Întru slava Dumnezeului nostru și a Sfintei Biserici celei Una: ORTODOXIA!

Puteți descărca, salva, citi și FOLOSI DUHOVNICEȘTE chiar de aici, dând click pe rândul de mai jos,

Studiul-lui-Gheron-Sava-Interpretarea-patristica-a-Canonului-I-II-Constantinopol

Adaug și un cuvânt de foc al Sfântului Justin Popovici primit de la un frate, pe mail:

”Iubirea și Adevărul sunt deoființă, cresc una prin cealaltă, se întrepătrund în infiniturile nesfârșite.

Iubirea trăiește prin Adevăr, iar Adevărul trăiește prin Iubire.

Dacă Iubirea are un limbaj, acesta este Adevărul, iar dacă Adevărul are o limbă, aceasta-i Iubirea.

Cel care are Adevărul, are Iubirea.

Adevărul nu poate trăi într-un suflet în care nu este sălășluită Iubirea, fiindcă Iubirea este viata Adevărului, suflarea Adevărului și inima Adevărului.

Acolo unde nu este Adevărul, nu este Iubirea. Fără Adevăr, Iubirea și-ar pierde vederea, s-ar afunda în întuneric și ar ajunge oarbă.

Fără Iubire, Adevărul s-ar veșteji și ar muri pentru totdeauna.

Adevărul și Iubirea sunt vasele sfinte de nestrămutat ale harului, milei și păcii lui Dumnezeu. Sufletul care le are se umple îndată de harul dumnezeiesc. Iar darul acesta vine de la Preasfânta Treime.

Dragostea crede totul, iartă totul, dar se bucură numai de Adevăr.”

______________

Sursa – http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2017/10/17/gheron-sava-lavriotul-interpretarea-patristica-a-canonului-15-al-sinodului-i-ii-constantinopol/