23.De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale.
24.Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi.
25.Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copii şi pe toate câte le are, ca să se plătească.
26.Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot.
27.Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria.
28.Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator.
29.Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti.
30.Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria.
31.Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate.
32.Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat.
33.Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine?
34.Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria.
35.Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre.

Matei XVIII, 23-35

 (666 – semnul fiarei)…

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este sf_paisie_aghioritul-despre-cele-3-cozi-ale-celui-viclean-1024x775.jpg
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este cuv-seraphim-rose-despre-ecumenism-.jpg

Despre EREZIA ECUMENISTĂ,

detalii la:

 Ecumenismul – erezia ereziilor – explicații

Ecumenismul sintetizat în 2 pagini:

.

CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE !!! :

ACESTA este

ADEVĂRUL CRUD :

.

.

din lipsă de cateheză

extrem de mulți ”ortodocși”

nu cunosc termeni esențiali,

nu știu să facă distincție

între noțiuni de bază precum

”Biserică” și ”administrația bisericii”,

între adevăr și minciună / înșelare,

între lumină și întuneric,

între ortodoxie și erezie ! ! ! . . .

.

Citiți și RE-citiți cu MAXIMĂ atenție

acest text lămuritor și ESENȚIAL

CE este Biserica

.

CO-LO-SA-LUL   

PE-RI-COL

Un alt material extrem de folositor,

scris, mărturisit de Părinții Aghioriți

– aici:

Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri a luptei pentru apărarea Dreptei Credințe

.

NUMAI  ÎNTOARCEREA AUTENTICĂ  

LA  HRISTOS,

NE VA MAI  PUTEA SALVA ! ! !

Video 2:

Video 3:

Așadar, 

.

LA SF. LITURGHIE

CA EPISCOP ?

– UN ORTODOX, SAU UN ERETIC, 

CUI  URMEZI?

DE   CINE  ASCULȚI ?

.

CU  CINE  AI  PĂRTĂȘIE,

COMUNIUNE LITURGICĂ

(împreună-rugăciune) ? ? ?

OARE CU ORTODOCȘII, (cu cei care conform Sfintelor Canoane VEȘNIC VALABILE au întrerupt pomenirea ierarhului trădător),

SAU

CU ERETICII ECUMENIȘTI –

(LUPI MASCAȚI ÎN PIELE DE EPISCOP, DE PĂSTOR) ? ? ? . . .

.

CU ERETICII ECUMENIȘTI –

(LUPI MASCAȚI ÎN PIELE DE EPISCOP, DE PĂSTOR) ? ? ? . . .

❓

AȘADAR, O-R-I-C-E  altceva am face,

până nu ne întoarcem

SINCER  și  AUTENTIC,

trup și suflet la Hristos, 

la Sfânta Ortodoxie,

prin fricăprin tăcere,

rugăciuni împreună cu ereticii ecumeniști –

NU   VOM  REUȘI  

NIMIC ! ! !

”Fără Mine nu puteți face nimic.”

T-O-Ț-I  episcopii,

fiind PĂRTAȘI LA EREZIE,

rugăciuni împreună cu ereticii ecumeniști

NU pot fi CU Hristos,

Oare DE CE TAC COMPLICE PREOȚII*, EPISCOPII ȘI PATRIARHUL,

** –

PESTE 200 de DOVEZI CLARE CĂ TOȚI EPISCOPII S-AU RUGAT ÎMPREUNĂ CU ERETICII – CLICK AICI.

Manifestări ecumeniste | Român Ortodox

https://romanortodox.info/subiect/ecumenism/manifestari-ecumeniste

SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !

CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!

(până nu este PREA TÂRZIU)…

CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN SECȚIUNEA ”CĂUTARE” DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER, DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP), SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE), SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL ROMANORTODOX.INFO DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”, AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL, FĂ-ȚI  DATORIA  DE  CREȘTIN, DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI, ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE, AJUTÂNDU-L  SĂ  CONȘTIENTIZEZE în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,

CE ESTE  ȘI CUM  SĂ SE FEREASCĂ DE EREZIA  EREZIILOR,  VICLENIA  VICLENIILOR – ECUMENISMUL  SINCRETIST (CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE, – ADEVĂRATA  CAUZĂ  A UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),

oferindu-le și materialul lămuritor de la:

https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri

AȘA

SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

#depopulare,

#depopularea lumii,

#depopularea pamantului,

#exterminare,

#exterminarea umanitatii,

#exterminarea omului,

#exterminarea lumii,

#exterminarea speciei umane,

#extinctie,

#democid,

#genocid

#NWO

#Noua Ordine Mondiala

#noua dezordine mondiala

#noua ordine antihristica

#editare genetica

#CRISPR

#nanotehnologie

#dictatura

#dictatura suprema

#dictatura finala