Am primit de la un suflet iubitor de Hristos acest link de mai sus, dar și traducerea în limba română a textului din acest video. Îi mulțumim ostenitorului. Doamne ajută!

„În cartea „Sfinții catacombelor din Rusia”, părintele Serafim Rose scria: „Episcopul (iar acum Sfântul) Damaschin descria cu o profunzime mistică impresionantă esența Declarației mitropolitului Serghie din 1927, în eseul său „Pecetea lui Hristos și pecetea lui antihrist” , chiar dacă Declarația însăși nu era menționată acolo.”

Iată cuvintele Sfântului Damaschin:
„De ce oare pecetea lui antihrist, după cum spune Sfântul Ioan Teologul, nu se va pune simultan și pe frunte și pe mână, ci va fi pusă pe frunte SAU pe mână?

De asemenea, Sfântul Andrei, arhiepiscopul Cezareeii scrie: „El va lupta ca pecetea să fie pusă pe fiecare… La unii ea va fi pusă pe mâna dreaptă, ca sa îi învețe pe cei înșelați să fie curajoși întru înșelare și întuneric. Acest lucru va fi posibil întrucât în vremea aceea vor exista oameni care vor susține că este îngăduit să recunoști autoritatea potrivnică lui Dumnezeu a lui antihrist, doar sa rămâi creștin în sufletul tău.

De la unii ca aceștia antihristul nu va cere să gândească la fel ca și el, cu alte cuvinte nu va pune pecetea sa pe fruntea lor, ci doar le va cere să îi recunoască autoritatea, lucru care, după Sfântul Ipolit, este pecetea pe mână, deoarece prin recunoașterea puterii umane potrivnice lui Dumnezeu, plină de fărădelegi și de toate spurcăciunile, creștinul prin acest fapt va tăia de la sine orice fel de posibilitate de a face binele și faptele dreptății, pentru că în credința lui va lipsi tocmai dovada de căpătâi a verticalității ei: mărturisirea lui Dumnezeu ca Dumnezeu și recunoașterea Lui că Ființă mai presus de toți și de toate.”

„Toți aceștia, chiar de ar și purta numele de creștin, într-adevăr vor fi, după faptele lor, slugi fidele ale lui antihrist, care i-a înșelat să i se închine icoanei lui, care este pecetea fiarei.

Pocăința este imposibilă pentru unii ca aceștia, după cum ne învață Sfânta Biserică. Și este imposibilă pentru că pecetea lui Hristos și pecetea lui antihrist sunt incompatibile, iar primirea uneia alungă prezența celeilalte.”

Alungarea harului Duhului Sfânt prin pecetea fiarei umple inima tuturor ce fac aceasta cu primul semn distinctiv – frica, care îi va duce la o ușoară distrugere. Sfântul Ipolit scrie:

„Dacă cineva va fi lipsit de Duhul Sfânt, aceasta va fi pentru că el nu va mai avea asupra sa pecetea darului Duhului Sfânt, care i s-a dat la Mirungerea cu Sfântul și Marele Mir la Botez, și acesta va lupta cu frica, într-o manieră de lașitate, se va ascunde, se va teme de moartea temporală, se va cruța de sabie, nu va îndura prigoana, devreme ce gândirea lui va fi permanent la această lume.”

.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate, Cel ce ne întărește în iubirea Lui!

Redacția

 

_____________

Sursa – http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2020/02/12/pecetea-lui-hristos-si-pecetea-lui-antihrist/