„Eu am făcut piatra să cînte pentru omenire…”
Ai spus odinioară…
Şi-abia acum
Am înţeles ce ai vrut să spui…
Ai vrut să dovedeşti
Că arta ta grăieşte viu
De la sine şi prin sine…
Masa tăcerii asteaptă
Tăcută…apostolii
La Cina cea de Taină
Iar Poarta Sărutului
Epoarta sărutului veşniciei…
Poarta Raiului…
Prin care nădăjduim
Să trecem…noi românii…
Aflând mântuirea… cea mult râvnită…
Şi Coloana Infinitului
A jertfei fără de sfârşit
O înlănţuire de coşciuge
Ultimul fiind deschis, neacoperit,
Gata să primească
Ultima moarte jertfelnică..
Ultimul martiriu…
Pe coloana aceasta
Se sprijină
Cerul întreg…
Ea apare precum
Scara lui Iacov
Patriarhul biblic
Pe care urcau
Şi coborau îngerii…
Şi cocoşul… cocoşul biblic
Care a cântat de trei ori
Lui Petru Apostolul
Pentru a-i aminti
Că s-a lepădat de Dumnezeul său.
Şi nouă….
Pentru a ne aminti
Că zacem în uitare
Şi nesimţire şi…
În aceeaşi lepădare a lui Petru…
Cocoşul care
Pare un şuvoi nestăvilit
O …ţăşnire către cer… Şi către Înviere…
Iată deci sufletul
Românesc
Pus în piatră
Modelat de sculptorul
Minunat…
Precum dalta sculptorului
A săpat piatra
Scoţând la iveală
Minunile de cremeni…
Aşa şi suferinţa, jertfa,
A sculptat sufletul
Şi l-a copt
Pentru Înviere…
Asta e BRÂNCUŞI
Esenţă de neam românesc
Pusă în lespezi de piatră
Doină şi verset biblic
Împletite şi despletite
Puritate şi tandreţe,
Clocotiş de ape,
Şuvoi de trăire,
Tumult de oltean…
Toate acestea amestecate
Şi şlefuite
În moara suferinţei…
Esenţă de românitate
Piatră şi har.
Cu dor de infinit şi cu credinţa că numai urcînd Coloana jertfei fără de sfîrşit,
apoi stînd la masa tăcută a Cinei cele de Taină poţi trece poarta Raiului,
Pr. Andrei
