Mare pretutindeni,
Iar în larg…, undeva…
Vaporul…
Stă nemișcat de cel puțin 3 zile,
De când eu l-am zărit…
Nemișcat și singur…
Dar… sigur lucru… e că vaporul
Are un echipaj.
Oameni care ating uscatul
O zi sau două, sau …o săptămână pe an
Ca apoi să se întoarcă
Pe mare…
Ce oameni trebuie să fie aceștia!!!???
Cât trebuie să iubești marea
Ca să stai cu ea tot timpul?
Cât de tare trebuie să fie ochiul
Ca să vadă, ceas de ceas,
Întinderea de ape înaintea-i?
Cât de aspru trebuie să fie sufletul
Care luptă cu furtuna și talazurile
Fără să se clatine???
Câtă răbdare, câtă tărie!!!
Oamenii mării sunt de granit…
Iar după moartea lor
Granitul acesta… se preface în nisip…
Și… cade …pe fundul mării,
Ca să nu se despartă de ea…
Ci, ca să fie împreună pe vecie…
Vaporul… vaporul singuratic…
Mi-a fost mie prilej de cugetare
Și exemplu de statornicie…
De tărie… de neclintire…
Așa ar trebui să stea
Fiecare om
În mijlocul mării ispitelor
Și să nu se clatine defel,
Să nu se înconvoaie…
Ca la sfârșit să fie spălat
Și mângâiat
De marea milei… Lui Dumnezeu…
.
Cu nostalgie mereu pentru Marea Neagră,
Pr. Andrei
