Deci, fiind prinse, cele trei surori au fost aduse înaintea dregătorului Sisinie. Cu multe ispitiri și amenințări le îndemna el să jertfescă idolilor, dar sfintele fecioare îl înfruntau cu îndrăzneală, într-un singur glas, zicând că ele preamăresc pe Domnul Hristos și se simt fericite să-și dea viața pentru El și că nici o clipă, nu se gândesc să se închine la idolii păgânilor. Deci, făcându-i-se milă de tinerețea și frumusețea lor, dregătorul le-a trimis în temniță, pentru răzgândire, dar sfintele fecioare au rămas statornice în credința lor.
Înfuriat de dârzenia împotrivirii lor, Sisinie a poruncit ca Agapia și Hionia să fie arse de vii. În cântece de laudă și de mulțumire, cele două fecioare și-au dat duhul în mâinile Domnului Hristos, ca niște mucenițe vrednice de El. Irina, cea mai tânără dintre dânsele, a fost amenințată cu aceeași moarte, dacă nu se leapădă de Hristos și nu se jertfește idolilor. Dar nimic nu a putut să o înspăimânte. Când i s-a spus că are să fie dusă într-o casă de desfrâu, ea a răspuns: „Sunt gata a îndura toate, pentru numele Dumnezeului meu. Că necurăția, care se face fără de voie, nu se socotește păcat la Dumnezeu, ci aduce cununa celui care nu o voiește”. Deci, a fost dusă de doi ostași spre casa de desfrâu, dar ajungând la un deal, din rânduială dumnezeiască, cu o zi înainte de Paști, unul din ostași și-a încordat arcul și, săgetând-o, Sfânta Irina a fost omorâtă. Și așa și-a dat sfârșitul, numărându-se cu Mucenicii.
Întru această zi, pilda starețului Varlaam, despre cei trei prieteni
Cei ce iubesc frumusețea vieții acesteia și se desfătează cu îndulcirea ei, ca și cei ce cinstesc mai mult cele stricăcioase și slabe, decât pe cele ce vor să fie și nestrămutate, asemenea sunt unui om, care avea trei prieteni, din care, pe doi mult îi cinstea și se ținea de dragostea lor, până și la moarte se silea pentru dânșii și la primejdie a intra, pentru ei era gata, iar pentru al treilea, multă nepurtare de grijă avea, nici la cinste, nici la dragoste cuvioasă, pe acela, vreodată, învrednicindu-l, ci puțină și de nimic și fățarnică dragoste avea către dânsul.
Iar, într-una din zile, au venit niște înfricoșători și groaznici ostași, sârguindu-se cu multă grabă ca să-l ducă pe acela la împărat, să dea seama pentru o datorie de mulți talanți. Deci, nepricepându-se acela, căuta pe cineva ca să-i ajute lui la acea judecată strașnică a împăratului. Drept aceea, a zis către cel mai întâi, decât toți, și mai de aproape prieten al său: „Acum, cu adevărat, îmi trebuie ajutor, în ziua aceasta, la primejdia ce m-a cuprins; deci, cu ce făgăduiești să-mi ajuți mie acum? Și care îmi esle mie nădejdea de la tine, preaiubitule?” Iar el, răspunzându-i, a zis: „Nu-ți sunt ție prieten, omule, nici nu știu cine ești, alți prieteni am eu, cu care împreună mi se cade astăzi a mă veseli. Însă, iată, îți dau ție două haine, ca să le ai pe calea unde mergi, pe care niciodată nu-ți voi fi de folos. Dar, altă nădejde să nu aștepți de la mine”. Deci, acestea auzindu-le, acela a deznădăjduit să mai ia vreun ajutor de la dânsul.
Ducându-se apoi, la celălalt prieten al său, a zis: „Oare, îți aduci aminte, o, prietene, de câtă cinste te-ai îndulcit de la mine? Iată, astăzi, căzând în necaz și în primejdie mare, am trebuință de un ajutor. Deci, cu ce poti să-mi ajuți mie acum?” Iar el a zis: „Nu sunt liber, ca să mă nevoiesc astăzi cu tine, pentru că eu însumi sunt în grijă și în ispită și în necaz. Dar, voi merge împreună cu tine puțin, măcar că de nici un folos nu-ți pot fi ție și degrabă mă voi întoarce acasă și mă voi îngriji de ale mele”. Și astfel, omul, întorcându-se cu deșarte mâini și de acolo, nu se dumirea și se defăima pe sine, pentru nefolositoarele osteneli, pe care și le dăduse pentru dragostea lor.
S-a mai dus, încă, și la al treilea prieten, pe care niciodată nu-l cinstise, nici îi slujise lui, nici la împărtășirea veseliei sale nu-l chemase și a zis către dânsul, cu fața rușinată și tristă: „Nu pot să-mi deschid gura către tine, știind bine că nu-ți aduci aminte de mine, să-ți fi făcut eu, cândva, vreun bine, sau să fi avut vreun semn de prietenie spre tine. Dar, de vreme ce un mare necaz m-a ajuns pe mine, și, de la ceilalți prieteni ai mei, neaflând nici o nădejde de scăpare, am venit la tine ca să mă rog, de-ți este cu putință, să-mi dai mie un cât de mie ajutor, te rog, nu te lepăda de mine, ținând minte răutatea mea”. Iar el, a zis, cu lină și veselă față: „Adevărat, prieten al meu apropiat, te mărturisesc pe tine, că-mi ești și, neuitând acea puțină facere de bine a ta, cu dobândă, astăzi, ți-o voi da ție. Deci, nu te teme, nici nu te înspăimânta, că eu voi merge înainlea ta. Eu voi ruga pe împăratul pentru tine și nu te va da în mâinile vrăjmasilor tăi. Îndrăznește dar, prietene, și nu te mâhni”. Atunci el, umilindu-se, zicea cu lacrimi: „Vai mie, de care lucru să mă plâng mai întâi ? Să-mi defăimez deșarta mea miloslivire și dragoste, pe care le-am avut față de nerecunoscătorii mei prieteni sau să-mi defăimez ușurătatea mea, de suflet vătămătoare, pe care am arătat-o spre acest adevărat și de aproape prieten al meu?” Iar tâlcuirea acestui cuvânt este: Cel dintâi prieten este pierzătoarea bogăție de averi, adică, iubirea de aur, pentru care omul, în noian de primejdii cade și multe chinuri suferă. Iar când vine ceasul cel de pe urmă, al morții, nimic din toate acelea nu ia împreună cu sine, fără numai două haine la îngropare, cămașa și haina cea de deasupra. Iar celălalt prieten întruchipează prieteniile rele, de care, cu împătimire fiind lipiți, cu anevoie va putea cineva a se smulge de la ele, nebăgând în seamă nici sufletul, nici trupul, iar în ceasul morții, nici un folos nu ia cineva de la ele, fără numai doar că până la groapă îl petrec pe om. Și așa, degrabă întorcându-se, se, apucă de ale lor griji și ispite, ba încă îl și uită pe prietenul lor, după ce-l acoperă în mormânt. Iar cel de-al treilea prieten, cel nebăgat în seamă, neapropiat, urât și nesuferit este ceata faptelor bune, adică: credința, nădejdea, dragostea, milostenia, iubirea de oameni și celelalte fapte bune, care pot să-ți ajute ție, când ieși din trup, și să roage pe Dumnezeu pentru tine și să te izbăvească de la vrăjmașii vămilor celor cumplile, care ne cer nouă seama în văzduh și caută groaznic să ne apuce. Acesta este prietenul cel cu bună cunoaștere, care își aduce aminte chiar și de puțina noastră facere de bine și cu dobândă ne dă nouă toate. Dumnezeului nostru, slavă!
.
