Sfântul Nichifor Leprosul s-a arătat unui creștin și i-a spus: „Să le transmiți oamenilor să nu se teamă de coronavirus!”. Viața celui ce durerea și stricăciunea cea trupească a nesocotit

Nicolae Tzanakakis s-a născut în anul 1890, din părinți țărani evlavioși, în satul Serikari, în regiunea Chania din insula Creta. Părinții lui au murit pe când era încă copil, lăsându-l orfan, în grija bunicului său. La vârsta de treisprezece ani s-a mutat în Chania și a început să lucreze ca ucenic la un bărbier. La scurt timp după aceea, a început să aibă primele simptome ale maladiei lui Hansen (lepra). Dat fiind că lepra era o maladie contagioasă ce inspira teamă și oroare, în acea vreme bolnavii de lepră erau închiși obligatoriu într-o colonie de leproși din insula Spinaloga. Nicolae a reușit să fugă de acolo în Egipt, unde a lucrat o vreme la un bărbier din Alexandria. Boala a continuat să avanseze, și la sugestia unui cleric, care îi povestise despre Lovokomeio, un azil-spital pentru leproși din insula Chios, Nicolae a fugit din nou, în insula Chios.

[…] Părintele Efmenie a zis că, într-o seară, după ce l-a pregătit de culcare pe Părintele Nichifor s-a dus și acesta în camera sa pentru a se odihni. Nu l-a luat însă somnul. Era cuprins de neliniște, probabil că nu a făcut ceva bine, probabil că nu a închis bine soba. Acestea și multe altele treceau prin mintea sa. S-a sculat și s-a dus la chilia bătrânului. Pentru ca să nu-l deranjeze, dacă l-a luat somnul, s-a gândit că e mai bine să nu mai bată la ușă, nici să zică :,,Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule, milueste-mă…” și să aștepte răspunsul din înăuntru, ,,Amin”, asa cum se obișnuiește printre monahi. Deschide încet-încet ușa, și ce să vadă? Il vede pe Părintele Nichifor plutind în văzduh ca la un metru de sol, cu mâinile ridicate și rugându-se. Fata sa strălucea mai mult decât soarele. După ce a fost părtașul aceste înfricoșătoare priveliști, Părintele Efmenie, fără să zică nimic a închis cu mare atenție ușa și s-a dus în chilia sa. Aici a pus capul în pământ și a început să plângă, deoarece considera că l-a supărat pe bătrânul sau că nu a bătut la ușă și că a văzut această minunată priveliște. Insă plângea si de bucurie, deoarece a văzut cât de mare și de virtuos este Părintele său duhovnic.

Dimineața, după obiceiul său, s-a dus să-i slujească starețului Nichifor. I-a pus metanie și l-a rugat să-l ierte pentru greșeala sa. Părintele Nichifor cu un zâmbet lin, l-a iertat imediat și i-a cerut să nu dezvăluie la nimeni ce văzuse, decât după moartea sa.

***

Doamna Maria Valugheorghi din Thesalonik a relatat: ,,Într-o zi, pe când eram pe punctul de a adormi văd un stareț că vine în fața mea. Când a ajuns destul de aproape de mine mi-a zis: „Sunt bătrânul Nichifor. Am venit să îți spun să fi atentă, deoarece există oameni care vor să te păgubească, să îți facă rău”. Imediat după aceasta, bătrânul a continuat: „și ascultă, copilul meu, icoana mea vreau ca tu să mi-o faci”. Si s-a făcut nevăzut. Într-adevăr, existau câteva rude care voiau să îi facă rău…

***

Domnul Nikos Tserkouras, din Atena, ne-a povestit că, de multe ori, când lucra ca paraclisier în biserica Sfinților Doctori fără-de- arginiti, îl lua dureri de cap. S-a dus atunci în camera unde se păstra o părticică din moaștele Părintelui Nichifor. S-a însemnat în semnul crucii cu părticica de moaște și imediat durerea de cap i-a trecut.