Canoanele Sfintelor Sinoade Ecumenice sunt cuprinse în Tradiţia Bisericii, mai exact în Sfânta Tradiţie. În armonie cu acestea se află Canoanele sinoadelor locale, prin urmare, aparţin şi ele Sfintei Tradiţii. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Canoanele Sfinţilor Părinţi. Sfânta Tradiţie este parte a Revelaţiei sau Descoperirii dumnezeieşti. Concluzionăm de-aici că Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe sunt componente al Revelaţiei Dumnezeieşti şi asta ne arată că ele nu sunt şi nu vor fi niciodată perimate, încât să poată spune cineva că nu mai corespund vremurilor noastre. Dimpotrivă, alături de Sfintele Dogme, ele sunt stâncile neclintite care ne feresc de rătăciri şi ne străjuiesc drumul spre împărăţia lui Dumnezeu. Este de la sine înţeles că aceia care nesocotesc şi încalcă Sfintele Canoane, nu au statornicie şi certitudini în privinţa dreptei vieţuiri, sunt nişte rătăcitori pe nisipuri mişcătoare. Aceste consideraţii sunt necesare cu atât mai mult cu cât, în vremea noastră, cei dintâi chemaţi a le apăra şi păzi, ierarhii, le dispreţuieasc, le încalcă, socotindu-le inutile. Mare păcat! Adunarea eretică din Creta este exemplul elocvent care ilustrează în chip nefericit afirmaţia de mai sus.

În cele ce urmează, mă voi referi la Canonul 15 al Sinodului I- II din Constantinopol, cel care fundamentează, alături de Canonul 31 Apostolic, întreruperea pomenirii ierarhilor căzuţi erezie, chiar înainte de a fi osândiţi de Sinod. Conţinutul Canonului este acesta:

,,Cele ce sunt rânduite pentru presbiteri, episcopi, mitropoliţi, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun presbiter (preot), sau episcop, sau mitropolit, ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh, şi nu ar  pomeni numele acestuia, precum este hotărât şi rânduit în Dumnezeiasca Slujbă tainică, ci mai înainte de înfăţişarea sinodicească şi de osândirea definitivă a acestuia, ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acesta să fie cu totul străin de toată preoţia, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Şi s-au hotărât şi s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovăţii se depărtează de întâii lor stătători, şi fac schismă şi rup unitatea Bisericii.

 Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare erezie osândită de Sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte de comuniunea cu acela, care propovăduieşte erezia în public, şi cu capul descoperit o învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schismă şi dezbinări.’’

.

Precum se vede, în partea întâia Canonul arată mare asprime faţă de cei ce întrerup pomenirea pentru orice păcat de care s-ar face vinovat întâi stătătorul (desfrâu, beţie, omor chiar). Când însă episcopul a căzut în păcatul ereziei, Canonul este neîndurător şi prevederile lui au caracter imperativ.

  1. Devine obligaţie întreruperea pomenirii şi-i apără pe preoţi de certarea canonicească, adică de judecata episcopilor. Această prevedere a fost încălcată cu brutalitate de ierarhii eretici care au purces la ,,caterisirea’’ vrednicilor preoţi care au cutezat să se îngrădească de erezie. Canonul 3 al Sinodului III Ecumenic spune cu multă limpezime că actul caterisirii este nul atunci când episcopul este eretic. Comentând acest Canon, părintele Floca menţiona: ,,În cazul în care superiorul (episcopul) propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică atunci respectivii au dreptul şi datoria ca imediat să se despartă de acel superior’’. Acest imperativ l-au avut în vedere Cuvioşii şi Cucernicii Părinţi care au încetat pomenirea ereticilor.
  2. Preoţii care au urmat acestui Canon, au ştiut cele ce vor urma şi cu toate acestea şi-au asumat împlinirea lui. Au fost ameninţaţi, denigraţi, şantajaţi, izolaţi, alungaţi din sfintele locaşuri. Familiile lor au avut de suferit de asemenea, deorece au fost private de cele ce li se cuveneau. Este motivul pentru care Canonul îndeamnă pe toţi membrii Bisericii să le dea cinstea cuvenită celor ortodocşi. Spre cinstea lor, sunt destui credincioşi care li s-au alăturat şi îi spijină, înţelegând că sfinţiţii slujitori şi-au pus în joc liniştea şi sănătatea pentru apărarea Sfintei Credinţe Ortodoxe, în faţa avalanşei de erezii abătute asupra Bisericii lui Hristos, chiar de cei aşezaţi în jilţuri arhiereşti.
  3. Preoţii nepomenitori alungaţi din biserici, nu şi din Biserică, au fost acuzaţi de pseudo-episcopi precum că ar fi schismatici. Priviţi, vă rog, cuvintele Canonului: ,,nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi dezbinări’’. Exact opusul a ceea ce zic episcopii eretici. De aceea nu le convine cinstiţilor ierarhi acest Canon şi se feresc de el ca de foc. Nu-l citează, nu fac niciodată trimitere la el. Îi incriminează, şi asta n-o pot accepta cu niciun chip.

4. Vă rog să observaţi că acest Canon nu-i numeşte pe cei căzuţi în erezie episcopi, ci pseudo-episcopi sau minciuno-episcopi, nici învăţători, ci pseudo-învăţători. Asta înseamnă că respectivii sunt decăzuţi din demnităţile arhiereşti şi ar trebui ori să se pocăiască şi să fie iertaţi şi reprimiţi în Biserică în rândul mirenilor, ori să plece din tronurile pe care le ocupă. Potrivit Canonului 3 al Sfântului Atanasie cel Mare, celui căzut în erezie să nu i se dea loc în cler.

,

Pr. Ioviţa Vasile

_______________

Sursa – https://ortodoxiacatacombe.wordpress.com/2017/10/23/reflectii-asupra-canonului-15-al-sinodului-i-ii-din-constantinopol/