„De acum câteva secole, oamenii și-au îndreptat privirile din ce în ce mai mult spre pământ, alergând după iluzia fericirii pământești și a confortului lumesc. Într-o astfel de lume, chiar și cei care încă mai cred  într-o altă lume (lumea de dincolo) văd că e din ce în ce mai greu să-și păstreze credința; ”duhul vremurilor” devine atât de dominat de preocupările lumești  încât uneori, continuând să crezi în ceea ce “toată lumea” consideră că este incredibil, începi să ai dubii cu privire la integritatea sănătății tale (mintale).

.

Dar aceasta este doar o ispită trecătoare; există însă  altceva mai rău(…): oamenii păstrează o credință aparentă și participă la practicile rituale creștine, dar, cumva, esența credinței s-a risipit. Duhul lumii este atât de puternic și convingător, încât el acționează fără ca noi să conștientizăm asta. Desigur, lumea a fost întotdeauna în război cu credința creștină, dar  în zilele noastre lumescul aproape că a reușit să câștige lupta. Îți amintești teribilele cuvinte ale Domnului: ”Dar  Fiul Omului când va veni, va  găsi El oare credință pe pământ?” În zilele din urmă credința va fi aproape în întregime stinsă. Și totuși, aparența existenței credinței va fi probabil menținută; Antichrist, știm asta, va încerca să îl imite pe Hristos. Probabil ”biserica mondială”, care se formează astăzi cu ajutorul “mișcării ecumenice” (al cărei centru va fi, desigur, Roma), va menține intacte  majoritatea aspectelor exterioare ale cultului și dogmei creștine, dar  inima sa – adevărata credință – va lipsi astfel încât totul va fi doar o imitație a creștinismului.”