Eu nu privesc acum

La cele ce se văd

Căci făcând asta-mi leg

De ele duhul – scrum

Și-ar fi mare prăpăd…

 

Creștinu-n timpul vieții

Dator e să privească

Din zorii dimineții

Și până-n asfințituri

La cele nevăzute,

La slava cea cerească…

 

Căci mincinos te afli

Rostind tu, Crezul, tare

Mărturisind nădejdea-n

Cele viitoare…

De-n astă viață-alergi

Călcând cele cerești

După agoniseala

De lucruri pământești…

 

Deci omule, lucrează

Ce au lucrat și sfinții

Să vezi… ce nu se vede…

Cu ochii treji ai …minții!!!

 

Nevorbind aici de dumnezeiești descoperiri, căci suntem prea păcătoși, ci de simțirea duhovnicească,

 Pr. Andrei

 

 

.

 

 

 

.