Acești Sfinți Mucenici, africani, de neam, au trăit în anii împărăției lui Decius și a lui Fortunian dregătorul, în Africa, stăpânită de romani. Deci, îndată dupa înscăunarea sa, Decius a dat poruncă în toată împărăția, că nu este îngăduit să fi creștin. Orice cetățean, bănuit a fi creștin, trebuia să se lepede de credința în Hristos, aducând, pe față, jertfe idolilor. Cine se împotrivea era pedepsit cu temnița, cu chinuri și cu moarte. Și mulți au primit cu curaj cununa muceniciei dar au fost și mulți slabi în credință.

Aceasta văzând-o, dreptcredinciosii Terentie, Pompius și toti cei împreună cu dânșii, patruzeci fiind toți, s-au unit a sta împotrivă bărbătește, întărindu-și și vitejia sufletului și a trupului, pentru mărturisirea lui Hristos, aducându-și aminte de cuvântul Domnului, Care îndeamnă pe ucenicii Săi spre mărturisire, zicând: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă„ (Matei 10, 28).

Deci, stând în fața dregătorului Fortunian, tinerii aceștia propovăduiau puterea lui Hristos și neputința idolilor, fără de simțire, ce se cinsteau de păgâni, iar dregătorul a poruncit să fie aruncați în temniță. Și a trimis dregătorul să aducă pe soțiile fericiților Zenon, Alexandru și Teodor și ele îi îndemnnau să se despartă de credința în Hristos și să se închine la idoli, ca să rămână în viață. Iar ei, prin cuvintele lor, împotrivindu-se, din porunca dregătorului au fost bătuți cu toiege cu ghimpi și cu vine de bou, și atât i-a zdrobit, încât se rupea carnea de pe ei. Deci, le-au străpuns spinările cu țepuși de fier, înroșite în foc, turnând peste răni oțet amestecat cu sare. Și, cu cât chinurile erau mai cumplite, cu atât credința lor era și mai mare, rugându-se neîncetat lui Hristos să îi întărească în credință.

I-au dus, apoi, din nou, în temniță, i-au legat cu lanțuri grele de gât, de mâini și de picioare, i-au silit să se culce pe țepi de fier sub dânșii și i-au ținut mai multe zile nemâncați și fără apă, dar ei toate le-au răbdat, rămânând tari în credință, primind îndulcirea ajutorului de la Dumnezeu.

Deci, pierzând orice nădejde de a-i întoarce, de la Hristos la idoli, dregătorul a poruncit să le taie capetele. Și așa, primind cununa biruinței, s-au mutat la Domnul.

.

Întru această zi, învățătură despre ava Ilie pustnicul, cum a biruit patimile

.

Spuneau frații, despre ava Ilie, că, din pruncie, cu ostenelile se nevoia. Că, de multe ori foc în sân purta și învăța pe frați spre smerenie, arătându-le lor chip de nevoință și zicând: „Dacă, cu adevărat, vă osteniți, arătați-o cu fapte!” Iar, odinioară, fiind el în pustie, a poftit miere. Și îndată a aflat sub o piatră miere, dar a zis: „Depărtează-te de mine, poftă rea, că scris este: De trăiți cu Duhul, pofta trupului să nu o faceți”. Și lăsând mierea, s-a dus. După aceea, iarăși, trei săptămâni postind, a aflat niște poame, aruncate în pustie, și a zis: „Nu voi mânca, nici nu mă voi atinge de ele, ca să nu smintesc pe fratele meu.” Căci scris este: „Că, nu numai, cu pâine, va fi viu omul”.

Deci îl ruga pe el un oarecare frate, ca să petreacă împreună cu dânsul în pustie, iar el zicea: „Nu vei putea suferi ispitei satanei în pustie”. Iar acela, mai mult îl ruga, zicând: „Toate le voi răbda”. Și l-a primit pe el și într-o altă peșteră i-a poruncit lui să petreacă. Iar, după ce a venit noaptea, au început dracii a-l supăra cu gânduri spurcate, tulburându-l pe el. Deci, acela, alergând, a spus lui ava Ilie ceea ce i se întâmplase. Iar Sfântul, mergând acolo, a însemnat locul acela și i-a poruncit lui, ca, de acum, fără de frică, să petreacă acolo.

Iar acestea, un sihastru din pustia din apropiere le spunea fraților ce veneau la dânsul.

.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ascultare

.

A zis un stareț: „Cel ce stă în ascultare, la un părinte duhovnicesc, mai mare plată are, decât cel ce stă în pustie și de sine petrece”.

Și zicea: „A spus unul din stareți: Am văzut patru rânduieli în ceruri. Întâia rânduială este a omului bolnav, care laudă pe Dumnezeu. A doua rânduială este a aceluia ce are iubirea de străini și pe aceasta o slujește. A treia rânduială este a celui ce viețuiește în pustie și nu vede om. A patra rânduială este a aceluia ce stă în ascultare la un părinte duhovnicesc și i se spune, pentru Dumnezeu. Iar acela ce avea ascultarea, purta un brâu de aur și avea mai mare slavă decât ceilalți. Deci, am zis celui ce mă purta pe mine: Cum de are mai mare slavă acest călugăr, decât ceilalți ? Iar acela, răspunzând, mi-a zis mie: De vreme, ce cel ce iubește pe străini, a sa voie face, asemenea și pustnicul, de a sa voie, se duce în pustie, iar cel ce are ascultare, toată voia sa lăsându-și, se supune lui Dumnezeu și părintelui său duhovnicesc, pentru aceasta mai mare slavă, decât ceilaiți, are.

Deci, acum știți, o fraților, că bine este a face ascultare pentru Dumnezeu, auzindu-i, în parte, cinstea și slava faptelor ei, căreia și cuvinte de laudă îi voi cânta, ca să o cinstesc: O, ascultare, născătoarea tuturor faptelor bune, o, ascultare, mântuirea credincioșilor, o, ascultare, aflătoarea Împărăției, o, ascultare, deschizătoarea cerurilor, care înalți, pe oameni de pe pământ, o, ascultare, viețuitoarea cea împreună cu îngerii, o, ascultare, crescătoarea tuturor sfinților, că prin tine s-au sădit și cu tine s-au săvârșit”.

.

Întru această zi, învățătură a Sfântului Varlaam

.

De vreme ce Dumnezeu este bun și drept, a hotărât ca la ziua Învierii și a Judecății, să își ia fiecare suflet trupul său și cel rău, rele să-și ia acolo, și pentru cele ce a greșit să se osândească, iar, cel ce a fost bun aici, să fie acolo moștenitor bunătăților. Că vor auzi, zice Domnul, cei ce sunt în mormânt, glasul Fiului lui Dumnezeu, și, vor ieși, cei ce au făcut cele bune, întru învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, întru învierea osândirii, atunci scaunele se vor pune și Cel vechi de zile, Făcătorul tuturor înainte va sta și cărțile se vor deschide, având scrise faptele și gândurile tuturor, și răul cel de foc va curge și toate tainele se vor descoperi.

Acolo nimeni din cei ce vorbesc, sau meșteri la cuvânt, sau amăgitori la cuvânt, la răspunsuri, sau cu puterea bogăției, sau cu mândria, sau cu daruri îmbelșugate, nu va putea fura judecata cea dreaptă. Ci, Cel fără părtinire și cu adevărată judecată, în cumpene drepte, pe toate le va judeca, și cuvintele și faptele și gândurile. După aceea, vor merge cei ce au făcut cele bune, în viața veșnică, întru lumina cea nespusă, împreună cu îngerii veselindu-se și de toate bunătățile cele negrăite îndulcindu-se, curați vor sta înaintea Sfintei Treimi. Iar cei ce au făcut cele rele și toți necurații și păcătoșii se vor trimite în osânda cea veșnică, ce se cheamă gheena focului, viermele cel neadormit, scrâșnirea dinților și alte neânchipuite chinuri. Iar cea mai rea, decât toate, este a fi cineva străin de Dumnezeu și lepădat de la fața Lui cea preadulce și lipsit de slava cea negrăită și mustrat înaintea a toată făptura și a fi rușinat cu rușinea ce nu are sfârșit. Că, după ziua răspunsului aceluia înfricoșător, toate cele hotărâte nemutate vor fi și neschimbate. Luminata bucurie a drepților nu va avea sfârșit, chinurile păcătoșilor nu vor lua odihnă niciodată, nici altă judecată nu va mai fi după aceea, nici alt răspuns pentru fapte, nici slăbire ori schimbare, ci, în veci, va fi cu dânșii chinul osândirii.

Deci, acestea asa fiind, în ce chip, care, ni se cade nu nouă a fi în cinstitele noastre îndeletniciri și întru cele binecuvântate ale vieții, ca să ne învrednicim a scăpa de certarea și dreapta mânie ce va să fie și de veșnica muncă și a sta de-a dreapta Fiului lui Dumnezeu ? Că aceea, adică, partea cea dreaptă, este starea drepților, iar păcătoșilor le este dată partea cea preaticăloasă, de-a stânga. Iar pe drepții de acolo, Stăpânul, oi binecuvântate numindu-i, întru împărăția cea fără de sfârșit îi va duce, iar pe păcătoși, cu mânie și blestem izgonindu-i de la fața Sa, cea blândă și lină, în munca cea veșnică, cea preaamară și preacumplită, cu blestem, îi va trimite. Aceluia este slava, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

.