Sfântul Alexandru, arhiepiscopul Constantinopolului

De origine modestă și lipsit de știința cărților, dar prin virtuțile și harismele sale apostolice, sfântul Alexandru s-a aflat demn să-l slujească pe sfântul Mitrofan (cf. 4 iunie), Arhispiscop al Bizanțului, în calitate de preot al episcopului, iar mai târziu (314) ca episcop ajutător. După victoria sfântului Constantin asupra lui Licinius, împăratul a organizat o întâlnire oratorică între Alexandru și ritorii păgâni din Bizanț, care s-au văzut înfrânți nu de discursul sfântului, ci de o minune ce a săvârșit-o. Cum sfântul arhiepiscop Mitrofan era prea bolnav și prea bătrân ca să mai poată participa la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (anul 325), l-a trimis pe Alexandru să prezideze în locul lui. După închiderea lucrărilor Sinodului, împăratul Constantin a cerut la toți Purtătorii-de-Dumnezeu Părinți ce au strălucit în timpul lucrărilor să vină la Constantinopol (oraș pe care tocmai și l-a ales drept cetate imperială) ca să-l binecuvînteze. Un înger al Domnului i-a apărut în acele zile Sfântului Mitrofan, descoperindu-i că avea să-și încredinteze Domnului sufletul său în zece zile, și ca să-l lase pe fericitul Alexandru arhiepiscop în locul lui. Părinții episcopi care se aflau la Constantinopol în acele zile s-au bucurat de această veste și, după ce au slujit slujba de înmormântare a Sfântului Mitrofan l-au înscăunat în mod solemn pe Sfântul Alexandru ca prim Episcop al noii capitale a Imperiului. În urma Sinodului de la Nicea, Sfântul Alexandru, care avea deja aproape 70 de ani, a continuat să apere Credința Ortodoxă în fața intrigilor lui Arie și a acoliților săi. Unii au spus chiar că sfântul Alexandru ar fi făcut mai multe călătorii apostolice în Tracia, Macedonia, Tesalia și în insulele grecești pentru a predica credința Sinodului ortodox de la Niceea.

Convocat la Nicomidia pentru ca să-și explice credința, Arie (Arius) a reușit să-l înșele pe împărat semnând o mărturisire de credință în care se mulțumea să spună că Fiul lui Dumnezeu este născut înainte de toți vecii. Profitând deci de această mărturisire de crediță, Arie a cerut atunci reintegrarea sa în Biserică. Sub presiunea lui Eusebiu de Nicomidia, împăratul a primit favorabil cererea sa și a cerut Episcopilor reuniți la sinodul din Tir să o examineze (335). Acest sinod, compus în principal din partizani de-ai lui Arie, s-a întors cu răutate împotriva Sfântului Atanasie cel Mare (prăznuit la 18 ianuarie împreună cu Sfântul Chiril, amândoi arhiepiscopi ai Alexandriei, și la 2 mai – aducerea moaștelor), pe care l-au tratat de vrăjitor, de brută și de semănător de discordie. Luând cunoștiință de toate acestea, sfântul Atanasie s-a îmbarcat în secret pe o corabie cu destinația Constantinopol, unde a încercat în zadar să vorbească cu împăratul, în timp ce sinodul de la Tir îl condamna la exil în Treves (orașul german Trier de azi). Arius a încercat să revină la Alexandria, însă la aceasta veste o răzmeriță a izbucnit în oraș contra lui, astfel încât împăratul la chemat la Constantinopol ca să se împărtășească cu Sfântul Alexandru. Eusebiu de Nicomidia și ai săi au făcut tot felul de presiuni asupra sfântului arhiepiscop ca să slujească o Sfântă Liturghie în care să se împărtășească cu Arie ereticul. Atunci sfântul Alexandru s-a retras în biserica Sfânta-Irina și, îngenunchiind în fața sfântului jertfelnic, s-a rugat zi și noapte cu aceste cuvinte: „Doamne, dacă Arie trebuie să fie împăcat cu Biserica, atunci slobozește pe robul tău cu pace. Dar dacă ai milă de Biserica Ta și nu vrei ca moștenirea Ta să se facă de rușine, atunci ia-l pe Arie, pentru ca oamenii să nu ia erezia drept Adevărata Credință”. Sâmbătă, cu o zi înainte de duminica în care ar fi trebuit să se petreacă această slujbă, pe când se găsea în piață lângă coloana de porfiră ridicată de Constantin, Arie a fost brusc chemat de nevoile firești, și pe când era la closet, mațele au crăpat în el, și acolo a și murit, în locul în care-și fac oamenii nevoile firii, lipsindu-se astfel și de împărtășanie și de viață. Când a aflat această veste, Sfântul Alexandru a dat slavă lui Dumnezeu, nu pentru moartea aceluia, ci pentru că Domnul și-a arătat încă o dată puterea Sa peste dorința mai-marilor lumii acesteia. Totuși, cu aceasta tulburările nu au luat sfârșit, și sfântul Alexandru a trebuit să continue să lupte pentru Ortodoxie. A adormit în pace câteva luni după moartea Sfântului Constantin (337), la vârsta de 98 de ani, lăsând în scaunul de la Constantinopol pe Sfântul Pavel (praznuit la 6 noiembrie).

 

Sfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului

Desi nu mai stim azi pe care din sfintii patriarhi de Constantinopol cu numele de Ioan praznuim in aceasta zi, se pare ca este vorba de Ioan al VIII-lea Xiphilinos, care a pastorit intre anii 1064 si 1075, când a murit, în vârsta de 65. Originar din Trebizonda, el si-a facut studiile la Constantinopol, unde a fost prieten cu Mihail Pselos (Psellos), dar fara sa impartaseasca cu el pasiunea pentru filosofia neoplatonica ce l-a si condus la erezie. Cum Ioan era foarte invatat in stiintele juridice, i s-a încredintat catedra de drept a Universitatii imperiale pe care Pselos se straduia sa o ridice la înaltimea de altadata. Dar in urma unor intrigi de la curte, Ioan este nevoit sa paraseasca capitala si, dupa ce a luat harna monahala, a trait zece ani intr-o manastire din Muntele Olimp al Bitiniei. La moartea Patriarhulu Constantin Lichoudes, Ioan a fost chemat de împaratul Constantin Doukas (Duca) si sfintit Patriarh Ecumenic, impotriva retinerilor sale. In acele vremuri tulburi, când expansiunea turcilor seleucizi devenea din ce in ce mai amenintatoare, patriarhul Ioan, om al pacii si al impacarii, s-a straduit sa refaca legaturile cu Biserica armeama. A trait toata viata intr-o mare saracie si intr-o desavârsita curatie. Dadea milostenie tot ce avea, facea distributii publice de cele necesare vietii si ajuta la intretinerea si refacerea bisericilor. Slujea zilnic Sfânta Liturghie, în ciuda criticilor unor alti episcopi, mai lumesti, si era stralucitor in interpretarea dogmelor si canoanelor Bisericii.

 

Sfântul Pavel, patriarhul Constantinopolului

Sfântul Patriarh Pavel al IV-lea zis cel Tânar era originar din Cipru. El a fost mai întâi citet, si, stralucind cu cuvintele si faptele sale virtuoase, a fost ales Patriarh, impotriva vointei sale, in cea dea doua Duminica a Postului Mare din anul 780, dupa o lunga perioada în care tronul de patriarh a fost neocupat, din cauza tulburarilor ereziei iconoclaste. Sub presiunea împaratului persecutor Leon al IV-lea Kazarul, Pavel a trebuit sa semneze un document in care declara ca nu va accepta cultul icoanelor. Dar împaratul a murit la putina vreme dupa hirotonirea lui, asa încât a putut sa retracteze cele semnate cu forta. Totusi, erezia continua sa se raspândeasca, iar el, batrân si bolnav, se vedea neputincios a-i face fata, asa încât a preferat sa renunte la slujirea de Patriarh si sa se retraga la Manastirea lui Flor, fara sa o previna insa pe imparateasa regenta, Sfânta Irina (cf. 7 august ). Decum au aflat, împarateasa si fiul ei Constant al VI-lea s-au dus la sfântul episcop si l-au întrebat de ce a plecat. Fericitul Pavel, în lacrimi, le-a raspuns: „Nu ar fi trebuit sa accept sa fiu in fruntea unei Biserici care se separa de impartasirea cu celelalte scaune patriarhale”. Plini de intristare si de amaraciune, suveranii au trimis o ambasada de patricieni si membrii ai Senatului, ca sa încerce sa-l convinga sa revina. Dar el le-a raspuns cu hotarâre: „Daca nu adunati un Sinod Ecumenic care sa corecteze eroarea care este în mijlocul nostru, atunci nu este nicidecum mântuire pentru voi”. Si cum ei il intrebau de ce a acceptat sa semneze cu împaratul eretic, Pavel le-a raspuns: „Tocmai din aceasta cauza plâng si ma tânguiesc acum si m-am horarât sa ma pocaiesc, rugându-l pe Dumnezeu sa ma pedepseasca pentru ca nu am predicat adevarul de frica nebuniei voastre”. A adormit cu pace doua sau trei luni dupa aceasta (784), aducând mare doliu la palat si printre ortodocsi, caci toti il admirau pentru virtutea si credinta sa. Iar datorita acestei hotarâri si mustrari a lui, împarateasa si patriarhul ce i-a urmat, Sfântu Tarasie (cf. 25 februarie), au inceput pregatirea celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic, care a restabilit cultul icoanelor în anul 787.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Fantin, făcătorul de minuni.

Acest sfânt Fantin era cu neamul din latura Calabriei, fiul lui Gheorghe si Vrieniei. El din scutece, fiind sfintit lui Dumnezeu, a fost dus la o mânastire, unde lucra toata fapta buna, si facându-se iscusit lucrator poruncilor lui Dumnezeu, s-a învrednicit cu dumnezeiesti descoperiri, iubind a petrece în pustietati si în munti si câte 20 de zile postind. Înca si gol patru ani a rabdat a fi si cu nenumarate întâmplari s-a luptat în vremea navalirii celor de alta credinta, pe care saizeci de ani le-a rabdat. Atunci si-a luat pe ucenicii sai: Vitalie si Nichifor, s-a dus la Pelopones, si zabovind si la Corint multa vreme, pentru multi s-a facut pricina de mântuire. Mai în urma mergând si la Atena si închinându-se sfântului locas al Nascatoarei de Dumnezeu, s-a întors la Larisa, unde multa vreme zabovind lânga mormântul Sfântului Achilie, în urma a venit la Tesalonic, unde din destul desfatându-se de multe minuni ale Marelui Mucenic Dimitrie, si tinându-si canonul obisnuit al înfrânarilor întregi opt ani, întru bune batrâneti, a parasit viata.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților șase Mucenici cei din Meletina.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Sarmata, din deșertul Egiptului.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Vriena.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților șaisprezece Mucenici Tivei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Ierarh Evlavie, care cu pace s-a savârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Felix, care de sabie s-a savârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Furtinian, care de sabie s-a savârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Septimin, care de sabie s-a savârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ianuarie, care de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.

Sfântul Mitropolit Varlaam a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632-1653, în timpul domnitorilor Alexandru Ilias, Miron Barnovschi, Moise Movila și Vasile Lupu.

Provenind dintr-o familie de razesi, care se numea Motoc, din Borcesti, sat disparut situat langa Targu-Neamf, Mitropolitul Varlaam s-a nascut in jurul anului 1590. Numele sau de botez a fost Vasile.

Din tinerete si-a indreptat pasii spre Schitul Zosim de pe valea paraului Secu, unde a invatat carte si limbile slavona si greaca. Pe aceeasi vatra, Vornicul Nestor Ureche si sotia sa Mitrofana au ctitorit in 1602 Manastirea Secu in care a inceput sa functioneze si o scoala.

Tanarul Vasile Motoc a intrat in obstea noii manastiri, unde a fost calugarit cu numele de Varlaam. Fiind bun povatuitor, a fost numit egumen al manastirii. Cu multa osardie, cuviosul Varlaam s-a adancit in tainele cartilor, traducand Scara (Leastvita) Sfantului Ioan Scararul (1618). Apoi, pentru stradaniile si virtutile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.

Ajungand sfetnic de incredere al domnitorului Miron Barnovschi, in anul 1628, arhimandritul Varlaam este trimis la Kiev si Moscova in vederea cumpararii de icoane pentru manastirile Dragomirna si Barnova si pentru biserica ctitorita de domnitor in Iasi. Savarsind aceasta, Varlaam s-a intors in tara, dar primind vestea mortii Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) si pe cea a inlaturarii domnului Miron Barnovschi, s-a retras la Manastirea Secu.

In anul 1632, in timpul domniei voievodului Alexandru Ilias, prin lucrarea lui Dumnezeu, arhimandritul Varlaam a fost chemat sa pastoreasca Mitropolia Moldovei in locul Mitropolitului Atanasie (1629-1632), care s-a mutat la cele vesnice si a fost inmormantat la Manastirea Bistrita, Neamt.

Noul Mitropolit unea invatatura cu rugaciunea si cuvantul intelept cu fapta cea buna. In timpul pastoririi invatatului Mitropolit Varlaam, Mitropolia Moldovei s-a bucurat de mult ajutor din partea binecredinciosului domnior Vasile Lupu.

Sprijinit si de Sfantul Mitropolit Petru Movila al Kievului, Mitropolitul Varlaam a infiintat prima tipografie romaneasca din Moldova, in anul 1640, pe care a instalat-o la Manastirea „Sfintii Trei Ierarhi” din lasi.

Intelept aparator al dreptei credinte si al unitatii Bisericii Ortodoxe in vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat indeaproape de organizarea Sinodului de la lasi din anul 1642, care a indreptat si aprobat Marturisirea de credinta alcatuita de Mitropolitul Petru Movila al Kievului in 1638, pentru a da clerului si credinciosilor ortodocsi o calauza in lupta lor impotriva ratacirilor de la Sfanta Traditie a Bisericii.

Vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei era pretuit atat in tara, cat si in afara ei. Astfel, pentru evlavia si intelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numarat, in anul 1639, intre cei trei candidati propusi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului.

Ca un pastor bun si harnic, Mitropolitul a tiparit la Iasi mai multe carti de slujba si de aparare a credintei ortodoxe, si anume: Cazania, Cele sapte taine, Raspunsul impotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Nascatoarei de Dumnezeu si altele.

Lucrarea sa intitulata Cazania sau Carte romaneasca de invatatura la duminicile de peste an, la praznice imparatesti si la sfinti mari (1643) a fost prima carte romaneasca tiparita in Moldova, numarandu-se pana astazi intre cele mai de seama scrieri din istoria vechii culturi romanesti. Ea s-a raspandit in toate provinciile romanesti, dar mai ales in Transilvania, unind in cuget si credinta pe romanii locuind de o parte si de alta a muntilor Carpati.

In timpul pastoririi Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidita frumoasa biserica a Manastirii „Sfintii Trei Ierarhi” din Iasi, ctitoria cea mai de seama a a domnitorului Vasile Lupu. In aceasta biserica, sfintita in anul 1639, Mitropolitul Varlaam slujea adeseori si binevestea Evanghelia lui Hristos cu ravna si intelepciune.

In anul 1641, in aceasta biserica, evlaviosul Mitropolit Varlaam a asezat moastele Cuvioasei Parascheva, daruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenica de Constantinopol, in semn de recunostinta pentru ajutorul oferit de el acesteia, in vremea Patriarhului ecumenic Partenie. Prin evlavia sa, Mitropolitul Varlaam a sporit mult in randurile credinciosilor cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Pentru a intari credinta ortodoxa si a-i lumina pe tineri, Mitropolitul Varlaam l-a indemnat pe domnitorul Vasile Lupu sa intemeieze la lasi, in anul 1640, prima scoala de grad inalt din Moldova, dupa modelul Academiei duhovnicesti de la Kiev, infiintata acolo de Sfantul Ierarh Petru Movila.

Noul asezamant de cultura din Moldova, in care se preda in limbile greaca, slavona si romana, se afla in incinta Manastirii „Sfintii Trei Ierarhi” din Iasi, avand la inceput si profesori trimisi de Mitropolitul Petru Movila al Kievului, ca semn ca nu si-a uitat patria sa, Moldova.

Dupa ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc in anul 1653, Mitropolitul Varlaam, dornic de liniste si de rugaciune, s-a retras la manastirea sa de metanie, Secu, dupa cum marturiseste cronicarul Miron Costin, Vrednicul Mitropolit a mai trait patru ani, in smerenie, in rugaciune si in vietuire sfanta, stramutandu-se la vesnicele locasuri catre sfarsitul anului 1657. Toate cele agonisite in timpul vietii sale le-a daruit Manastirii Secu.

Marele Mitropolit Varlaam al Moldovei a fost inmormantat in zidul de miazazi al bisericii Manastirii Secu.

Pentru ravna sa in apararea dreptei credinte, pentru vietuirea sa sfanta si pentru lumina duhovniceasca pe care a daruit-o poporului roman dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, in data de 12 februarie 2007, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a inscris in randul sfintilor din calendar pe invatatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

 

.