În jurul anului 472, pe vremea împăratului Zenon din Constantinopol, trăia în orașul Alexandria, din Egipt, o femeie tânără, numită Teodora. Părinții ei, oameni cu stare, au măritat-o de tânără cu un om de seamă din acel oraș și era fericită. Tânără și frumoasă se lăsa însă ademenită de stăruințele unui tânăr și a căzut în desfrânare și acum, după păcat, era întristată peste măsură, ca una ce singură își stricase viața și în taină a început a se tângui cu amar.

Deci, văzând ea că nu poate scăpa de întristare, a mers la mari depărtări, la o mănăstire de călugări și, lepădând îmbrăcămintea femeiască, și-a pus numele de Teodor și a fost primită ca monah de egumenul mănăstirii, neștiind nimeni că este femeie, și a început astfel viața ei de ispășire și de căință. Doi ani a trăit Teodora, răstignindu-se pe crucea ispășirii, lepădând voia sa și devenind înger în trup.

Deci, văzând diavolul că ea se luptă împotriva lui, a ridicat multe învinuiri nedrepte împotriva ei și mai ales că a păcătuit cu o femeie și, aducând diavolul un prunc mic, l-a pus la poarta mănăstirii, arătând că este copilul monahului Teodor. Și, primind ea cu liniște învinuirea, fericita Teodora luă pruncul și timp de șapte ani îl îngriji, hrănindu-l cu multă greutate, fiind ea însăși izgonită din mănăstire, măcar că trăia tot în preajma mănăstirii. Deci, milostivindu-se călugării, după atâția ani de ispășire, au primit-o din nou în mănăstire și nu după multă vreme a răposat fericita! Iar când a fost să-i ridice trupul din chilie spre înmormântare, monahii au dat de veste că fratele Teodor, era femeie, iar copilașul, de plâns, adormise peste dânsa.

Și s-a descoperit de înger și fostului ei bărbat unde este Teodora, îndemnându-l să ia parte la îngroparea ei. Și, văzând toți câte rele a îndurat pe nedrept Teodora, s-au întristat cu toții și s-au rugat mult Sfintei să-i ierte. Și a rămas bărbatul Teodorei, trăind în chilia ei până la moartea lui, iar copilul, ajungând în vârstă, a fost egumen ales al acestei mănăstiri, cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.


Întru această zi, Preacuviosul Părintele nostru Eufrosin, bucătarul (sec. IX)
    Acesta s-a nascut din parinti tarani simpli si, crescand, s-a facut mare, dar fara de invatatura si in urma a venit la manastire. Deci, imbracandu-se in chip monahicesc, s-a facut slujitor monahilor. Si fiindca petrecea totdeauna la bucatarie, ca un om simplu, era defaimat de toti si suferea fericitul toate defaimarile cu barbatia inimii si cu linistea gandului, fara a se tulbura cat de putin. Ca macar ca era simplu la cuvant, insa nu era prost, ci cu intelegere precum aceasta se va arata mai curat din cele ce se vor spune de aici inainte. Ca in manastirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era si un preot, iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sarguinta, ca sa-i arate Dumnezeu bunatatile pe care le vor dobandi cei ce-L iubesc pe Dansu1.

Deci, intr-o noapte, dormind preotul, i se arata, in somnul lui, ca se afla intr-o gradina si privea cu mirare la bunatatile cele preaveselitoare ce se aflau acolo si vedea si pe Eufrosin, bucatarul manastirii, care sta in mijlocul livezii si se desfata de bunatatile acelea. Deci, apropiindu-se de el, il intreba a cui este gradina aceasta si cum s-a aflat el acolo? Iar Eufrosin a raspuns: „Gradina aceasta este locuinta alesilor lui Dumnezeu, iar mie, pentru bunatatea Dumnezeului meu, mi s-a ingaduit sa ma aflu aici”. Iar preotul i-a zis lui : „Si, oare, ce faci in aceasta gradina?” Eufrosin a raspuns : „Eu stapanesc toate cate vezi aici si ma bucur si ma veselesc de privirea si castigarea acestora.”

Iar preotul i-a zis: „Poti sa-mi dai ceva din bunatatile acestea? „Eufrosin a raspuns: „Da, ia cele ce voiesti din acestea, din darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul i-a aratat merele si cerea sa-i dea din acelea. Deci Eufrosin, luand cateva mere, le-a pus pe ele in rasa preotului, zicand: „Iata, ai dobandit merele ce ai cerut”. Si fiindca, atunci, a lovit in toaca sa se scoale parintii la Utrenie, s-a desteptat preotu1. Si, in timp ce socotea ca vedenia ce vazuse era vis, a intins mana la rasa sa si, – o, minune ! – a aflat merele. Si minunandu-se de acea preaslavita buna mireasma, a ramas nemiscat multa vreme. Dupa aceea, mergand in biserica, si vazand stand acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit si l-a jurat ca sa-i spuna unde a fost el in noaptea aceea. Deci, Eufrosin a zis : ,,Iarta-ma, parinte, ca nicaieri n-am mers in noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie”. Iar preotul a zis: „Pentru aceasta eu te-am legat mai intai cu juramant, ca sa descoperi la toti maririle lui Dumnezeu si tu nu voiesti sa arati adevarul”. Atunci a raspuns smerit cugetatorul Eufrosin: „Acolo am fost, parinte, unde sunt bunatatile pe care Ie vor mosteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care si tu, cu multi ani inainte, ai dorit sa le vezi. Acolo m-ai vazut pe mine, desfatandu-ma cu bunatatile livezii aceleia. Ca, voind Domnul sa te incredinteze pe sfintia ta despre bunatatile cele dorite dreptilor, a lucrat prin mine, smeritul, aceasta minune”.

Atunci a zis preotul : „Parinte Eufrosin, ce mi-ai dat din bunatatile livezii?” Iar Eufrosin a raspuns : „Merele cele frumoase si mirositoare, pe care le-ai pus acum in patul tau. Insa, parinte, iarta-ma, ca eu sunt vierme si nu om” „Atunci preotul a povestit la toti fratii vedenia ce a vazut si prin aceasta a indemnat pe toti a se minuna si a se inspaimanta, spre dorirea binelui si a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin, fugind de slava oamenilor, pe ascuns, s-a dus din manastire, si s-a indepartat si a ramas necunoscut, pana la sfarsit. Iar din merele acelea mancand, multi bolnavi s-au vindecat de bolile lor.

Intru slava lui Dumnezeu ! Amin.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ava Agaton, care izgonea dracii prin cuvânt

Au venit niste elini, oarecand, in Tebaida la staretul Agaton, avand cu ei un indracit, ca sa-l vindece pe el. Deci staretul, rugat fiind de dinsii mult, a zis dracului : „Iesi din faptura lui Dumnezeu”. Iar dracul a zis staretului : „Voi iesi, numai daca te voi intreba pe tine un cuvant: „Cine sunt caprele si cine sunt oile?” Si a zis staretul : „Capra, adica, sunt eu, iar oile, Dumnezeu stie”. Si aceasta auzind, diavolul, a strigat cu glas mare: „Pentru smerenia ta, voi iesi”. Si a iesit in ceasul acela.

 

Întru această zi, învățătură a Sfântului, Părintelui nostru Teodor, egumenul studiților, ca să nu deznădăjduim de mila lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre

Nici un lucru nu-l opreste pe cel ce voieste sa se mantuiasca si nici o pricina nu-l tine pe el sa nu se pocaiasca, chiar de ar fi cazut in tot felul si in cele mai de pe urma pacate. Si, ca dovada ca adevarat imi este cuvantul, multe imi sunt marturiile. Iar una din cele multe este si marturia lui David, mai marele talharilor. In ce fel a fost el mai inainte? Au nu era el, mai inainte ucigas de oameni ? Si nu era plin de toate rautatile? Si cum s-a pocait si a luat asupra sa chipul calugaresc si a fost iscusit si pe cei munciti de diavol ii izbavea? Ca i-a zis lui ingerul: Davide, Davide, ti-a iertat Domnul Dumnezeu pacatele tale. Si nu numai ca l-a iertat pe el, ci si facator de minuni l-a aratat. Voiesti inca sa vezi si pe altul? Vezi pe Manase, care timp de cincizeci si doi de ani a invatat pe Israel spre inchinarea idolilor celor fara de suflet. Ci si acela, in putine zile pocaindu-se, s-a mintuit si a dat lauda lui Dumnezeu, lauda pe care si acum o canta Biserica lui Dumnezeu. Si iarasi dumnezeiescul David, dupa desfranare si dupa ucidere, pocaindu-se, proorocescul dar a primit. Iar Maria Egipteanca, dupa nesaturarea pacatului, la sfintenie a ajuns si a prooroci s-a invrednicit. Si altii multi, cazuti in pacatele lor, cu pocainta s-au sculat. Drept aceea, nimeni vreodata sa nu se deznadajduiasca pe sine, ci sa ne sirguim prin pocainta a ajunge mintuirea. Pentru aceea fratilor, mai treji sa ne facem si cu buna nadejde sa credem ca, daca Dumnezeu si pe cei ce au cazut in adancul greselilor i-a miluit, prin iubirea lui de oameni cea negraita, si-i cheama, si-i mintuieste, cu cat mai vartos pe noi, cei ce am gresit Lui, ne va mantui. si, auzind acestea sa nu zica nimeni: Daca asa facand, asa au fost primiti de Dumnezeu, apoi si pe noi, pe toti, care cu neinfranate patimi vietuind acum, ne va milui. Sa nu ganditi acestea, ca ei, dupa iertare, ingereste au vietuit. Iar cei ce cu neinfranate patimi vietuiesc aici, de cugetul lor vor fi judecati, iar in veacul ce va sa fie, in osanda si in chinuri vor fi, de vreme ce aici si-au luat visteriile cele stricacioase ale desfatarilor.

Deci, unii ca acestia se cuvine sa planga, caci nimic nu insemneaza desfatarea lumii acesteia, fata de osanda celor ce gresesc. Pentru aceea, fratilor, sa pornim spre pocainta, cerind iertarea pacatelor, si sa ne bucuram unul cu altul, sporind spre Dumnezeu, prin rabdare si supunere si prin domolirea poftelor trupesti, care este cea de a doua mucenicie. Ca prin acestea sa fim mostenitori cu desavarsire ai vietii celei vesnice, intru Hristos Iisus, Domnul nostru. Amin.

 

 

 

 

 

.