Maica Domnului este cea mai înaltă sfințenie omenească cunoscută și cinstită de Sfânta Biserică, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile ei. Este o sărbătoare pregătită, precum se știe, printr-un post de două săptămâni. În Sfânta Scriptură, nu aflăm nimic despre moartea Maicii Domnului. În schimb, cântările și imnele de la Vecernia și Utrenia sărbătorii ne vestesc adevărata tradiție a Bisericii în această privință:

Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, printr-un înger, mutarea ei de pe pământ la viața cea cerească. Deci, înștiințându-se Născătoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, și s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage.

S-a întors, apoi, acasă și a pregătit toate cele de îngropare, încredințând, pe vecine că, mutându-se în ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toată lumea o va cerceta și o va ocroti. Și a împărțit văduvelor sărace veșmintele sale. Și a luat, apoi, iertăciune de la toți și, culcându-se pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pentru viețuirea în pace. Și, binecuvântând pe toți cei de față, și-a dat sufletul în mâinile Fiului și Dumnezeului ei. Și multe vindecări s-au împărțit tuturor celor bolnavi, prin binecuvântarea ei.

Și, s-a făcut, atunci, tunet mare și au venit de la marginile lumii, ca pe niște nori, toți Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Și, începând Petru cântarea cea de îngropare, Apostolii au ridicat patul și au petrecut, până la mormânt, trupul cel primitor de Dumnezeu. Și, sosind în satul Ghetsimani și așezând în mormânt trupul Maicii Domnului, Apostolii au zăbovit, acolo, încă trei zile, așteptând pe Apostolul Toma, care din dumnezeiască rânduială, lipsea.

Și, sosind, Toma Apostolul era întristat, că nu se învrednicise să vadă, și el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca și ceilalți Apostoli. Deci, s-a deschis, cu hotărâre de obște, mormântul, pentru el. Și, dacă s-a deschis, s-au minunat, că au aflat mormântul fără sfântul ei trup și era numai giulgiul lăsat, ca mângâiere și mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.

Pe scurt, după credința Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine după moarte, nici n-a rămas în mormânt. Maica domnului, cu trupul schimbat, viu și proslăvit, a fost mutată, cu trup cu tot la ceruri, ca o pârgă a întregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mântuitorul, ea a fost dusă la ceruri de îngeri, nu prin puterea ei, ca Mântuitorul. Și acolo se roagă de-a pururi pentru noi. Să avem mare încredere în rugăciunea ei, ca ea singură poate vorbi lui Dumnezeu, ca o mamă unui fiu al ei. Dumnezeului nostru slavă!

Întru această zi, cuvânt al celui dintre Sfinți, Părintelui nostru Dimitrie, Mitropolitul Rostovului,

la praznicul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria

 

O, preaslavită minune, izvorul Vieții în mormânt se pune.

Și scară către cer, mormântul se face.

Minunatului Dumnezeu, minunată îi este și Maica Sa. Că, din început și până la sfârșit, este minunată, iubiții mei ascultători. Că minunată este zămislirea ei, minunată este și viețuirea ei și mutarea ei este minunată. O, preaslăvită minune.

Este minunată la zămislire, că din bunăvestire îngerească s-a zămislit, din născători sterpi și neroditori, dar curați și sfinți. Este minunată în viețuirea ei, că a fost Maică, fiind fecioară, și Maică-Fecioară, născând pe Dumnezeu, fecioria ei a rămas nestricată.

Este minunată și la mutarea ei, pentru că, prin mormântul său, nu se desface în pământ, ci în cer se suie și scară, către cer, mormântul se face.

O, preaslăvita minune! Că și cea moartă este minunată și mormântul este minunat. Cea moartă, după moarte viețuiește: „După Naștere, Fecioară și, după moartă vie”. Și mormântul ajunge cer, precum acea scară a lui Iacob, care era întărită pe pământ și al cărei vârf ajungea până la cer: „Scară către cer, mormântul se face”.

Dar eu pun întrebarea: „Cine s-a mutat ? Știu că fiecare, după a sa osârdie, va răspunde prin cuvinte de laudă. Unul va zice: Maica lui Dumnezeu s-a mutat către Fiul său și Dumnezeu. Altcineva va zice: Cerul cel însuflețit a fost luat întru cele cerești. Altul, iarăși, va zice: Ușa cea neumblată s-a dus la cer. Iar altul va zice: Casa lui Dumnezeu cea preacurată și preacinstită s-a dus în locașurile cele nefăcute de mână. Dar altul va zice: Soarele, întru care Și-a pus sălășluirea Cel Preaînalt, s-a suit de pe pământ la cer. Și fiecare, din a sa evlavie, va zice câte ceva de laudă. Iar eu, întorcându-mă către această minunată moartă, care este pusă în mormânt numai de trei zile, o voi întreba: Cine ești tu, care zaci aici ? Și voi auzi răspunzându-mi, cu glas smerit: Iată, roaba Domnului. Acum, dar, fiecăruia să-i fie știut cine s-a mutat: roaba Domnului s-a mutat, roaba Domnului s-a pus în mormânt, iată, roaba Domnului. Aici voi pomeni de zicerea cea de demult: A sluji lui Dumnezeu este și a împărăți cu Dumnezeu. Că, dacă Fecioara cea preacurată, este roaba Domnului, apoi, cu adevărat, este și împărăteasa a toată făptura cea văzută și nevăzută.

Deci, eu, privind spre Domnul și spre roaba Domnului, cu luare aminte, văd cu mintea mea pe Cel Unul în trei Fete, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Asemenea și pe roaba Lui și a noastră împărăteasa privind, văd trei osebite lucrări dumnezeiești. Că într-un chip a slujit ea lui Dumnezeu-Tatăl, cu alt chip lui Dumnezeu-Fiul, și cu altul lui Dumnezeu-Duhul Sfânt. Că, lui Dumnezeu Tatăl, I-a fost Fiică; pentru care zice: „Ascultă, fiică și vezi”. Lui Dumnezeu-Fiul, I-a fost Maică, iar lui Dumnezeu Duhului Sfânt, Fecioara nenuntită, Mireasă pururea fecioară. Că a slujit lui Dumnezeu Tatăl, ca o Fiică, lui Dumnezeu-Fiul, ca o Maică, lui Dumnezeu Duhului Sfânt, ca o Fecioară nenuntită; Sfintei Treimi, cu trei rânduieli osebite, I-a slujit, cu credință și cu adevăr.

Aici, iarăși, întreb: Tu roaba Domnului, care ți-ai dobândit împărăteasca cinste, prin care trepte te-ai suit spre atât de mare vrednicie și întru așa de înaltă cinste, ca să fi fiica lui Dumnezeu Tatăl, Maica lui Dumnezeu Fiul, Fecioară nenuntită lui Dumnezeu Duhul Sfânt ? Cu adevărat, suișuri au pus acestea în inima sa. Că s-a suit către starea de Mireasă a lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, prin curăția ei cea feciorească, iar, spre Maica lui Dumnezeu-Fiul, s-a suit prin smerenie. Că a căutat, zicea ea, spre smerenia roabei Sale. Iar, către fiica lui Dumnezeu-Tatăl, s-a suit prin dragoste.

Sfântul Ambrozie mărturișeste despre ea, zicând: „Era fecioară nu numai cu trupul, ci și cu duhul”. Cu trupul fecioară era, că și-a păzit floarea curăției sale nestricată. Fecioară era și cu duhul, ca una ce niciodată nu s-a gândit la nuntă. Că, de când ajunsese la vârsta nunții și viețuia în Sfânta Sfintelor, arhiereii și preoții îi porunceau să meargă după bărbat, cum cerea obiceiul Legii. Iar ea le-a răspuns lor, zicând: Eu, prin născătorii mei, sunt afierosită lui Dumnezeu din scutece, după care și eu m-am făgăduit a-mi păzi fecioria în veac și nu-mi este mie cu putință a mă însoți cu un om muritor„. Și, auzind acestea, arhiereii s-au minunat, că, până atunci, nici nu s-a aflat la evrei vreo fecioară, care să-și făgăduiască lui Dumnezeu fecioria sa.

Și, iarăși, se cuvine a ne mira, că, după căderea lui Adam, cuvântul lui Dumnezeu n-a venit degrabă spre a se întrupa, că nici o fecioară nu s-a aflat, ca să fie curată și cu trupul și cu duhul: numai ea, singură, s-a învrednicit a fi lăcaș al Sfântului Duh.

Și precum atunci, prin curăția fecioriei sale, s-a suit către Dumnezeu-Duhul Sfânt, așa și la cinstita sa adormire, de pe această treaptă, s-a suit la cerul cerururilor, cel mai presus de ceruri.

Prin această adâncă treaptă a omeniei s-a suit ea și la preaînalta cinste a nestricăcioasei nașteri de Dumnezeu, că, la acele cuvinte smerite ale ei: „Iată roaba Domnului”, îndată, Cuvântul trup S-a făcut, în preacuratul și feciorelnicul ei pântece și S-a sălășluit între noi.

Asemenea, și prin treapta cea mai înaltă a dragostei, s-a suit ea către Dumnezeu-Tatăl și s-a făcut Lui fiică. Și cât a iubit Preacurata Fecioară pe Dumnezeu, aceasta nici o limbă nu poate să o mărturisească și nici o minte nu poate să o ajungă, numai lui Dumnezeu Însuși îi este știut, Celui ce cunoaște inimile și rărunchii. Și noi putem cunoaște ceva din dragostea Maicii Domnului. Când a rămas copilul Iisus în Ierusalim, când L-a aflat Fecioara, I-a zis: Cu multă durere te-am căutat pe Tine, adică, durându-ne inima. Pentru care, putem zice că Preacurata Fecioară, din toată inima, L-a iubit pe Dumnezeu, mai ales când sta lângă Cruce, privind la pătimirea cea de bună voie a Fiului său și, împlinindu-se cu dânsa cuvintele Dreptului Simeon, adică: „Sabie îți va trece prin sufletul tău”. La Înălțarea Domnului la cer, oare, cu ce dragoste privea la El, înălțându-Se, iar ea, rămânând pe pământ ? Cu adevărat, putem zice că din toata inima și cu tot cugetul L-a iubit pe El.

La această atât de mare vrednicie s-a înălțat prin smerenie Preacurata Fecioară și a stat de-a dreapta Fiului său, unde văzând-o cetele îngerești, s-au adunat Scaunele, Puterile, au înconjurat-o Începătoriile și Căpeteniile, Heruvimii și Serafimii, Domniile, împreună cu Arhanghelii și Îngerii și s-au închinat ei, ca Maicii lui Dumnezeu și Împărătesei cerului și pământului și a întregii făpturi.

Deci, iubiții mei dreptmăritori creștini, vremea este acum a ne aduce aminte, și noi, de făgăduința ei, la mutarea sa, care făgăduință a făcut-o creștinilor, ce plângeau împrejurul patului ei, zicându-le: Nu plângeți, ci, mai mult, vă bucurați, împreună cu mine, că mă duc la Fiul meu, Căruia, față către față, mă voi ruga pentru tot sufletul creștinesc. Deci, să stăm puțin și să căutăm, oare și-a împlinit Preacurata făgăduința sa? Cu adevărat, chiar faptele ei arată că o împlinește cu prisosință. Pentru că i s-a dat ei putere, în cer și pe pământ, ca unei Împărătese a făpturii văzute și nevăzute și toate stihiile o ascultă și i se supun ei; cerul și pământul văzduhul și marea, și toate duhurile cele potrivnice, temându-se de numele ei cel sfânt, știind-o pe ea Maică a lui Dumnezeu. Și dacă cineva m-ar fi întrebat ce este, sub cer, mai puternic și mai tare decât toate, eu aș fi răspuns: Nimic altceva nu este mai tare și mai puternic pe pământ și în cer, după Domnul, Dumnezeul nostru Hristos, decât Preacurata Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria. Puternică pe pământ, că a sfărâmat capul nevăzutului balaur, ea a călcat puterea iadului, printr-însa se ridică biruințele, printr-însa cad vrăjmașii. Puternică este în cer, că pe Dumnezeu cel tare și putemic îl leagă prin ale sale rugăciuni, precum, oarecând, pe pământ, Îl lega cu scutecele. Leagă, zic, pe Dumnezeu, cu ale sale rugăciuni, când El este mâniat, pentru păcatele noastre, și voiește a ne pedepsi. Ea, atunci, își întinde către Domnul rugătoarele sale mâini, și oprește dreapta lui cea tare, ca să nu piardă, pe păcătoși, pentru fărădelegile lor.

Ne ajuta pe pământ, asupra văzuților și nevăzuților vrăjmași. Asupra celor văzuți, precum a ajutat, oarecând, grecilor, asupra lui Cosroe și asupra agarenilor. Ajută și asupra nevăzuților vrăjmași, ziua și noaptea, cu a sa nebiruită putere, gonindu-i de la adevărații creștini, robii lui Hristos, Dumnezeu. Și, oare, nu avem noi nevoie, în tot ceasul, de ajutor în lumea aceasta, plină de tot răul, precum grăiește, despre dânsa Scriptura, că toată lumea zace în răutate? Și, în lume, niciodată nu te poți bucura, fără numai a plânge, căci, ori încotro îți vei întoarce ochii, tot rău vei afla. Și răutatea este îndoită, sau la arătare sau ascunsă sub chipul celui bun, precum otrava este ascunsă sub dulceață. Răutatea cea întru arătare este aceasta: prigonirile, primejdiile, războaiele, după aceea certările lui Dumnezeu, pe care le sloboade pentru păcate, precum sunt foamea, focul, sabia, și altele asemenea; și, foarte greu ne este a putea răbda aceste nesuferite pedepse.

Să vedem, dar, și bogăția și slava acestei lumi. Cine nu ar fi zis, oare, că lucru bun este a fi bogat și slăvit, a petrece bine, în propășire, veselindu-se în toate zilele, luminat. Dar acestea toate sunt numai acoperite cu chipul binelui, că într-însele zace otrava ascunsă, căci scris este că sfârșitul slavelor și dezmierdărilor duce în iad, după cum zice Proorocul Isaia: În iad se va pogorî slava ta și veselia ta cea multă, sub tine vor așterne gunoi, iar acoperământul tău, viermi.” Și Apostolul Iacob zice: Veniți, acum, bogaților, de plângeți și vă tânguiți pentru cumplitele rele ce au să vie asupra voastră.”

Să vedem acum și benchetuirile cele ce se fac în casele celor bogați. Acolo vezi dragoste, prietenie, vezi paharele deșertându-se până la fund, în sănătatea unuia și a altuia. Însă, aceste părute bunătăți sunt acoperite cu chipul răutăților, precum zise Psalmistul: Facă-se masa lor înaintea lor cursă, răsplătire și sminteală (Ps. 68, 26). Că, sau unul sau altul se prind, ca și cu niște curse, prin cuvinte viclene, și fățarnice prietenie, sau osândesc pe mulți, spre sminteala multora, necăutând la ale lor păcate, sfâșiind slava aproapelui, ca și cu niște dinți ascuțiți, prin cuvintele limbilor lor cele cu prihană.

Să ne întoarcem ochii și către prietenia omenească și vom vedea, și acolo, multă răutate acoperită. Că vorbesc unul cu altul cu dulceață, dar gândesc amar, în gură miere, iar în inimă otravă, după cuvântui zis: Muiatu-s-au cuvintele lor mai mult decât untdelemnul, dar și ele sunt săgeți (Ps. 54, 24).

Și, pe scurt, nimic nu ai pentru ce te veseli în această lume, mult înrăutățită și plină de primejdii. Că, din toate părțile, ne cuprind primejdiile, precum zice apostolul: Primejdii în mare, primejdii de la tâlhari, primejdii de la rudenii, primejdii în cetăți, primejdii în pustie, primejdii între frații cei mincinoși.” Pentru aceasta, în lume, toți suspină, grăind ca și David: Și nu vrea să se mângâie sufletul meu„. Că toată bucuria lumii acesteia este întristare și nu este aici vreo bucurie, care să nu fie amestecată cu întristare, nu este vreo mângâiere, care să nu fie însoțită cu necazul, nu este vreo veselie, căreia să nu-i urmeze mâhnirea, nu este râs, căruia să nu-i urmeze plâns cu suspinuri, nu este vreun bine, care să nu se sfârșească cu rău. Că, lumea aceasta, fiind amestecată, cum va putea face cuiva vreun bine? Tu o iubești pe ea, iar ea pe tine te înșeală, tu o cauți pe ea, dar ea fuge de tine. Tu îi slujești ei, dar ea te bate. Tu cu laude o fericești pe ea, iar ea de tine își bate joc. Tu nădăjduiești spre ea, iar ea pe tine te amăgește. Îți făgăduiește cinste, dar îți răsplătește cu necinste. Îți făgăduiește aur, dar îți dă noroi. Îți făgăduiește bogăție, dar și de cele de pe urmă ale tale te dezbracă. Îți făgăduiește miere, dar îți dă fiere. Îți făgăduiește dulceață și îți dă amărăciune. Îți făgăduiește pâine și îți dă piatră. Cele bune îți făgăduiește, dar cu cele rele îți răsplătește. Nu este, dar, în lumea aceasta nici un fel de mângâiere și bucurie, ci toate sunt amestecate cu plâns și întristare.

Așa viața noastră fiind plină de multe primejdii și lacrimi, să ne întoarcem, dar, ochii minții noastre către Născătoarea de Dumnezeu, care ne poate mângâia și trupește și sufletește, că nu în zadar o numește Biserica „Rai cuvântător”. Să începem cu pocăință a ne ține de acest „Rai preadulce”, care poate să ne izbăvească de toate relele și primejdiile.

Că ea este „Ușa Raiului”, care a deschis intrarea în Rai a tuturor celor ce aleargă la dânsa. Precum grăiește, despre ea, Grigorie al Nicomidiei, zicând: „Prin tine Raiul am primit prin tine neamul omenesc, cel izgonit, s-a întors în patria sa, prin tine s-a depărtat arma cea de foc, care păzea porțile Edenului, prin tine ușile cele încuiate ale veseliei s-au deschis, prin tine nădăjduim a intra în împărăția Cerului, prin tine este, pe scurt, toată mântuirea și bucuria noastră”. La ea să alergăm, creștinilor, că altă scăpare nu avem nici în cer, nici pe pământ. Amin.

 

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Grigorie Dialogul despre Carp episcopul

Carp era dintr-o cetate a Europei, bărbat foarte fericit, în viața sa El slujea, în fiecare zi, lui Dumnezeu, săvârșind Sfânta Liturghie și jertfa sa o înălța cu multe lacrimi. Iar, odată, înlăuntru Sfântului Altar, fiind și primind Sfintele Taine, a primit de la Dumnezeu un răspuns, prin arătarea unui preot, care-i zicea: „Fă, dar, tu, ceea ce faci, slujindu-Mi Mie, că nu-ți vor obosi ție picioarele, nici nu îți vor slăbi mâinile. Dar, în ziua Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, vei veni la Mine și-ți voi da ție ca plată, Împărăția Cerului, să o moștenești, împreună cu toți, pentru care te-ai rugat”. Deci, după un an, în ziua mutării Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, slujind el Taina Sfintei Liturghii și primind pe Domnul, după ce a săturat pe toți clericii săi, s-a dezlegat îndată din legăturile trupești și și-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu. Și s-a luminat, atunci, fața lui ca soarele.

Întru această zi, învățătură la cinstita mutare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Astăzi, fraților, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, mutându-se din viața aceasta, la Împărăția cea de sus, în lăcașul cel veșnic sălășluiește, în bucuria și în veselia cea negrăită unde doresc îngerii să privească. Astăzi, nepoata și stăpâna strămoșului Adam, de pe pământ, la cer, cu slavă, se suie, la petrecerea cea cu adevărat iubită și dorită. Astăzi, se slobozește firea omenească de blestemul strămoșilor. Astăzi, împotrivitorii lui Dumnezeu s-au rușinat. Pentru că Fecioara și de Dumnezeu Născătoarea, suindu-se la ceruri, ca un soare luminează toată lumea, cu a sa milă și cu rugăciunile sale și încununează, cu slavă și cu cinste, pe credincioși și pe cei ce o mărturisesc pe ea, ca adevărată Născătoare de Dumnezeu, curată. Pentru că ea s-a arătat ajutătoare celor asupriți, celor mâhniți, folositoare, celor în necazuri, mângâiere, bolnavilor, tămăduire, credincioșilor, întărire, laudă Apostolilor, tăria Mucenicilor, arhiereilor, nestricacioasă cunună. Către aceasta și noi, fraților, să cădem, cu credință caldă, către Preacurata Doamna noastră, Stăpâna și de Dumnezeu Născătoare, cu toată inima și cu tot sufletul. La Sfânta Biserică a ei, în grabă să alergăm, și cinstitul ei praznic, cu dragoste și luminos, să-l prăznuim, cu veselie și bucurie, în laude și în cântări și, pe cât ne este cu putință, să o fericim. Pe cei străini și săraci să-i primim în casele noastre și, pace și dragoste având unul către altul, să ne curățim de păcate sufletele și trupurile noastre. Și, așa, curați și fără de prihană și desăvârșiți în fapte bune, cu vrednicie să ne apropiem de înfricoșătoarea și dumnezeiasca Masă și să ne împărtășim cu Preacuratul Trup al Domnului și cu cinstitul Lui Sânge, cu frică de Dumnezeu și cu credință. Dar nu ca Iuda, care, nevrednic fiind și plin de răutate și întunecat cu boala iubirii de arginti, a îndrăznit a se apropia de acea înfricoșătoare și sfântă Taină dumnezeiască. Că, atunci, îndată dupa „pâine”, a intrat într-însul satana și, dându-se la spânzurare, a pierit. Pentru că cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie din această Taină, va fi vinovat față de Trupul și Sângele Domnului. Dar noi, fraților, să nu fim ca unii din aceștia, ci să fim de Hristos iubitori și cu dragoste de frați și îmbunătățiți; pe preoți, slugile Domnului, să-i avem în cinste, că printr-înșii suntem botezați și darul lui Dumnezeu și credința în Domnul nostru Iisus Hristos, printr-înșii le primim și de la ei ne împărtășim cu Preacuratul Trup și cu dumnezeiescul Sânge și cu rugăciunile lor ne izbăvim de păcate. Cu ale căror rugăciuni și Duhul Sfânt se pogoară către Sfânta pâine, care se aduce și o preface pe ea în Trupul cel dumnezeiesc, iar vinul, în Sfântul Lui Sânge. Iar celor ce cu credință îl primesc, li se dă iertare păcatelor și gustare din viața veșnică. Pentru că preoții se numesc îngeri pământești și oameni cerești. Pentru că zice Apostolul: „Ascultați pe mai marii voștri și vă supuneți lor, fiindcă ei priveghiază pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie, și nu suspinând” (Evr. 13, 17).

Deci, să rugăm pe Preacurata Maică a lui Dumnezeu și pe Cel ce S-a născut dintr-însa, pe Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca, pentru rugăciunile ei, să ne izbăvească pe noi de muncile cele veșnice și să ne dăruiască iertare de păcate și viața veșnică, nouă celor ce săvârșim și cinstim cu laude prăznuirea ei, fiindcă, și în făgăduințele sale, a zis: Celor ce cheamă numele meu și al Celui ce S-a născut din mine, Fiului și Dumnezeului meu, să li se sfințească locul lor și să li se împlinească lor toate cererile, cele spre folosul mântuirii. Și să-i păzească Domnul pe ei de vrăjmașul și începătorul răutății, care de-a pururea se luptă cu ei, precum și de cursele și meșteșugurile aceluia, ce împiedică pașii lor spre Dumnezeu. Și să-i învrednicească pe ei ca, cealaltă parte a vieții lor, în pace și fără tulburare să o treacă, să-i fie plăcuți Lui, prin pocăință și lacrimi și prin celelate fapte bune și, de relele cele nevindecate izbăvindu-se, să câștige bunătățile ce sunt dincolo. Cu darul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, slăvă, cinste, stăpânire și închinăciune i se cuvine, acum și pururea și în nesfârșiții veci ai vecilor! Amin.

 

 

 

 

.