că nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumnezeu, chiar dacă ție ți se pare că viețuiești după voia Lui.

Cine viețuiește după voia lui Dumnezeu, acela nu se îngrijește de nimic.

Și dacă are nevoie de vreun lucru, se predă pe sine însuși și lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Și chiar dacă nu-l dobândește, rămâne la fel de liniștit, ca și cum l-ar avea.

Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtună, nici de tâlhari, DE NIMIC. Și orice i s-ar întâmpla, el spune: „Așa I-a plăcut lui Dumnezeu”. Dacă e bolnav, gândește: „înseamnă că am nevoie de boală, altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o”.

Și așa se păstrează pacea în suflet și în trup.

*
Cine-și face griji pentru sine însuși, acela nu se poate preda pe sine voii lui Dumnezeu, astfel ca sufletul lui să aibă pace în Dumnezeu.

Dar sufletul smerit se predă voii lui Dumnezeu și viețuiește înaintea Lui cu frică și iubire: cu frică, ca să nu întristeze cu nimic pe Dumnezeu; cu iubire, căci sufletul știe cât de mult ne iubește Domnul.

*
Lucrul cel mai bun este să te predai voii lui Dumnezeu și să înduri întristările cu nădejde. Iar Domnul, văzând întristarea noastră, nu ne va da niciodată peste puterile noastre.

Dar dacă întristările noastre ne par mari, aceasta înseamnă că nu ne-am predat încă voii lui Dumnezeu.

*
Sufletul s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu întru toate și se odihnește în El, pentru că știe din experiență și din Sfânta Scriptură că mult ne iubește Domnul și veghează asupra sufletelor noastre, ca toate să se facă vii prin harul Său în pace și iubire.

Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu, acela nu se întristează de nimic, chiar dacă ar fi bolnav, sărac și prigonit. Sufletul știe că Domnul poartă grijă de noi cu milostivire. De lucrurile Domnului dă mărturie Duhul Sfânt, pe Care sufletul îl cunoaște. Dar cei mândri și neascultători nu vor să se predea voii lui Dumnezeu, fiindcă le place să-și facă voia lor, lucru atât de vătămător pentru suflet.

Marele Pimen zicea: „Voia noastră este zid de aramă între noi și Dumnezeu și nu ne lasă să ne apropiem de El sau să vedem mila Lui”.

*
Întotdeauna trebuie să cerem de la Domnul pacea sufletului ca să împlinim mai ușor poruncile Domnului; fiindcă Domnul iubește pe cei ce se străduiesc să împlinească voia Lui și astfel ei află mare odihnă în Dumnezeu.

Cel ce împlinește voia lui Dumnezeu e mulțumit de toate, chiar dacă e sărac, bolnav sau se chinuie, pentru că îl veselește harul Domnului. Dar cel nemulțumit de soarta lui, care murmură pentru boala lui sau pentru cel care l-a supărat, acela e bine să știe că în el se află un duh de mândrie care a luat de la el mulțumirea față de Dumnezeu.

Chiar dacă e așa, nu te mâhni, ci străduiește-te cu tărie să-ți pui nădejdea în Dumnezeu și cere de la El duh smerit; și atunci când vine la tine smeritul Duh al lui Dumnezeu, Îl vei iubi și-ți vei găsi odihna, chiar de vei avea întristări.

Sufletul care are smerenie își aduce aminte întotdeauna de Dumnezeu și gândește așa: „Dumnezeu m-a făcut, a pătimit pentru Mine, îmi iartă păcatele și mă mângâie, mă hrănește și poartă de grijă de mine. De ce să-mi fac atunci griji sau de ce să mă tem, chiar dacă m-ar amenința moartea?”

*
Domnul povățuiește orice suflet care se predă pe sine voii lui Dumnezeu, fiindcă El a zis: „Cheamă-Mă în ziua necazului și te voi izbăvi, și tu Mă vei preamări” [Ps 49,16].

Orice suflet tulburat de ceva trebuie să întrebe pe Domnul, și Domnul îl va povățui. Și aceasta mai cu seamă în ceas de nenorocire și tulburare; de obicei, însă, trebuie discutat cu duhovnicul, fiindcă acest lucru înseamnă smerenie.

Bun lucru e a ne învăța să viețuim după voia lui Dumnezeu. Atunci sufletul rămâne neâncetat în Dumnezeu și are mare odihnă; și din această bucurie omul se roagă ca tot sufletul să cunoască pe Domnul; să cunoască cât de mult ne iubește și cu câtă bogăție ne dă Duhul Sfânt Care veselește sufletul în Dumnezeu.

Și atunci sufletul e în întregime drag, pentru că e în întregime al lui Dumnezeu.

*
Domnul Cel Milostiv îl povățuiește pe om că trebuie să îndure întristările cu mulțumire. În toată viața mea n-am murmurat o singură dată pentru întristări, ci le-am primit pe toate din mâinile lui Dumnezeu ca pe un leac mântuitor și am mulțumit întotdeauna lui Dumnezeu, și de aceea Dumnezeu mi-a dat să îndur cu ușurință toate întristările.

*
Toți oamenii pe pământ îndură inevitabil întristări și, deși întristările pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neîndurat și îi întristează, și aceasta pentru că nu vor să-și smerească sufletul, nici să se predea voii lui Dumnezeu.

Dar pe cei ce s-au predat voii lui Dumnezeu, Domnul însuși îi călăuzește cu harul Său, și ei îndură totul cu bărbăție pentru Dumnezeu, pe Care-L iubesc și împreună cu Care vor fi preamăriți în veci.

*
Pe pământ nimeni nu poate scăpa de întristări, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le îndură cu ușurință. El vede întristările, dar nădăjduiește în Domnul, și întristările trec.

.

Sfântul Siluan Athonitul – Între iadul deznădejdii și iadul smereniei