Eu nu privesc acum
La cele ce se văd
Căci făcând asta-mi leg
De ele duhul – scrum
Și-ar fi mare prăpăd…
Creștinu-n timpul vieții
Dator e să privească
Din zorii dimineții
Și până-n asfințituri
La cele nevăzute,
La slava cea cerească…
Căci mincinos te afli
Rostind tu, Crezul, tare
Mărturisind nădejdea-n
Cele viitoare…
De-n astă viață-alergi
Călcând cele cerești
După agoniseala
De lucruri pământești…
Deci omule, lucrează
Ce au lucrat și sfinții
Să vezi… ce nu se vede…
Cu ochii treji ai …minții!!!
Nevorbind aici de dumnezeiești descoperiri, căci suntem prea păcătoși, ci de simțirea duhovnicească,
Pr. Andrei
.
.