Data de 5 martie 2025 ar merita să intre în istorie. Miercuri s-a produs un roi de evenimente care, în vremuri normale, ar fi ținut fiecare dintre ele prima pagină a ziarelor. Venind însă la grămadă, s-au neutralizat reciproc. Unul dintre ele, însă, este cu adevărat crucial: el constituie cheia pentru toate celelalte.
Așadar, pe 5 martie, în timp ce:
– exploda în presă vestea noului proiect de lege a Pumnului în Gură, zisă și Ciocanul lui Zgonea;
– „șase bunici care stăteau la umbră pe băncuță în Cișmigiu au fost săltați de DIICOT deoarece făceau guvernul din umbră” (Magdalena Radu) – adică reținuți pentru că voiau, chipurile, să dea o lovitură de stat în beneficiul lui Călin Georgescu, deși acesta a câștigat alegerile și este primul, detașat, în toate sondajele;
– generalul Radu Theodoru, erou în al doilea război mondial, care a luptat pentru dezrobirea Ardealului, a fost călcat și el de milițienii lui Predoiu – doar venerabila sa vârstă de 101 ani l-a salvat, pare-se, de a fi vârât la zdup;
– pentru a crea decor cu cireașă pentru tămbălău, România a expulzat doi pulifrici de la Ambasada Rusiei;
– la Londra se făceau ultimele pregătiri pentru a turna gaz peste vâlvătaia din Ucraina, care, spre disperarea hoitarilor războiului, amenință să se stingă. Aceștia au declarat că sunt hotărâți să mențină incendiul „până la moartea lui Trump”;
– camionagiul interimar din fruntea țării, care participă fraudulos la evenimentul de la Londra – dat fiind că nu a fost ales, nici mandatat de nimeni – își aranja în bagaje bricheta anti-vânt Zippo, modestă contribuție dâmbovițeană la ațâțarea focului din vecini;
– Macron rostea un discurs scrâșnit și istericoid, menit să dinamiteze Europa și lumea în numele luptei pentru pace – din care am reținut mai ales: „Putin manipulează alegerile în România;
… în acest timp, zic, ambasadorul Franței mergea în vizită la CCR…
Fără fereală, la lumina zilei, în văzul tuturor. Ba, ca să fie sigur că află toată lumea, tartorul CCR, Marian Enache, a emanat și un comunicat logoreic.
Dar de ce s-ar fi ferit ambasadorul? Era în dreptul lui. Doar venea să-și ia în primire noua moșie, după ce vechiul boier și-a strămutat interesele peste Ocean.
Venea să discute cu vătaful locului, ca să se asigure că preluarea proprietății decurge fără tulburări și că iobagii legați de glie nu se răscoală…
Vizita ambasadorului Franței la CCR este evenimentul nodal al zilei de 5 martie. Și cel care face legătura cu celelalte evenimente, survenite cvasi-simultan.
Deși intens comentat, mi se pare că nimeni nu i-a surprins esența reală. Pentru a pricepe cu adevărat miza vizitei, trebuie să ne întoarcem cu o lună în urmă, ladeclarația din 9 ianuarie a fostului comisar UE pentru politică externă, Thierry Breton, tot un francez.
Faimoasa:„On l’a fait en Roumanie et il faudra évidemment le faire, si c’est nécessaire, en Allemagne”.
Au existat atunci controverse privind traducerea pronumelui „ON” – ce a spus de fapt:1)„S-a făcut în România…” ori 2) „Am făcut-o în România…”?
Diferențele dintre cele două sensuri – și consecințele – erau uriașe. Dacă a doua variantă era cea corectă, atunci însemna că Bruxelles-ul recunoștea deschis implicarea sa în alegerile unei țări membre. Și, măcar teoretic, suverane
Vizita de ieri a lămurit controversa: varianta corectă era într-adevăr cea de-a doua…
Dar asta nu este tot.
În Germania pare să nu fi fost nevoie de o implicare directă a UE – AfD a fost izolată, grație faimosului „cordon sanitar” care face tot mai inutile alegerile europene, și este condamnată să putrezească în opoziție până la sfârșitul Reichului.
În România, în schimb, lucrurile nu sunt nici pe departe rezolvate: nici un „cordon sanitar” de natură politică nu pare capabil să îl izoleze și să îl anihileze pe Călin Georgescu. Trebuie folosite, deci, „les grands moyens”.
De aceea, adevăratul mesaj pe care vizita ambasadorului Franței la CCR a vrut să îl transmită a fost o reactualizare a primului avertisment al lui Breton:
„Am făcut-o în România și va trebui evident să o facem, dacă e necesar, din nou…”
________________
Sursa – https://www.activenews.ro/opinii/%E2%80%9EO-vom-face-din-nou-in-Romania-195675
.
Video:


Pentru a înțelege mai bine
CE este ecumenismul,
citiți (descărcați de aici în format pdf)
2 EXCEPȚIONALE cărți:
.
1. Ecumenismul fără mască
și mai ales :
2. Ecumenismul – erezia ereziilor
.
,
.

Principalele două instituții
infiltrate de multe decenii
de indivizi care slujesc în blană de oaie
intereselor STRĂINE României,
sunt Patriarhia și B.N.R. …

.
.
.
/
.
.
.
…
Această ex-cep-ți-o-na-lă carte
( Biserica Ortodoxă și ecumenismul )
ce conține în a 2-a ei parte,
argumente ZDROBITOARE,
ARGUMENTE CLARE, LIMPEZI
despre
ADEVĂRATA FAȚĂ A EUROPEI,
carte scrisă de
SFÂNTUL Iustin Popovici
încă mai poate fi descărcată
în format electronic pdf
de aici.
.
Articole pe această temă – aici.
.
Citiți și articolul:
Fără Hristos,
fără întoarcerea sinceră
la Sfânta Ortodoxie
prin lepădarea și îngrădirea de orice erezie
începând cu cea mai vicleană dintre toate
– ecumenismul sincretist,
.
NU putem face NIMIC ! ! ! . . .
.
..
.
.
.
..
...
..
.
..
.
.
.
.
.
.
„Ce e rău în robie, nu e atâta robia. Rău e că, dacă trece prea multă vreme, omul se învaţă cu ea, cu robia, cu frica, cu supunerea, cu săru’mâna, să fie batjocorit şi să nu-i mai pese. Se-nvaţă ca pasărea cea proastă cu colivia, care uită și c-o știut zbura oare cândva sau se teme să nu afle stăpânul că n-o uitat să zboare.”
–Vasile Ursu Nicula zis Horea (1731- 1785)
”NUMAI ORTODOXIA
SALVEAZĂ ROMÂNIA!”
.

.
SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !
.
.
CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:
DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!
(până nu este PREA TÂRZIU)…
.
CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE
CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN
SECȚIUNEA ”CĂUTARE”
DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,
DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:
.
DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL
ROMANORTODOX.INFO
DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,
AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:
.
SĂ NE FIE DE FOLOS !
.
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,
FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,
DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,
ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,
AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE
în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,
CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE
EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR
– ECUMENISMUL SINCRETIST
(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,
– ADEVĂRATA CAUZĂ A
UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),
oferindu-le și materialul lămuritor de la:
https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/
și celelalte de la:
https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/
.
AȘA
SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
.
#democid,
.
.
.
.