În jurul anului 472, pe vremea împăratului Zenon din Constantinopol, trăia în orașul Alexandria, din Egipt, o femeie tânără, numită Teodora. Părinții ei, oameni cu stare, au măritat-o de tânără cu un om de seamă din acel oraș și era fericită. Tânără și frumoasă se lăsa însă ademenită de stăruințele unui tânăr și a căzut în desfrânare și acum, după păcat, era întristată peste măsură, ca una ce singură își stricase viața și în taină a început a se tângui cu amar.
Deci, văzând ea că nu poate scăpa de întristare, a mers la mari depărtări, la o mănăstire de călugări și, lepădând îmbrăcămintea femeiască, și-a pus numele de Teodor și a fost primită ca monah de egumenul mănăstirii, neștiind nimeni că este femeie, și a început astfel viața ei de ispășire și de căință. Doi ani a trăit Teodora, răstignindu-se pe crucea ispășirii, lepădând voia sa și devenind înger în trup.
Deci, văzând diavolul că ea se luptă împotriva lui, a ridicat multe învinuiri nedrepte împotriva ei și mai ales că a păcătuit cu o femeie și, aducând diavolul un prunc mic, l-a pus la poarta mănăstirii, arătând că este copilul monahului Teodor. Și, primind ea cu liniște învinuirea, fericita Teodora luă pruncul și timp de șapte ani îl îngriji, hrănindu-l cu multă greutate, fiind ea însăși izgonită din mănăstire, măcar că trăia tot în preajma mănăstirii. Deci, milostivindu-se călugării, după atâția ani de ispășire, au primit-o din nou în mănăstire și nu după multă vreme a răposat fericita! Iar când a fost să-i ridice trupul din chilie spre înmormântare, monahii au dat de veste că fratele Teodor, era femeie, iar copilașul, de plâns, adormise peste dânsa.
Și s-a descoperit de înger și fostului ei bărbat unde este Teodora, îndemnându-l să ia parte la îngroparea ei. Și, văzând toți câte rele a îndurat pe nedrept Teodora, s-au întristat cu toții și s-au rugat mult Sfintei să-i ierte. Și a rămas bărbatul Teodorei, trăind în chilia ei până la moartea lui, iar copilul, ajungând în vârstă, a fost egumen ales al acestei mănăstiri, cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Întru această zi, Preacuviosul Părintele nostru Eufrosin, bucătarul (sec. IX)
Deci, într-o noapte, dormind preotul, i se arătă, în somnul lui, că se află într-o grădină și privea cu mirare la bunătățile cele preaveselitoare ce se aflau acolo și vedea și pe Eufrosin, bucătarul mânăstirii, care sta în mijlocul livezii și se desfăta de bunătățile acelea. Deci, apropiindu-se de el, îl întreba a cui este grădina aceasta și cum s-a aflat el acolo? Iar Eufrosin a răspuns: „Grădina aceasta este locuința aleșilor lui Dumnezeu, iar mie, pentru bunătatea Dumnezeului meu, mi s-a îngăduit să mă aflu aici”. Iar preotul i-a zis lui: „Și, oare, ce faci în această grădină?” Eufrosin a răspuns: „Eu stăpânesc toate câte vezi aici și mă bucur și mă veselesc de privirea și câștigarea acestora.”
Iar preotul i-a zis: „Poți să-mi dai ceva din bunătățile acestea? „Eufrosin a răspuns: „Da, ia cele ce voiești din acestea, din darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul i-a arătat merele și cerea să-i dea din acelea. Deci Eufrosin, luând câteva mere, le-a pus pe ele în rasa preotului, zicând: „Iată, ai dobândit merele ce ai cerut”. Și fiindcă, atunci, a lovit în toacă să se scoale părinții la Utrenie, s-a deșteptat preotul. Și, în timp ce socotea că vedenia ce văzuse era vis, a întins mâna la rasă și, – o, minune! – a aflat merele. Și minunându-se de acea preaslăvită bună mireasmă, a rămas nemișcat multă vreme. După aceea, mergând în biserică, și văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit și l-a jurat ca să-i spună unde a fost el în noaptea aceea. Deci, Eufrosin a zis : ,,Iartă-mă, părinte, că nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie”. Iar preotul a zis: „Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, ca să descoperi la toți măririle lui Dumnezeu și tu nu voiești să arăți adevărul”. Atunci a răspuns smerit cugetătorul Eufrosin: „Acolo am fost, părinte, unde sunt bunătățile pe care le vor moșteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care și tu, cu mulți ani înainte, ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut pe mine, desfătându-mă cu bunătățile livezii aceleia. Că, voind Domnul să te încredințeze pe sfinția ta despre bunătățile cele dorite drepților, a lucrat prin mine, smeritul, această minune”.
Atunci a zis preotul: „Părinte Eufrosin, ce mi-ai dat din bunătățile livezii?” Iar Eufrosin a răspuns: „Merele cele frumoase și mirositoare, pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă, că eu sunt vierme și nu om”. Atunci preotul a povestit la toți frații vedenia ce a văzut și prin aceasta a îndemnat pe toți a se minuna și a se înspăimânta, spre dorirea binelui și a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin, fugind de slava oamenilor, pe ascuns, s-a dus din mânăstire, și s-a îndepărtat și a rămas necunoscut, până la sfârșit. Iar din merele acelea mâncând, mulți bolnavi s-au vindecat de bolile lor.
Întru slava lui Dumnezeu ! Amin.
Au venit niște elini, oarecând, în Tebaida la starețul Agaton, având cu ei un îndrăcit, ca să-l vindece pe el. Deci starețul, rugat fiind de dânșii mult, a zis dracului: „Ieși din făptura lui Dumnezeu”. Iar dracul a zis starețului: „Voi ieși, numai dacă te voi întreba pe tine un cuvânt: „Cine sunt caprele și cine sunt oile?” Și a zis starețul: „Capra, adică, sunt eu, iar oile, Dumnezeu știe”. Și aceasta auzind, diavolul, a strigat cu glas mare: „Pentru smerenia ta, voi ieși”. Și a ieșit în ceasul acela.
Nici un lucru nu-l oprește pe cel ce voiește să se mântuiască și nici o pricină nu-l ține pe el să nu se pocăiască, chiar de ar fi cazut în tot felul și în cele mai de pe urmă păcate. Și, ca dovadă că adevărat îmi este cuvântul, multe îmi sunt mărturiile. Iar una din cele multe este și mărturia lui David, mai marele tâlharilor. În ce fel a fost el mai înainte? Au nu era el, mai înainte ucigaș de oameni? Și nu era plin de toate răutățile? Și cum s-a pocăit și a luat asupra sa chipul călugăresc și a fost iscusit și pe cei munciți de diavol îi izbăvea? Că i-a zis lui îngerul: Davide, Davide, ți-a iertat Domnul Dumnezeu păcatele tale. Și nu numai că l-a iertat pe el, ci și făcător de minuni l-a arătat. Voiești încă să vezi și pe altul? Vezi pe Manase, care timp de cincizeci și doi de ani a învățat pe Israel spre închinarea idolilor celor fără de suflet. Ci și acela, în puține zile pocăindu-se, s-a mântuit și a dat laudă lui Dumnezeu, laudă pe care și acum o cântă Biserica lui Dumnezeu. Și iarăși dumnezeiescul David, după desfrânare și după ucidere, pocăindu-se, proorocescul dar a primit. Iar Maria Egipteanca, după nesăturarea păcatului, la sfințenie a ajuns și a prooroci s-a învrednicit. Și alții multi, căzuți în păcatele lor, cu pocăință s-au sculat. Drept aceea, nimeni vreodată să nu se deznădăjduiască pe sine, ci să ne sârguim prin pocăință a ajunge mântuirea. Pentru aceea fraților, mai treji să ne facem și cu bună nădejde să credem că, dacă Dumnezeu și pe cei ce au căzut în adâncul greșelilor i-a miluit, prin iubirea lui de oameni cea negrăită, și-i cheamă, și-i mântuiește, cu cât mai vârtos pe noi, cei ce am greșit Lui, ne va mântui, și, auzind acestea să nu zică nimeni: Dacă așa făcând, așa au fost primiți de Dumnezeu, apoi și pe noi, pe toți, care cu neînfrânate patimi viețuind acum, ne va milui. Să nu gândiți acestea, că ei, după iertare, îngerește au viețuit. Iar cei ce cu neînfrânate patimi viețuiesc aici, de cugetul lor vor fi judecați, iar în veacul ce va să fie, în osândă și în chinuri vor fi, de vreme ce aici și-au luat visteriile cele stricăcioase ale desfătărilor.
Deci, unii ca aceștia se cuvine să plângă, căci nimic nu însemnează desfătarea lumii acesteia, față de osânda celor ce greșesc. Pentru aceea, fraților, să pornim spre pocăință, cerând iertarea păcatelor, și să ne bucurăm unul cu altul, sporind spre Dumnezeu, prin răbdare și supunere și prin domolirea poftelor trupești, care este cea de a doua mucenicie. Ca prin acestea să fim moștenitori cu desăvârșire ai vieții celei veșnice, întru Hristos Iisus, Domnul nostru. Amin.
.
