În zorii zilei de 18 octombrie 1990, la vârsta de aproape 94 de ani, părintele Paisie Olaru s-a mutat în lăcaşurile cereşti.

„Părintele Paisie era înainte de toate un părinte al iertării şi al binecuvântării, când era prea obosit (uneori în posturi nici nu se mai putea scula de pe pat), tot timpul binecuvânta. Cum auzea uşa deschizându-se, începea să binecuvânteze: „Domnul Dumnezeu…”. Cum auzea un zgomot, iar binecuvânta, totdeauna era cu binecuvântarea pe buzele sale.

La despărţire, Părintele Paisie adresa obişnuitul său salut:

„Să ne întâlnim la uşa raiului!”.

Unii dintre ucenici îl întrebau:

„Noi vrem să ne întâlnim cu toţii în rai. De ce doriţi să ne întâlnim la uşa raiului?”.

Iar bătrânul răspundea cu nădejde şi blândeţe:

„Să ne vedem noi scăpaţi de viclenii diavoli şi ajunşi la uşa raiului, că aici strigăm la Maica Domnului, cerem ajutorul sfinţilor, plângem la uşa milostivirii Mântuitorului şi nu ne lasă El afară. Până aici este greu! Dacă ajungem noi acolo, strigăm la Maica Domnului: «Uşa milostivirii deschide-o nouă» şi Măicuța Domnului, cu rugăciunile ei, ne va deschide uşa să intrăm în rai, că ea ne ajută tuturor la mântuire. De aceea în fiecare zi suntem datori să-i citim dimineaţa Acatistul Bunei Vestiri şi seara Paraclisul, căci este tuturor mamă, acoperământ şi grabnică ajutătoare”.

………………………..………

Sfaturile pe care le dădea mai des erau:

„Să ne rugăm ca să ne dea Domnul răbdare, că cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui“.

Uneori zicea:

„Răbdare în boală, răbdare în ocară, răbdare cu mulţumire, pentru scumpa mântuire!“.

„Binecuvintează, Doamne, osteneala lor, şi căsuţa lor, şi pâinea lor…“

Un alt sfat pe care îl dădea părintele Paisie era:

„Când ieşi de aici şi te întorci în lume, să-ţi păstrezi sufletul curat. Chiar dacă vezi multe pe acolo, dar să nu te arunci în noroi, că greu se mai duce de pe suflet. Dacă priveşti şi nu intri în cele ale lumii este ca şi cum te-ai murdări de praf – te scuturi şi mergi mai departe. Dar dacă te-ai murdărit, să alergi să speli repede haina sufletului, că altfel eşti pierdut“.

_________________

Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune aşa, că „eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog“, nu. Tu să spui aşa: „De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicuţei Domnului, am să mă mântuiesc.“

Uşa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul şi cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar „pe dătătorul de bunăvoie îl iubeşte Dumnezeu“.

Poate că scrie undeva: „Orice păcat e iertat, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată“… D-apoi ce, e gândul tău? Nu! E hula lui, a vrăjmaşului. Diavolul asta face – îţi dă gânduri de hulă, ca să te aducă la disperare, şi apoi tot el îţi aminteşte că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată. Nu, tătucă, e hula lui. Dar tu vii la spovedanie şi spui ce ţi-a venit în gând: „Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate asupra Maicii Domnului, asupra lui Dumnezeu, asupra icoanelor, asupra călugărilor, asupra preoţilor…“. Gândurile trebuie spuse din vreme. Ce-i aia disperare? Şi tot timpul asta faci: cazi şi te ridici… Nu te laşi în disperare.

Cum nu-L iubeşti pe Dumnezeu? Astea sunt gânduri de la diavolul… Taci din gură. Cum nu crezi? Dar cine te-a adus aici, la mănăstire? Ce asculţi tu ce spune vrăjmaşul? Şi de ce să nu te mântuieşti? Nu, tătucă… lasă, cu nădejdea la Maica Domnului, o să ne mântuim noi. Că, dacă le-am putea face pe toate, ne-am mândri, şi ar fi mai rău: „Rugăciunea minţii o am, milostenie fac…“. Dar dacă vezi că nu poţi face, te mai smereşti. „Puterea lui Dumnezeu întru neputinţe se desăvârşeşte.“ Tu fă tot ce depinde de tine. Mai te rogi, mai te spovedeşti, mai mergi la biserică, mai te împărtăşeşti – măcar la o lună… Şi nu te teme, că nu te duci în iad. Vinerea posteşte până când ţi-e foame. Mai citeşte câte o carte, spune mereu „Doamne Iisuse“ şi să n-o uiţi pe Maica Domnului. Ia şi caietul ăsta, „Urmarea lui Hristos“ – îl mai cercetezi, îl mai studiezi. Aici e ca la spovedanie: te învaţă ce să faci şi cum să faci. Şi fă tot ce depinde de tine…

Aşa, tătucă. Hai să punem şi noi, de acum, început bun. Noi trăim cu nădejdea vieţii de dincolo. Eu, când eram copil, mămucuţa îmi spunea: „Postim, dragul mamii, şi după ce se termină postul, să vezi ouă roşii şi pască şi sarmale…“. Şi aşa rămânea. Posteam cu gândul la ce o să mănânc după ce se termină postul. Ce drept ai tu asupra vieţii? Tu nu ai nici un drept asupra vieţii. Doamne fereşte…

Pr. Paisie Olaru de la Sihla