Zice Sfânta Fecioară către Cuviosul Simeon:

„Primeşte, cinstite şi fericite bătrâne, pe acest prunc, care a sărăcit de voia Lui, a cărui bogăţie nu se poate spune: primeşte pe acest prunc, care este mai vechi decât toţi vechii; priimeşte pe acest prunc ce vezi, pe carele nici îngerii nu-L pot vedea; cuprinde-L cu braţele tale, pe carele nu-L poate cuprinde toată lumea. Adevărat, mic este de vârstă, iar anii nu i se ştiu. Mic este, dar este peste toate măririle mai mare. Mic este la vedere, dar este mare la pricepere”.

Şi luându-L Simeon în braţe, fiind pornit de Duhul Sfânt, a zis:

„Cu adevărat, Tu eşti stăpânul a toată făptura, Tu eşti Mântuitorul lumii, Tu eşti Dumnezeul nostru, pe Tine cu mare poftă te aşteptăm, de Tine doream, de Tine însetoşam, pe Tine adăst de atâta vréme. Ţie mă închin, pe Tine te rog ca Celuia ce eşti Stăpânul vieţii şi al morţii, Tu mă slobozeşte cu pace acum, din lumea aceasta şi din trupul acest stricăcios, că Te-am văzut cu ochii mei Mântuitoriul Meu. Slobozeşte-mă dintru această viaţă, să merg în iad, să spui de venirea Ta în lume, să-i mângâi pre acei ticăloşi şi osândiţi ce sunt întru închisoare de atâţia ani. Să le spun bucurie amărâţilor, să le spun cum că Te-am văzut cu ochii mei şi cum că Te-am pipăit cu mâinile mele şi cum Te-am ţinut în braţe şi cum ai înplinit toate ale legii şi vrei să pătimeşti şi vei să Te dai morţii pentru mântuirea tuturor şi vrei să te pogori şi în iad, ca să ne scoţi pe toţi de la muncă şi să ne sui, împreună cu Tine, la cer, să ne faci una cu Tatăl. Aşa Te rog, Stăpâne, mângăierea şi slava norodului Tău, lui Israil, lumina cea descoperită a limbilor celor dintru întuneric, slobozeşte-mă cu pace, ca să măresc numele Tău cel preaslăvit”.

Acesta este praznicul bisericii noastre de astăzi, iubiţilor mei. Acesta este sfârşitul tainelor celor vechi şi începutul tainelor celor noi. Astăzi s-au împlinit toate ale legii celei vechi şi se încep cele noi.