Această sărbătoare provine dintr-o rânduială mai veche a Bisericii din Constantinopol. La 1 august, o părticică din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul palatului împărătesc și purtată, cu sobor și alai de sărbătoare, la Biserica Sfânta Sofia, unde rămânea, spre mângâierea și cinstirea credincioșilor, până la 14 august, când era readusă la palat. Aceasta se făcea, se pare, în amintirea arătării Sfintei Cruci, la biruința marelui Constantin, asupra lui Maxentiu, la podul Milvius, de pe râul Tibru (312), precum și a descoperirii lemnului Sfintei Cruci, de către Sfânta Elena, la Ierusalim.

După o altă tradiție, această sărbătoare este legată și de biruința, în aceeași zi, a binecredinciosului împărat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea și lumina Cinstitei Cruci a Domnului, ca oarecând Sfântul și marele împărat Constantin.

Împreună cu celelalte sărbători ale cinstitei Cruci – Înălțarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie și Duminica a treia, a Crucii, a Crucii, din Postul Mare – scoaterea Sfintei Cruci, de azi, ne cheamă la o întâlnire duhovnicească cu taina Crucii și la purtarea, în umbra Crucii Domnului, a propriei noastre cruci, dată nouă, în viață, de Dumnezeu, Căruia i se cuvine slavă și ascultare. Amin.

Întru această zi, pomenirea Sfinților șapte Mucenici Macabei, Avim, Antonie, Gurie, Elezar, Evsevona, Ahim și Marcel, a maicii lor Solomoni și a lui Eliazar, dascălul lor

    Acestia au trait pe vremea lui Antioh, (+164) urmasul lui Seleuc, imparatul Siriei, care stapanea tot neamul evreilor, silindu-i sa se lepede de obiceiurile lor cele parintesti si sa manance carnuri de porc. Si, aducand, in Palestina si alte paganesti faradelegi, intorcea pe multi evrei de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu. Cei intelegatori si iubitori ai dreptei credinte suspinau si plangeau pentru parasirea credintei stramosesti.

Intre cei ce nu s-au supus tiraniei, urmand si pazind legile pamantesti, erau indeosebi, batranul Eleazer, mare dascal si talcuitor al Legii, si cei sapte tineri, invatati de dansul. Deci, a iesit porunca de la imparatul Antioh, ca toate popoarele imparatiei sa respecte pe zei si legile elinesti. El a mai poruncit ca templul Domnului, de la Ierusalim, sa fie prefacut in capiste idoleasca, avand pe Jupiter in locul cel sfant al templului. Si multi evrei alergau cu sarguinta la jertfele idolesti, pe cand cei statornici fugeau in munti si in pustie, ascunzandu-se in pesteri si in crapaturile pamantului, si era frica mare peste tot poporul, incat nimeni nu indraznea a se numi evreu.

Deci, a fost prins batranul Eleazar, si, fiind legat cu mainile la spate, a fost batut greu, si l-au silit sa manance carne de porc, iar el nu primea, vrand mai bine sa moara decat sa calce porunca lui Dumnezeu, acum la batranete si, pentru putina viata vremelnica, sa mearga in chinurile iadului.

Deci, s-a rugat batranul ca moartea lui sa fie mantuire pentru tot poporul evreilor, si, fiind aruncat in foc, a raposat.

Au fost adusi, apoi, la tiran, vitejii tineri Macabei, unul cate unul, incepand cu cel mai in varsta dintre ei, si, chinuindu-i pe ei cu mestesugite si cumplite zdrobiri ale trupului, tragandu-i pe roti de fier si impungandu-i cu tepi inrosite in foc si, in sfarsit, au fost aruncati, ei insisi, in foc; si asa, si-au dat duhul, primind cununile rabdarii mucenicilor si aratand ca cugetul este demn si stapan peste patimi. Iar maica lor, Solomoni, daca a vazut cum s-au savarsit fiii ei, a vrut sa fie partasa, si ea, la patimirea cea de buna voie, pentru credinta. Si, alergand ea singura in para focului, a luat aceeasi moarte muceniceasca.

Mai pe larg, mucenicia aceasta, din legea Vechiului Testament, se afla in Biblie, la Cartea a 2-a a Macabeilor. Si asa si-au dat sufletul lui Dumnezeu.


Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie, pentru aducerea aminte de firea omenească
.
    Să nu ne facem fraților, păreri prea mari despre viața și trecerea noastră prin lume, nici să nu ne mândrim cu puterea, nici să nu ne înălțăm cu bogăția, ci să supunem poftele trupești și să ne îngrijim de sufletele noastre. Luați aminte, unde sunt părinții noștri, unde Proorocii și unde Apostolii? Sau, ce au luat cu ei, cei ce au strâns pe lume avuții? Oare, nu precum goi s-au născut, așa au și murit, neavând nimic în mână? Ci numai dreptatea drepților este cu ei și pomenirea lor, cu laude precum și păcatele păcătoșilor, sunt cu ei. Căci toți suntem din țărână și în pământ ne vom întoarce. Și tot omul, ca o haină, se învechește. Hrana vieții lui este pâinea și apa și zilele omului numărate sunt, ca un pumn de nisip, și degrabă curg spre sfârșit, ca apa unui râu.

Drept aceea, fraților, aducându-ne aminte de sfârșitul nostru, să părăsim toate faptele cele rele. Că nici cele frumoase și bune ale lumii nu sunt veșnice, nici necazurile de aici nu sunt fără de sfârșit. Priviți cum se schimbă toate; astăzi ari tu pământul, mâine altul, după aceea, altul, și nu este nimic, care să rămână neclintit. Toate se mișcă, ca și cum ar merge pe o cale; unul o pierde, iar altul o află. Deci, de ne-am pierdut sufletele noastre, prin păcate, apoi, să le aflăm acum, prin pocăință. Pentru că, la aceasta, Însuși Domnul ne învață pe noi, zicând: „Cel care caută, află, și, celui ce bate i se va deschide„ (Matei 7,8). A Domnului este slava, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

.