” – Nu judecați că cineva o să sporească duhovnicește umblând cu vicleșug. O să sporească pe moment, din lucrarea Satanei, dar mai pe urmă… Sfinții Apostoli, Proorocii ne-au arătat prea bine calea pe care să mergem, știm prea bine; doar citim toata ziuă, dar dacă nu băgăm de seamă…

– S-a schimbat lumea. Astăzi nu mai este dra­goste pentru că nu mai este sinceritate.

Oamenii de astăzi s-au schimbat. Acum, dacă scapi un cuvânt, nu te uită și se sapă răutate, dar mai demult chiar dacă se certau între ei, dar imediat apoi erau cei mai buni prieteni și răutatea nu sporea în suflet.

– Pentru cei care nu au dragoste de la început, este mai greu, și ea, dragostea, se câștigă prin smerenia care se împotrivește înălțării minții și răutății.

– Dacă ai patima egoismului, cu nici un chip nu poți trece pe la vămile văzduhului.

– Nu socoti că cei care au egoism sunt sănătoși la minte. Nu! Patima i-a biruit și se îmbolnăvesc de nu te mai poți înțelege cu ei. De aceea să fim atenți să nu lăsăm să ne stăpânească egoismul, să nu ne pretindem că suntem ceva, „că eu știu mai bine ca altul” sau al­tele de felul acesta, ca atunci [când nu facem asta] harul Duhului Sfânt ne acoperă.

– Dacă nu putem fi ca îngerii – să nu cădem, măcar să nu fim ca diavolii – [adică nu cumva] să nu ne pocăim.

– Cel mai mare pericol asupra noastră este ne-tăierea voii noastre, adică întărirea în voile noastre și de aici egoismul, care este cea mai puternică armă a Satanei, cea mai distrugătoare, fără greș, „arma atomică! Daca ai egoism, mai poți să te îndrepți? Greu, pentru că îți trebuie smerita cugetare. Dar așa, în egoism, spun „Numai eu știu. Ce cred eu este bine”.

– Dacă nu este dragoste, nu este acolo Dumnezeu. Mai ales ca monah nu poți spune: „Dă-l încolo pe acela! Nu mă duc la el că e așa, că mi-a zis așa!” Dacă noi, monahii, facem așa, ce să mai spun de mireni? Dacă facem așa, se vede clar că nu mergem după Biserică, după poruncile Domnului și după sfaturile Sfinților Părinți. Numai noi, în egoismul nostru, nu vedem și considerăm că mergem bine.

– Toți au astăzi multă școală, știință, și spun: „Cum, eu, care atâtea școli am, să ascult de acela care e om simplu și neînvățat?” Dar nu-i acoperă harul Duhu­lui Sfânt. Prin smerita cugetare putem îndrăzni la mila bunului Părinte Ceresc.

– Poți să ai o sută de ani de călugărie, dacă nu ai în suflet smerita cugetare, ești mereu în primejdie.

– Să conștientizăm că suntem neputincioși și să ne smerim în fața lui Dumnezeu. Să cerem cu îndrăzneală la Dumnezeu, la sfinții Lui, să ne miluiască pen­tru bunătatea Lui.”