„Măi, eu am visat acum într-o noapte, după ce am venit de la Sfânta Liturghie, la o jumătate de oră după ce adormisem, şi am avut trei vise la rând chinuitoare cum erau pecetluiți oamenii de către slujitorii lui antihrist. Îi adunau de pe stradă şi într-un laborator al lor îi pecetluiau forțat cu un cip electronic de mărimea unui sâmbure de prună.
Bineînțeles că nu trebuie să dăm crezare viselor. Dar vedeam un lucru foarte interesant „cei care erau câte doi sau mai mulți la un loc reuşeau să scape, să rămână nepecetluiți, dar cei care erau singuri, erau uşor răpiți şi pecetluiți. Şi spun aceasta, nu că sunt eu vizionar, nici vorbă!
Cred însă că dacă vom crea o unitate duhovnicească şi ne vom opune împreună, Domnul îşi va face milă cu noi.
Pentru că singuri nu vom rezista şi de aceea ei şi urmăresc să ne dezbine unul de altul.
Dragostea şi rugăciunea vor avea multă putere şi tehnica lor va deveni neputincioasă, după cum spune şi Domnul în Evanghelie:
”Că unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mt. 18:20).
Ei folosesc acum şi mijloace hipnotice. Nu vedeți cum tehnica asta îl face pe om să nu mai poată dormi, să nu mai poată judeca, să obosească foarte repede?
Această tehnică asupra psihicului uman are efect mai puternic decât alcoolul, e un drog periculos.
Doresc tuturor să se afle într-o mai mare unitate. Ca să fie unitate, trebuie să fie dragoste. Iar ca să fie dragoste, trebuie să ne rugăm mai mult. Deci Rugăciune, Dragoste și Unitate ca să putem ajunge astfel la adevărata Credință.
Dacă nu vom avea acestea vom avea boală, dihonie, sminteală și dizarmonie.
Trebuie deci să revenim în starea în care vom putea valorifica și învăța care sunt valorile noastre, ce anume ne ajută în personalitatea și prestigiul nostru. Iar asta se poate face numai prin Unitate, prin legătura desăvârșită între frații lui Hristos.”
.
Interviu realizat de Fabian Anton – 1 mai 2000
Aparut in revista „Porunca Iubirii” nr. 5-6/ 2000

.




Căci:

.

.





.





















.
Descărcați în format electronic pdf,
salvați, citiți, recitiți
cu multă atenție
și împărtășiți celor
de a căror mântuire
vă pasă,
excepționalul material lămuritor,
pe înțelesul tuturor:
.
Ecumenismul – erezia ereziilor – explicații
(CLICK pe titlu pentru a descărca textul în format electronic pdf).
.
Doamne ajută!
.
CITIȚI PÂNĂ LA CAPĂT – INFORMAȚIA DE LA FINAL ESTE E-SEN-ȚI-A-LĂ ! ! !

.




.
SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !
.
.CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE
CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN
SECȚIUNEA ”CĂUTARE”
DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,
DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:
.

.
DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE”
ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL
DIN SITUL ROMANORTODOX.INFO
DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,
AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.
SĂ NE FIE DE FOLOS !
.
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,
FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,
DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,
ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,
AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE
în Duhul Adevărului,
al Sfinților Părinți,
CE ESTE
ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE
EREZIA EREZIILOR,
VICLENIA VICLENIILOR
– ECUMENISMUL SINCRETIST
(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,
– ADEVĂRATA CAUZĂ A
UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),
oferindu-le și materialul lămuritor de la:
și celelalte de la:
https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri
.
AȘA
SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
.
.
#democid,
.


