Astăzi, în 1940, a trecut la Domnul cel mai mare gânditor român: Nae Ionescu.
Trei mari cununi de lumină îl împodobesc:
1 – mărturisitor ortodox de calibrul sfințeniei și statorniciei,
2 – unic vizionar articulat al acestui neam,
3 – unic far de discernamânt spiritual și cultural al culturii europene creștine în secolul trecut.
Incomparabil. Torță axiologică. Poezie definitoriu masculină. Părintele celei mai strălucite generații românești.
Lui Nae i se datorește elanul românesc al intelectualității de atunci de a trăi mistic și de a face demersurile pragmatice necesare acestei expresii, lucru fără de care nu putea exista o coagulare a patriotismului în cheie ortodoxă.
Lui Nae i-a dat Dumnezeu năvodul noetic de a pescui marile minți ale României mari și de a le prăși în oceanul filocalic, el fiind singurul deținător la acea vreme a colecției patristice Migne în tară. Ce a rostit a clădit cugetarea neamului și ce a iubit iubim și noi.
Ca și de Eminescu, de Nae Ionescu nu se poate vorbi: de el profunzimile noastre au nevoie ca de structură, mai ales într-o era atât de lipsită de sistem. Ca și Eminescu, a cărui inimă este sinteza simțirii românești, deci o condiție existențială, Nae nu se așează ca un subiect de contemplație el, ci ne așează pe noi prin exercițiul precis al nuanței și prin invincibilitatea pe care o conferă unui suflet zaua adevărurilor.
Să fim vrednici de asemenea vizionari, care dau oricarui român antidotul cunoașterii de sine contra propagandei distrugatoare de respect de sine. A înțelege rostul în istorie vine dacă-l întelegi supraistoric, și doar așa le poți împlini pe amândouă. Rostul românesc este de o asemenea strălucire încât este evident motivul singurătății noastre, al cărui unic aliat este Dumnezeu.
În fața tăvălugului materialist România a contrapus o înaltă Metafizică pe care a oferit-o lumii care s-a salvat o vreme prin ea. Acum istoria se repetă și numai o metafizică perfect cristalină și o mistagogică respirație va zdrobi în duh lagărul aceleiași fiare. Ascuțisul minții și hristica iubire va fi și acum, ca și atunci, a României libertate.
Să plângem, da, să plângem că nu cunoaștem pe cel pe care Dumnezeu l-a dat în dar acestui neam decăzut de azi. Să cântăm nădejdile lui Nae și zâmbetul pe care el îl profețea României după Apocalipsă. Amin.
M. Neonila
______________
.
.
