Această mutare, după tradiția Bisericii, pe scurt, s-a petrecut așa: Fiind ucis cu pietre de necredincioși, cinstitul trup al Mucenicului Ștefan a fost aruncat, spre hrana câinilor și fiarelor sălbatice, stând neîngropat două zile și o noapte. În a doua noapte, Gamaliil, un mare învățător de lege, din Ierusalim, care prețuia învățătura lui Hristos a trimis slujitori să ridice trupul Mucenicului, și l-a îngropat în satul său Gafargamala, care se tâlcuiește satul lui Gamaliil. Multă vreme a trecut, mulțime nenumărată de alți Mucenici ai credinței creștine au udat cu sângele lor pământul, până în zilele marelui Constantin împăratul, când, Biserica lui Hristos a scăpat de cumplitele prigoniri. Într-acele zile, s-au aflat, printr-o minune, și cinstitele moaște ale Sfântului Ștefan, despre care nimeni nu mai știa unde se află. Și cu multă cinste au fost aduse și așezate în Biserica Sfântului Sion, din Ierusalim. Peste câtăva vreme, un mare dregător din Constantinopol, numit Alexandru, și femeia sa Iuliana, au plecat la Ierusalim, spre închinare la Sfintele Locuri, unde, văzând ei minunile Sfântului Ștefan, au zidit în Sfânta cetate o biserică nouă și frumoasă, pe care au închinat-o Sfântului, întâiului Mucenic Ștefan, apoi, mergând la patriarh, au dobândit învoire, să se mute Sfintele moaște în biserica cea zidită de dânșii. Deci, când a simțit dregătorul împărătesc Alexandru, că i se apropie sfârșitul, a rugat, cu limbă de moarte, să i se facă și lui loc, să-și doarmă somnul de veci, lângă Sfintele moaște ale Mucenicului.

Deci, voind femeia lui să se întoarca acasă, în cetatea împărătească, a ținut să ia cu dânsa și rămășițele pământești ale soțului ei. Și, căpătând învoire, a desfăcut mormintele, dar a luat, din greșeală racla cu moaștele Sfântului Ștefan. Când a ajuns la Constantinopol, și-a dat seama de greșeala săvârșită și a vestit pe împărat și pe patriarhul bisericii celei mari. Iar aceștia, cu toți preotii din cetate și cu mulțime de credincioși, au mers să ia cu cinste, Sfintele moaște și le-au dus în palatul împărătesc; apoi, zidind împăratul o biserică cu hramul Întâiului Mucenic, a pus acolo moaștele Sfântului, întru slava și lauda Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeului nostru, slavă!

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Milostivul, despre dragostea și îndelungă-răbdarea lui Dumnezeu

 

    Grăia Sfântul Ioan Milostivul: „De am fi cugetat cu înțelegere la îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, cea spre noi, apoi, nici la cer nu ne-am fi ridicat ochii noștri, ci, de-apururea cu chip smerit am umbla. Dar vreau să vă spun vouă cum, dintru neființă, întru ființă, ne-a făcut pe noi Ziditorul, și cum ne-a aflat pe noi, rătăciți fiind, prin greșeala neascultării, și, cu Sângele Său, ne-a răscumpărat din moarte. Și tot pământul, și chiar cerul, spre slujirea noastră le-a rânduit. Și iarăși, greșind noi, nu ne pierde, ci îndelungă răbdarea Lui este neclintită, iar milostivirea Lui fără de răutate. Trece cu vederea și pe cei ce Îl hulesc, de multe ori, pe El și îi mângâie, prin iubirea Sa de oameni, și slobozește de sus ploaie, pentru viața noastră.

De câte ori, pe tâlharii, ce merg să ucidă și să fure, îi acoperă și îi apără și nu îi dă să fie prinși și să fie osândiți. Și pe câți oameni care merg cu corăbiile să fure, nu îi îneacă în adâncul mării, ci îi poruncește să nu-i oprească pe ei de la răutăți. Câți se jură mincinos, pe Sfântul Lui Trup și Sânge, iar El rabdă îndelung, nerăsplătindu-le lor, aici, cu nici un rău. Câți ucid, la drumul mare și nu-i dă pe ei fiarelor, ca să-i rupă. Câți se duc să sape, pe dedesupt, casele altora și nu-i lasă să fie prinși de câini sau de oameni. Iar altți, spurcați la cuvinte, dormind cu desfrânatele și încă petrecând în viața aceasta, cu înșelăciune, pe toate le rabdă îndelung, așteptând întoarcerea lor spre El. Cu adevărat, nu voiește moartea păcătosului, ci la porunca Lui, le dăruiește toată desfătarea și dulceața. Albinele, zburând prin văi și pe câmpii, caută să adune roadele, ca să ne îndulcească. Se sârguiește, prin căldură, să coacă tot felul de poame, ca să ne sature gura noastră și să ne veselească inima. Drept aceea, fraților, să ne rușinăm de Bunul Stăpân Dumnezeu, Care atâtea bunătăți ne dăruiește nouă, și să ne pară rău de păcatele noastre și să ne întoarcem la Hristos, Dumnezeul nostru, prin fapte bune.” A Căruia este slava, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

.