Sunt în fața puscăriei… Emoții…
Emoții puternice… E prima oară
Când vizitez o pușcărie…
Zidurile îmi creează
O impresie puternică
…poate puțin înfricoșătoare…
Dar ce simte sufletul???
Simte dincolo de aceste ziduri…
Suferințe… mari suferințe… claustrare și…
Suferință….
Facem formalitățile și ajung la vorbitor…
Văd în jurul meu deținuți
Înconjurat cu câteva rude
Stând ordonați la câteva măsuțe…
Unii vin, alții pleacă…
Deținutul pe care eu îl vizitez nu a sosit încă…
Trag curios cu coada ochiului
Uitându-mă discret la fețele
Deținuților care sosesc…
La aproape toți, privirea
Le e pe nicăieri, ca unui animal rănit
Și hăituit de vânători…
Îmbrățișări cu cei dragi …
Sărutări duioase, parcă așteptate cu sete mare
De nefericiții închiși…
Vine și deținutul meu…
Aceeași privire fără țintă
Îndreptată în jos…
Ne îmbrățișăm frățește… cu mult dor…
La început… sincope în discuție…
Fraze neclare…ne bâlbâim din cauza emoțiilor…
Dar încet, încet, totul intră
În normalitate…
Ca și ceilalți, deținutul acesta
Aștepta cu nerăbdare vizita…
Îl ascult cu răbdare și multă dragoste…
Apoi îmi aleg cuvintele cu grijă și precauție…
Îi sorb fiecare vorbă…
Atmosfera generală devine destinsă…
Foarte destinsă…
Și extrem de familiară…
E minunat să constați
Cum deținuții redevin atât de firești…
E minunat să constați cum… dragostea schimbă totul în jur!!!
…cum mobila rece de penitenciar
Cu scaunele și mesele de fier
Prinse fix de podeaua rece și neprimitoare…
Cum zăbrelele de la geamuri și de la ușile…
Care s-au închis în urma noastră
Cu acel zgomot înfricoșat
Pe care îl au numai ușile de penitenciar…
Toate acestea au devenit
Într-o clipă… primitoare
Și pline de căldură… Răceala a dispărut…
Aveam impresia cum că fiecare deținut
Se hrănește cu dragoste!!!
Aveam în față donatori și …
Primitori de dragoste…
Aveam în față oameni bolnavi – deținuții,
Care aveau nevoie urgentă
De un medicament care
Nu se mai găsește pe piață
Decât foarte, foarte rar… rarissim…
Acela era dragostea care făcea
Ca la început să faci distincția clară
Între deținut și cel liber, dar care,
După un timp, uitându-te în jur
Nu mai puteai face diferența…
E minunat să vezi cum
Dragostea schimbă totul și e cumplit să vezi
Cum ea e atât de rară azi, pe cale de dispariție…
….vine și ceasul despărțirii!!!
Trebuie să-mi iau rămas bun…
Îl privesc în ochi pe prietenul meu… deținutul…
Îi simt durerea despărțirii
Îi simt durerea că trebuie
Să se întoarcă între zăbrele…
Însă, în această durere,
Simt și puterea lui de a o răbda…
Șimt că și-a luat medicamentul
Porția de iubire, care să-i dea
Acea putere lăuntrică să meargă mai departe.
Și să-și poarte crucea detenției.
Simt că are un motiv în plus
Să-și ducă suferința mai departe…
Ce minunat medicament!!!
Ce minunată hrană!!!…
….plec mulțumit…
Că am putut să particip și eu
La un astfel de moment…
Coridorul lung și gol de la început
Mi se pare acum prietenos și familiar…
O să mai vin, cu siguranță…
Mă voi întoarce…
Fiindcă am realizat încă o dată… ce lucru mare…
Este să dai din dragostea ta
Și altuia care are nevoie
De picătura ta de dragoste…
Am realizat apoi
Cum dragostea transformă
Și cele mai reci lucruri și crude realități
În normalitate și lumină…
Am realizat încă o dată, câtă nevoie este
De dragoste… și ce minuni mari
Poate face dragostea!!!
Și am mai realizat un lucru
Mai puțin plăcut, căci dacă omul uită să dea
Semenului său la timp
Picătura de dragoste
Amândoi se transformă în fiare:
UNUL DIN CAUZA SUFERINȚELOR NEMÂNGÂIATE
ȘI CELĂLALT DIN PRICINA EGOISMULUI ȘI NEPĂSĂRII!!!
Mergeți la închisori, oameni buni
Și …bunul Dumnezeu… vă va scoate în cale
Pe cei ce au nevoie grabnică de dragoste
Și pe care… nimeni nu-i caută…
Abia acum am înțeles cu adevărat
Pe dulcele Iisus care tună către oameni:
“Am fost în temniță și nu M-ați cercetat!!!”
.
Cu durere adâncă pentru căderea abisală a omului contemporan, care uită cu desăvârșire de semenii lui, zăcând într-un egoism feroce și într-o nerușinată nepăsare, Pr. Andrei
.