In 12 noiembrie, pomenirea Cuviosului Nil izvorâtorul de mir, care s-a nevoit în munţii de pe lângă Marea Lavra din Muntele Athos, şi s-a săvârşit în pace.
Sfântul Nil, Izvorâtorul de Mir, din Muntele Athos s-a născut în Grecia, într-un sat numit Sf. Petru, dioceza Zakoneia. El a fost crescut de unchiul său, ieromonahul Macarie. La vârsta potrivită a fost tuns călugăr, apoi hirotonit ierodiacon şi mai târziu ieromonah.
Râvna pentru mai aspre nevoinţe monastice i-a călăuzit pe unchi şi nepot spre Muntele Athos, unde Macarie şi Nil au trăit în ascetism într-un loc numit Sfintele Stânci. După moartea Sf. Macarie, părintele Nil arzînd de zel pentru nevoinţele duhovniceşti mult mai aspre s-a retras într-un loc aproape inacesibil pentru orice fiinţă vie. La plecarea sa la Domnul în 1651, Sf. Nil a fost învrednicit de curgere bogată de mir vindecător, pentru care creştinii veneau să-l ia din cele mai îndepărtate ţinuturi estice.
Profetia Sfantului Cuvios Nil Atonitul, despre antihrist si sfarsitul lumii:
„Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap. Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. „
„Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri.Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga. „
„Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt Atunci vor zbura prin aer ca pasarile si vor inota prin adancul marii ca si pestii .„
„Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunile lui Antihrist. Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfanta Treime inchinat. „
„Fiindca dupa 1913 trecand 79 de ani se vor face toate rautatile profetite despre venirea lui Antihrist . „ ADICA 1992 , CREAREA UNIUNII EUROPENE , INCEPUTUL SFARSITULUI …
PENTRU FINAL, SFANTUL ZICE:
„Atunci, vazand Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mantui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele – de va fi cu putinta -, si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce-i slujesc lui. „
_____________
.
.

.
SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !
.
.
CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:
DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!
(până nu este PREA TÂRZIU)…
.
CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN
SECȚIUNEA ”CĂUTARE”
DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,
DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.
DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL
ROMANORTODOX.INFO
DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,
AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.
SĂ NE FIE DE FOLOS !
.
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,
FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,
DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,
ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,
AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE
în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,
CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE
EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR
– ECUMENISMUL SINCRETIST
(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,
– ADEVĂRATA CAUZĂ A
UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),
oferindu-le și materialul lămuritor de la:
https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/
și celelalte de la:
https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/
.
AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
.
.
.
.