Iubiți credincioși,
Am simțit nevoia completării predicii de azi cu unele aspecte pe care le-am considerat nuanțate prea puțin cu privire la aplicarea iconomiei și acriviei. În primul rând, aș vrea să menționez că aplicarea iconomiei și acriviei are loc atât la ereticii condamnați sinodal cât și la ereticii necondamnați sinodal. La un moment dat, în predică, m-am referit la primirea ereticilor la ortodoxie, aici referindu-mă în mod exclusiv la ereticii condamnați sinodal, cum ar fi catolicii sau protestanții, pe care îi primim potrivit acriviei canonice prin Taina Sf, Botez, sau potrivit iconomiei prin Mirungere sau chiar prin simpla mărturisire prin care aceștia se leapădă de erezie. Ultimul caz s-a întâlnit în istorie, în timpul comunismului, când a avut loc trecerea greco-catolicilor la ortodoxie prin simpla adeziune prin care își exprimau dorința de a trece la dreapta credință. Iconomia s-a aplicat în funcție de contextul istoric, întrucât comunismul nu permitea botezarea a mii, poate zeci de mii de mireni și clerici greco-catolici. În acest sens s-a aplicat iconomia în primirea la ortodoxie a acestora prin simpla adeziune la ortodoxie. Primirea ereticilor condamnați sinodal la ortodoxie se face în aceste moduri, deoarece ereticul condamnat sinodal se află în afara bisericii, pe când acest lucru nu poate fi valabil și în cazul ereticilor necondamnați sinodal, respectiv a neîngrădiților de erezia ecumenistă, întrucât aceștia din urmă sunt în biserică, fiind mădulare bolnave afectate de erezie.
În celelalte cazuri din predică, m-am referit la aplicarea iconomiei și acriviei în situația primirii la slujbele preoților îngrădiți a ereticilor necondamnați sinodal, adică a neîngrădiților de erezia ecumenismului.
Prin urmare, am făcut la un moment dat afirmația că momentul aplicării acriviei în primirea acestor neîngrădiți la slujbe este acela când constatăm că omul respectiv bolește duhovnicește. Dar ATENȚIE!!!, doresc a nu se înțelege că aplicarea acriviei în acest moment înseamnă neprimirea la slujbe a omului care bolește, ci înseamnă a adopta o atitudine de trezire a acestuia, de conștientizare și responsabilizare a acestuia prin noi eforturi făcute de preotul ortodox în acst sens. Preotul merge până în punctul în care îl îndeamnă pe eretic cu fermitate să aleagă calea de urmat. Dacă și după acest moment, omul eretic continuă să bolească și nu se îngrădește de erezie, preotul respectiv trebuie să lase creștinul respectiv la mila lui Dumnezeu, Care va hotărî ce va face cu sufletul său. Chiar dacă ereticul respectiv continuă să participe la slujbele îngrădiților, nu este nici un pericol de întinare a ortodocșilor, deoarece preotul ortodox a epuizat toate eforturile omenești posibile în vederea îndreptării și salvării lui. Adică și-a făcut datoria. Din acest moment răspunderea aparține în mod exclusiv omului eretic care amână îngrădirea. Întinarea cu erezie a ortodocșilor are loc în momentul când preotul nu-și face datoria, având o atitudine laxă și nepăsătoare față de ereticii ecumeniști.
Închei prin a îndemna pe toți preoții să facă rugăciune multă la bunul Dumnezeu, în toate cazurile, ca să dobândească luminare de Sus să aplice corect iconomia și acrivia și să acționeze responsabil, ca să nu piardă, din nepurtarea de grijă a lor unele suflete, fapt ce le-ar periclita acestor preoți mântuirea.
Și pe final aș dori să adaug un citat care arată că laicii nu trebuie să se bage atunci când un cleric face iconomie. Laicii au voie să se amestece, numai atunci când s-au asigurat că e voia lui Dumnezeu să se amestece (în sensul îndreptării preotului), după multă rugăciune și efort duhovnicesc și numai când constată în mod obiectiv că preotul are o atitudine laxă duhovnicește față de eretici. Alminteri nu au voie să se amestece în chestiuni care nu-i privesc și la care nu sunt chemați de bunul Dumnezeu. Iată citatul cu pricina, extras din Scrisorile Cuviosului Serafim Rose către ucenicii săi:
„Ea (o fiică duhovnicească) este îngrozită de faptul că T. (altă fiică duhovnicească) a fost primită în Biserică (venind din romano-catolicism) fără Botez sau Mirungere. E greșit!, spune ea. Dar noi nu vedem nimic greșit. E de datoria preotului și a episcopului să decidă, și deci nu e treaba noastră (cu atât mai puțin a ei). Rânduiala prin care ea a fost primită a fost de mult aprobată prin iconomie, și poate că în acest caz a fost cea mai bună soluție, deoarece T. ar fi putut ezita și mai mult în fața Botezului. Pogorămîntul Bisericii a fost înțelept”. – pagina 223 din cartea Ne vorbește Părintele Serafim Rose- Scrisori, Editura BUNAVESTIRE, Galați 2013.
.
Să ne fie de folos !
.
.
CLICK AICI PENTRU TEXTUL IMNULUI NAȚIONAL AL ROMÂNIEI:
.
CITIȚI PÂNĂ LA CAPĂT
– INFORMAȚIA DE LA FINAL ESTE E-SEN-ȚI-A-LĂ ! ! !
.

.

.




.

.

.

.

.








CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE !
.

HTTPS://ROMANORTODOX.INFO/ECUMENISMUL-EREZIA-EREZIILOR


.
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,
FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,
DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,
ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,
AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE
în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,
CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE
EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR
– ECUMENISMUL SINCRETIST
(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,
– ADEVĂRATA CAUZĂ A
UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),
oferindu-le materialul lămuritor de la:
https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/
și celelalte de la:











IATĂ TEMEIUL CANONIC
AL ÎNTRERUPERII POMENIRII
EPISCOPULUI CĂZUT ÎN EREZIE :

. . . ! ! ! . . .
IATĂ DOVADA MARII LEPĂDĂRI DE HRISTOS,
DE ORTODOXIE, DE BISERICA CEA
”UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ȘI APOSTOLEASCĂ”
A TUTUROR EPISCOPILOR – MEMBRII AI DELEGAȚIEI B.O.R.
DEPLASATĂ ÎN CRETA ÎN

:
.








! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !

Sfântul Teodor Studitul:
„Unii au suferit un naufragiu desăvârşit în materie de credinţă, iar alţii, dacă totuşi nu s-au înecat prin gânduri rătăcite, totuşi mor din cauza comuniunii cu erezia”.
.
Sfântul Atanasie cel Mare:
„Fugiţi de cei care, prefăcându-se că nu sunt de acord cu Arie, de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează”.
.









.




.
Deasemenea, și:
19 APRILIE 2023 – UN NOU EPISOD DIN CICLUL ”ANTIROMÂNISM LA PAROXISM” – ALERTĂ: BARNEVERNET ÎN ROMÂNIA! COPIII VOR PUTEA FI SMULȘI DIN FAMILIILE LOR ȘI IZOLAȚI DE STAT PE CRITERII TOTALITARIST-SANITARE. PROIECT DE LEGE LA CAMERA DEPUTAȚILOR. PROTEST MARȚI ȘI MIERCURI LA PARLAMENT!
. . .
PROBABIL
CELE MAI TARI 4 SCURTE ÎNREGISTRĂRI VIDEO
DIN ACEST SIT, AICI:
CUM A FOST POSIBIL (4 SCURTE VIDEOURI DE EXCEPȚIE)
.
Citiți și:
SARS-COV-2 – ARMĂ BIOLOGICĂ? UN CERCETĂTOR MEDICAL AMERICAN A PUBLICAT O CARTE ÎN URMA INVESTIGAȚIEI SALE INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚIFICE ȘI CRIMINALISTICE. MĂRTURIE SUB JURĂMÂNT – VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ

RĂDĂCINILE NAZISTE ALE EUROPEI
Ca să înțelegeți mai bine, puteți descărca în format pdf de aici –
DECLARAȚIILE ȘOCANTE ALE CELOR CARE CONDUC LUMEA
.
Mult mai multe articole pe această temă a ”Noii Ordini Mondiale”– găsiți la:
Search results for „controlul populatiei” | Român Ortodox (romanortodox.info)
CONTROLUL POPULAȚIEI
sau la această selecție (click aici):
DEPOPULARE
sau MAI EXACT:
EXTERMINAREA POULAȚIEI ÎNTREGII LUMI
.

.
VIDEO E X T R E M DE ELOCVENT, AICI :
CE A SPUS JACQUES ATTALI, CONSILIERUL LUI FRANÇOIS MITTERRAND ÎN ANUL 1981 DESPRE SUPRAPOPULARE (VIDEO)
. . .

.


CUM EXPLICA DAVID ROCKEFELLER ÎN ANII ’80 NECESITATEA REDUCERII DRASTICE A POPULAȚIEI LUMII (!!!)…
(VIDEO – CLICK AICI)
. . .
.
FOSTUL MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII ÎN FINLANDA – DR. RAUNI KILDE MĂRURISIND ADEVĂRUL :
COINCIDENȚĂ SAU NU,
LA NUMAI CÂTEVA LUNI DUPĂ ACEST INTERVIU,
A MURIT…
ARTICOLUL CU VIDEO TRADUS, AICI:
DECIMAREA POPULAȚIEI PRIN VIRUȘI ARTIFICIALI, VACCINURI, HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC, CHEMTRAILS ȘI MULTE ALTELE…







.
SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !
.
.
CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:
DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!
(până nu este PREA TÂRZIU)…
.
CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN
SECȚIUNEA ”CĂUTARE”
DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,
DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.
DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL
ROMANORTODOX.INFO
DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,
AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.
SĂ NE FIE DE FOLOS !
.
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,
FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,
DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,
ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,
AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE
în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,
CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE
EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR
– ECUMENISMUL SINCRETIST
(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,
– ADEVĂRATA CAUZĂ A
UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),
oferindu-le și materialul lămuritor de la:
https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/
și celelalte de la:
https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/
.
AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
.
#democid,
.
.
.

