„În 1982, cam cu o jumîtate de an înainte de adormirea sa, Părintele Seraphim (Rose) a vorbit din nou despre primejdia de a lăsa ca părerile noastre să eclipseze pe Dumnezeu și voia Lui pentru viața noastră. Era în Miercurea Mare, ziua când Biserica pomenește vinderea lui Hristos de către Iuda; iar Părintele Seraphim a ținut un cuvânt despre felul cum părerea de sine a lui Iuda, ascunsă sub masca dreptății, l-a făcut să-L dea pe Însuși Dumnezeu spre a fi răstignit. După ce a dat citire pasajului din capitolul 26 de la Sf. Matei, Părintele Seraphim a început:

.

„În acest pasaj din Scriptură citim că Domnul nostru, pregătindu-se pentru Patima Sa, a venit la Dânsul o femeie și L-a uns cu mir de mult preț, fiind insuflată de Dumnezeu ca să facă aceasta. Este foarte mișcător felul cum Domnul a fost primit și a fost pregătit pentru Patima Sa de către oamenii simpli. În același timp, Iuda – unul dintre cei doisprezece care erau cu El – privea fapta aceasta și ceva în inima lui s-a schimbat. A fost, se pare, «ultima picătură», pentru că Iuda era cel însărcinat cu banii și a socotit aceasta o risipă. Aproape că putem vedea cu ochii procesul logic ce se desfășura în mintea lui. Îl putem auzi gândind despre Iisus Hristos: «Credeam că este cineva de seamă; dar el risipește banii, nu face ceea ce se cade, prea se crede important…», și tot soiul de alte asemenea idei mărunte, pe care diavolul i le strecoară în minte. Iar prin patima aceasta a lui (principala lui patimă era iubirea de arginți) a fost prins de către diavolul și făcut să-L vândă pe Hristos. El își dorea doar bani. Nu lua aminte la sine și nu-și răstignea patimile.

.

Oricare dintre noi ne putem afla într-o postură asemănătoare. Trebuie să ne cercetăm inimile și să spunem: «Prin care dintre patimile mele va încerca diavolul să mă îmboldească, pentru a mă face să-L vând pe Hristos?» Dacă credem cumva că suntem mai presus de Iuda – că el va fi fost cumva mai «ciudat», iar noi nu – , atunci să știm bine că ne înșelăm. Întocmai ca și Iuda, oricare dintre noi are patimi în inima sa. Să luăm dar aminte la ele. Putem fi prinși prin iubirea noastră de ordine, prin iubirea noastră de corectitudine sau prin iubirea noastră de frumos; oricare dintre micile noastre greșeli de care ne agățăm poate fi folosita de diavol pentru a ne prinde, iar apoi începem a gândi logic pe temeiul acelei patimi.

.

Prin procesul de gândire logică putem să-L vindem pe Hristos, dacă nu luăm aminte la noi înșine și dacă nu începem să ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este un posibil Iuda. Prin urmare, atunci când se ivește prilejul – atunci când patima începe să lucreze în noi și începe să se dezvolte în chip logic de la patima până la vânzare, trebuie să ne oprim chiar acolo și să zicem: «Doamne, ce fac? Ai milă de mine, păcătosul!»”

.

.

.