“Mentalitatea nihilistă are ca unic scop fundamental distrugerea credinței în Adevărul revelat și pregătirea pt o “Nouă Ordine” în care nu va mai fi nici o urmă a vechii viziuni asupra lucrurilor, iar omul va fi singurul dumnezeu. Această mentalitate se manifestă în fenomene la fel de diverse ca și oamenii care o împărtășesc. Aceste fenomene se reduc la patru tipuri sau etape diferite: liberalismul, realismul, vitalismul, noua ordine mondială.
   Primul stadiu, liberalismul, este un nihilism mai degrabă pasiv decât deschis, baza neutră de dezvoltare a stadiilor mai evoluate. Sunt păstrate încă anumite crezuri ale Vechii Ordini, dar fără semnificația și puterea pe care le aveau anterior. Dumnezeul pe care îl mărturisesc liberalii nu este o Ființă ci o idee (…) Indiferent față de om, incapabil să intervină în lume, poate cel mult să inspire un “optimism” lumesc, este un dumnezeu cu mult mai slab decât oamenii care l-au inventat….
   Al doilea stadiu al dialecticii nihiliste este “realismul”, termen prin care Cuviosul Serafim a intenționat să denumească diferite forme de “naturalism” și “pozitivism” și să indice doctrina popularizată chiar prin numele de nihilism de către scriitorul rus Turgheniev… Liberalul este indiferent față de adevărul absolut, o atitudine care rezultă din atașamentul excesiv față de această lume; în cazul realistului, pe de altă parte, indiferența față de adevăr devine ostilitate, iar simplul atașament față de lume devine devoțiune fanatică față de aceasta.
   Încercarea realismului de a eclipsa orice altceva în afară de realitatea materială a trezit o reacție pe care Cuviosul a considerat-o a treia etapă a nihilismului: vitalismul. Utopia realistă care amenință să devină un sistem tehnologic inuman a provocat proteste în numele unor nevoi neplanificate și nesistematice ale naturii umane care în definitiv sunt la fel de esențiale, chiar și pentru o fericire pur lumească, ca și cele mai evidente nevoi materiale. Mișcarea vitalistă a luat inițial forme precum simbolismul, ocultismul, și diferite filosofii evolutive și “mistice”. În această mișcare, “lamentarea absolut justificată pentru pierderea valorilor spirituale devine sursa fanteziilor subiective, pe de o parte, și uneori a satanismului actual, pe care omul fără discernământ le ia drept revelații ale lumii spirituale și pe de altă parte a unui eclectism dezrădăcinat care își extrage ideile din fiecare civilizație și din fiecare epocă și realizează conexiuni cu totul arbitrare între fragmente greșit înțelese și propriile concepții care s-au golit de conținut. Pseudo-spiritualitatea și pseudo-tradiționalismul, luate separat sau împreună, fac parte integrantă din numeroase sisteme vitaliste din societatea modernă, apărute din căutarea neobosită a oamenilor de a găsi un substitut pentru Dumnezeul care murise în inimile lor. În sistemele vitaliste nu există calități mai prețuite decât acelea de a fi “original”, “experimental” sau “incitant”; întrebarea despre adevăr, dacă se întâmplă să apară, este tot mai mult împinsă în spate și înlocuită de criterii subiective: “integritate”, “autenticitate”, “individualitate”…. În concluzie, cuviosul scria că vitalismul secolului al XX-lea a reprezentat un simptom inconfundabil al plictisului față de lume.
    Cuviosul a continuat această descriere a diferitelor forme de nihilism cu o cercetare amănunțită a surselor spirituale. Iată ce scria: Nu vom înțelege niciodată natura și succesul nihilismului sau existența reprezentanților săi sistematici precum Lenin sau Hitler, dacă vom căuta sursa acestora în altă parte decât în voința fundamental satanică de negare și răzvrătire. Negăsind nici o explicație rațională pentru campania bolșevică sistematică de a dezrădăcina credința creștină, Cuviosul a văzut-o ca un război neîndurător pentru distrugerea singurei forțe capabile să stea împotriva bolșevismului și să îl demaște. Nihilismul este, însă, un eșec atâta timp cât adevărata credință creștină se păstrează până și într-o singură persoană….
    Dupa cum NIMICUL, dumnezeul nihilismului, nu este decât un gol și o așteptare care caută împlinirea în revelația unor “noi dumnezei”, la fel “omul nou” pe care nihilismul l-a deformat, l-a redus și l-a lăsat fără credință și fără orientare, a devenit deschis și receptiv la orice noua descoperire, revelație sau comandă care trebuie să-l remodeleze în cele din urmă, în forma sa “definitivă”. Și în același timp cu crearea acestei noi specii umane, nihilistul luptă să creeze o ordine cu totul nouă, o ordine pe care cei mai fervenți apărători ai ei nu ezită să o numească anarhie.
   Potrivit mitului marxist, statul nihilist trebuie să spulbere totul, lăsând loc unei ordini a lumii cu totul unice în istoria umanității și pe care nu va fi nici o exagerare să o numim “mileniul”. Visul revoluționar al “mileniului anarhist” este un vis apocaliptic, o curioasă răsturnare a așteptării creștine a Împărăției. Este viziunea domniei lui Antihrist, imitarea satanică a Împărăției lui Dumnezeu.”
___________