,, Nu te amăgi că ești credincios doar pentru că aprinzi o lumânare și știi rânduiala pe de rost. Dumnezeu nu Se lasă păcălit de forme, nici de evlavii afișate. Dacă viața ta nu se schimbă, dacă mânia, judecata și mândria îți conduc pașii, atunci toată „credința” ta rămâne doar zgomot. Nu cu vorba se mântuie omul, ci cu tăierea voii și cu pocăința adevărată.
Ai ajuns să te obișnuiești cu păcatul și îl porți ca pe o haină veche, spunând că așa e firea ta. Nu, aceea nu e firea, e boala. Și boala netratată duce la moarte. Dumnezeu iartă, dar nu încurajează nepăsarea. Harul nu lucrează într-o inimă care negociază păcatul și caută scuze. Cine nu se luptă, deja a pierdut.
Te uiți repede la greșelile altora și încet la rănile tale. Îi cântărești pe oameni cu balanța dreptății tale strâmbe, dar nu suporți să fii cercetat de Dumnezeu. Dacă nu te doare păcatul tău, nu te va durea nici păcatul lumii. Și atunci ajungi creștin fără lacrimi, fără cutremur, fără frică de Dumnezeu.
Întoarce-te cât încă mai ai timp. Nu mâine, nu când vei fi mai liniștit, ci acum. Pocăința nu e pentru cei slabi, ci pentru cei cinstiți. Dumnezeu nu cere imposibilul, ci adevărul. Iar adevărul începe cu recunoașterea că fără El nu poți nimic, dar cu El nu ai voie să rămâi la fel.”
Ips. Iustinian Chira
