Acesta a trăit pe vremea împărăției lui Maximian Galeriu, de neam din cetatea Nicomidiei, din tată închinător la idoli, care, mai pe urmă, s-a făcut creștin, prin învățăturile fiului său, și din mamă Evula, care credea în Hristos, iar, de la naștere, se numea Pandoleon, nume, care tălmăcit, însemnează: „Cel în toate puternic, ca un leu.” N-a avut parte multă vreme de povățuirea creștină a mamei sale, deoarece, curând, ea s-a mutat la cele veșnice. Sub îndrumarea tatălui său, copilul a uitat repede învățătura creștină a mamei sale și a ajuns, ca și tatăl său, închinător la idoli.

La vârsta cuvenită, Pandoleon a fost trimis de tatăl său la școlile vremii, unde a învățat multă filosofie, iar, mai apoi, s-a făcut ucenic la un doctor, cu mare slavă, din cetate, Eufrosin cu numele, de la care a deprins cu temeinicie, meșteșugul tămăduirii bolilor. În vremea aceasta, Pandoleon a cunoscut și pe bătrânul preot Ermolae, care a început a-i lumina mintea, învățându-l credința în Hristos, iar meșteșugul duhovnicesc al tămăduirii în Domnul l-a învățat, rugându-se împreună cu dânsul. Deci, au înviat astfel un copil mușcat de viperă, care zăcea mort în drum. Drept aceea, Pandoleon a fost botezat de către bătrânul Ermolae, luând numele de Pantelimon, adică: „cel cu totul milostiv”, primind, totodată, și, darul facerii de minuni, ca doctor fără de plată. Venind, deci, la el un orb, pe când și tatăl său era de față, fericitul Pantelimon, cu puterea lui Hristos, l-a făcut pe orb să vadă, aducând astfel și pe tatăl său la dreapta credință.

Iar mucenicia Sfântului Pantelimon de aici a venit, căci, întrebat fiind, cel ce fusese orb, la judecată, cine a fost pricina tămăduirii lui, acesta a răspuns: „Pantelimon, doctorul, m-a tămăduit, în numele lui Hristos, în care a spus că și el crede.” Deci, îndată, împăratul a poruncit de i-a tăiat orbului capul. Între timp, a fost adus și Pantelimon la împărat și, fiind întrebat, a răspuns, fără să se clatine din credința lui Hristos, nici la făgăduințe, nici la înfricoșări. Drept aceea, a fost bătut cumplit și ars cu făclii. Și îl îmbărbăta pe el Domnul Hristos, arătându-Se lui sub chipul bătrânului Ermolae, încât i se părea, că împreună cu el, a intrat în clocotul plumbului topit, în care fusese aruncat Sfântul. De asemenea, și din mare, după ce l-au aruncat, a ieșit cu totul sănătos. A fost dat și la fiare și a rămas nevătămat de ele. A fost, în sfârșit, legat de o roată cu colți de fier, aruncată, de la un loc înalt, în jos, la vale, ca să-l sfâșie, dar roata s-a sfărâmat în bucăți, iar Sfântul a rămas nevătămat.

Deci, împăratul rămânând uimit, de toate aceste minuni, pe care le făcea Dumnezeu, pentru Sfântul Său, a zis către el: „Cine te-a învățat să faci atâtea farmece?” Sfântul a răspuns: „Nu sunt farmece, ci dreapta credință creștinească, pe care am învățat-o de la Sfântul Ermolae, preotul”. Și, prinzând pe bătrânul Ermolae și pe cei doi ucenici ai lui, Ermip și Ermocrat, i-a chinuit cu multe răni și, nevrând ei să se lepede de Hristos, i-a osândit la tăiere cu sabia. De asemenea, văzând împăratul că și fericitul Pantelimon nu se pleacă, cu nici un chip, la păgânătatea lor, l-a osândit, și pe el, la moarte, tăindu-i-se capul cu sabia.

Deci, după ce Sfântul s-a rugat, și-a întins grumazul, de bună voie, și i-au tăiat capul. Și a venit un glas de sus, întărind schimbarea numelui său în Pantelimon, ca o chemare vădită a Sfântului milostiv, ca să miluiască pe toți cei ce aleargă la el cu credință, în nevoile lor.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie, despre beție

.

Să fugim, fraților, de beție, care e mama nerușinării și desfrânării și care spre tot felul de neoranduială ne duce. Pentru că, nu se face nimic bun în sufletul spurcat de beție. Beția este îndrăcirea de bună voie, născută, în suflet, din patimă. Beția este maica răutății și vrăjmașa faptei bune. Pe cel tare, îl arată fricos și pe cel înțelept, desfrânat. De dreptate nu știe și îți ia mintea. Precum apa este dușmana focului, tot așa și beția stinge mintea. Pe cel îndrăcit toți îl miluiesc, iar de cel ce se îmbată toți râd, deși același lucru pătimesc: că bețivul nu-i vrednic de nici o milă. De multe ori, cei ce se îmbată trec zidul, părându-li-se că sar o râpă sau un pârâu, iar sunetul și zgomotul, care umple urechile lor, le aud ca pe o mare ce se tulbură, iar pământul cu munții se învârteste sub picioarele lor. Chiar în boală grea îi aruncă beția. Capul lor, neputând să stea drept pe umeri, cade, când încoace, când încolo. Beția le face somnul greu, întunecându-le mintea. De aceea, învățătorii de pretutindenea ne poruncesc și grăiesc: „Să nu vă îmbătați cu vin, căci, din această patimă, nu este mântuire!” Până când cazi în primejdii cu băutura? Nu mai ai cuvânt înaintea oamenilor. Rea priveliște este beția, pentru ochii creștinilor. De este omul tânăr cu vârsta, frumos la trup și de este ostaș, beția îi este o mare ispită, neputând să se îndrepteze nici să umble pe picioarele sale. Omul cel înfricoșător pentru vrăjmaș, se face de râs înaintea copiilor, pe drumuri, fiindcă, de amețeală, se vatămă fără sabie, și se ucide fără potrivnici. Oamenilor, chiar de s-ar afla în floarea vârstei, beția le este prăbușire și multă patimă de la vrăjmașii lor. Beția este pierzare a omului și a minții lui, o stricăciune a puterii lui, o vătămare a vieții și o veșnică moarte. Din care să ne izbăvească pe noi Domnul Dumnezeu. Amin.

 

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Nil

Sarguieste-te fiule, ca sa fii intotdeauna simplu si fara de rautate si sa nu ai unele ganduri, in inima ta si altele, in gura ta, pentru ca aceasta este viclesug si inselare. Sa fii adevarat, iar nu mincinos, fiindca minciuna este de la cel viclean. Niciodata sa nu rasplatesti raul cu rau, si macar de ti-ar face tie cineva rau vreodata, iarta-l pe el, ca si pe tine sa te ierte Dumnezeu. Daca te-ar lupta pe tine gandul rau, roaga-te din tot sufletul pentru fratele acela, si va fugi gandul rau de la tine. Vezi, sa nu primesti patima pizmei, ca sa nu te inghita pe tine diavolul de viu. Ci, mai mult, marturiseste-ti gandurile si roaga-te lui Dumnezeu, sa te izbaveasca de o primejdie ca aceea. De ai vedea pe cineva gresind, sa nu-i zici, nici sa-l osandesti, nici sa-l urasti pe el, ca sa nu cazi si tu in acelasi pacat. Ci, mai bine, sa zici: „Eu, mai rau sunt, si, azi, e randul aceluia, iar maine, al meu.” Să ști că dracii se tem, de post, de priveghere, de înfrânare, de smerenie, de rugăciune, de lacrimi și de celelalte fapte bune. Dacă voiești să-ți dăruiască ție Dumnezeu lacrimi și umilință și nepătimire, adu-ți aminte de moarte, totdeauna, și de mormântul tău și vei ajunge la aceasta. De vei fi înșelat de diavolul și vei cădea într-un păcat mic sau mare, să nu cazi în deznădăjduire, ca să nu pieri, ci să alergi la mărturisire și la pocăință și să pui, iarăși, început bun și Dumnezeu te va ierta și nu Se va întoarce de la tine. Înfrânarea limbii stă în a nu răspunde, a nu grăi lucruri spurcate, a nu ocărâ, a nu osândi, a nu blestema, a nu minți, a nu grăi de rău pe cineva, nici a judeca pe altul. Înfrânarea ochilor stă în a nu privi fără de rușine la față străină, nici a căuta la fața frumoasă și cu bun chip. Înfrânarea gândului se arată, atunci când vine gândul cel rău, fără de rușine, în a nu te supune lui, nici să te împaci cu el, nici să-l primești. Ci, mai mult, să te scârbești și să te lepezi de el. Lovește-ți fața ta și pieptul tău și cu suspin și cu lacrimi să strigi către stăpânul Hristos și să zici: „Miluiește-mă, Doamne, și nu mă lăsa să pier. Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt. Rușinează, Doamne al meu, pe dracul, cel ce-mi fură nădejdea mea. Umbrește capul meu, cu darul Tău, în ziua războiului diavolesc. Pe vrăjmasul, care mă biruiește pe mine, biruiește-l Doamne. Gândul cel ce mă înfricoșează, alinează-l cu mângâierea Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu.” Înfrânarea pântecelui stă în a nu te sătura niciodată de bucate, nici de băutură, nici să dorești, nici să cauți bucate și de mult preț. Dacă vrei să te mântuiești, fă-te înfrânat, smerit la minte, îndelung-răbdător și niciodată să nu deznădăjduiești de pocăință. Dacă vrei să înaintezi, mai degrabă, primește-ți rugăciunea, înfrânarea și dragostea. Și așa îți vei mântui sufletul tău de toate ispitele vrăjmașului. Dumnezeului nostru slavă!

Întru această zi, istorisire despre o minune a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie

Spune istoria, ca bulgarii aveau un imparat, cu numele Iovan, si care tinea mare vrajmasie impotriva grecilor crestini. Mergea si prada tari si orase si pe toate sub sabie le punea, incat il poreclea lumea „ucigatorul grecilor.” Acest imparat, a mers pana la Salonic si, pe cand se afla in cortul sau, unde descalecase, a vazut pe Sfantul Dimitrie calare, venind de departe cu sulita intinsa asupra lui, si a inceput a-l arata dregatorilor sai si a zice: „Vedeti, voi, cum vine calare acel grec, bine gatit de razboi, si care cauta drept la mine cu sulita? Tineti-i calea si prindeti-l si, apoi, aduceti-l la mine.” Iar ei au zis: „Noi nu vedem nimic, din ce spui maria ta.” El a inceput a striga speriat: „Iata, s-a apropiat, nu-l lasati.” Dar ei nimic nu vedeau. Deci, a ajuns Sfantul langa el si a lovit cu sulita in piept; si i-a podidit paganului imparat sangele pe gura si tipa si racnea. Si s-au smerit astfel, vrajmasii crestinilor, ca, in acel timp, bulgarii inca nu erau crestinati. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

 

 

.