-
-
Foaie verde de muşcatăNe e ţara-nlăcrimată,Credinţa ne e trădată,Lupii ne-au încercuit,Păstorii ne-au părăsit,Sfinţii, din icoana lor,Ne privesc acuzatorŞi-ntreabă pe fiecare:– De ce zaci în nepăsare?Preoţimea şi ea tace,Nici nu zice, nici nu face,Lasă oile-n păcat”Că nimic nu s-a-ntâmplat”!Şi că ”nu e treaba noastră”Că vrăjmaşul, la fereastră,Aşteaptă şi ne pândeşte,Mai pe faţă, mai hoţeşte,Să ne dea-n cap cu ”iubirea”Să ne fure mântuirea!Părintele meu, Părinţele,Vin, au venit vremuri grele!Este greu şi se mai lasă,Sfnţiei tale nu-ţi pasă?Nu-ţi pasă că turma piere,Că o lepezi prin tăcereŞi strigă oaia ”Păzea!”În loc să strigi dumneata ?Părinte, Părinte-al meu,Ești omul lui Dumnezeu!Singur ai jurat așaSă-I păzești Biserica,
UNA, cea Dumnezeiască,
SFÂNTĂ ŞI SOBORNICEASCĂ !Numai UNA! Nu mai multe,Nici mai mari, nici mai mărunte!Şi un singur DOMN şi-un CREZ,O CREDINŢĂ ŞI-UN BOTEZ !Ai jurat să fi mereuStrăjerul lui Dumnezeu,Al TREIMII de-o fiinţăLuptător pentru CREDINŢĂ,Să conduci tot pe cărareBiserica luptătoare,Să păzeşti cu viaţă sfântăOile care cuvântă,Să le duci, jertfă curată,Ca un preot, ca un tată,Creştini-oi şi creştini-miei:–”Iată eu şi pruncii mei !Pe niciunul n-am pierdut,La sân pe toţi i-am ţinut,Ţi i-am adus, Doamne, Ţie,Prinos din Ortodoxie !Unii poate-s sângeraţi,Alţii-or fi de cap scurtaţi,Care şi cât a pututSă rabde ce i-au făcut !Fiii mei duhovniceştiI-am adus să-i mântuieşti !”Frunză verde, solz de peşte,De ce nimeni nu vorbeşte?– Ce s-a întâmplat, Părinte,De-aţi rămas fără cuvinte ?A venit lupul la oiŞi nu vă pasă de noi ?V-a speriat cineva ?S-a schimbat Hristos cumva?Nu spuneaţi cu drag că EL :”Ieri şi azi şi-n veci – la fel”?Părinţilor, nu vă pasăCă se pune foc la casă ?Şi politic şi corect -
Că ne-mping în iad direct ?În iadul cel mai de josŞi afară de Hristos?Se-nvechiră cele sfinte?Ne ”modernizăm”, Părinte?Ne jefuiesc hulitoriiNe dau sfat pângăritorii :Rugăciunea – s-o scurtăm!Liturghia s-adaptăm!Zdrăngănele pe la strane,Pantaloni şi nu sutane,Barba-rasă, slujba scurtă,Sănătate cui ascultă!Nu tu frică, nu ruşine,Trupului să-i fie bine !?BLASFEMIE ! BLASFEMIE !Vai de cele ce-or să fieDacă tăcem cu păcatCă ”nimic nu s-a-ntâmplat”Şi plecăm urechi căscateSpre ”sfaturi” înveninate !Nu le place singurei,Ne vor în gheenă cu ei,„Ne-nvaţă” să nu greşim(?)Şi ”cum” să ne mântuim:Să dăm plânsul pentru joc,Să ne desfrânăm cu foc,Asceza– s-o relaxăm,Trupul să ni-l desfătăm:„Crezi cum vrei! Fă voia ta!”Dumnezeu–dragoste vrea!Dragoste şi fericireŞi orice fel de iubire!Despre ADEVĂR – nimic!Tac cu toţii, tac chitic!Ca şi cum nu ar contaCă ne-mping din voia SASă facem totul pe dos:Omu-n mijloc, nu Hristos!
-
Părinte, Părintele nostru,Evanghelia-şi pierde rostul?Nimeni nu vede, nu simteTatăl minciunii cum minteCă ”nimic nu s-a-ntâmplat”?Numai unii-au căpiat ?Unii plâng, alţii suspinăPentru EL, Lumină lină,Că-n biserica LUI sfântăAu intrat şi chiar cuvântăHule, minciuni, ereziiCei şcoliţi în viclenii,Plini de miere şi ”iubire”Pierzători de mântuire,Din faţă de Sfânt AltarPredică ei despre har?!Alelei, Părinţilor!Ce-aţi făcut, Sfinţiţilor ?V-am iubit, v-am respectat,Mâinile v-am sărutat,Cuvântul v-am ascultat,Ca nişte oi v-am urmat(Nu chiar oi ascultătoare –Cum a putut fiecare !)Tocmai acum ne-aţi lăsatCând ”nimic nu s-a-ntâmplat”?!Când Hristos este hulitGlasurile-au amuţitŞi nu strigaţi împotrivăŞi vă faceţi deopotrivă?!?Nu le-astupaţi gurileSă-nceteze hulele?Pe soleie îi lăsaţiPe toţi cei nebotezaţiŞi cu ei vă-mbrăţişaţi ?Cu eretici vă pupaţi ?!Pruncii ni i-aţi botezat,Tinerii ne-aţi cununat,Rude ne-aţi înmormântat,Călăuză şi drapel,Fost-aţi pildă şi model,
Tată şi prieten dragPe-al bisericii sfânt prag!Tocmai când, ajunşi la greu,Când ne-a lăsat DumnezeuFix la mintea noastră stearpăNu vă mai găsim la poartă,La poarta sinoadelor,La uşa canoanelor,La hotarul Sfinţilor,Sfinţilor Părinţilor…De ce oare v-aţi schimbatŞi de noi v-ați lepădat?Predania cui lăsaţi?Hotare de ce mutaţi?De ce nu ne mai păziţi?De ce nu mai străjuiţiLa poarta Ortodoxiei,La uşa ÎmpărăţieiCerurilor? Nu vă doareCă vin lupii să ne-omoare?!Părinţilor, staţi în faţă,Conduceţi-ne spre Viaţă !Cereţi să mărturisim!Brâncoveni şi noi să fim!Învăţaţi-ne frumosSă murim pentru Hristos !Alergarea s-o sfârşimViaţa toată s-o jertfimApărând credinţa dreaptă,Să primim tot ce ne-aşteaptăSlăvindu-L pe Dumnezeu!–Părinte, acum e greu!Se-mpleteşte-acum cununaCând e-n toiul ei furtuna!Acuma este socoata,Acum vi se pregăteşte plata !– Nu vă e, Părinte, teamăC-o să daţi de turmă seamă?Când v-o întreba cu jele:– Unde sunt oile Mele?Ce-ai făcut? Cum le-ai păzit?De ce mulţi s-au rătăcitŞi doar unul, ici-colea,A rămas în voia Mea?De ce nu le-ai apărat?De ce nu le-ai învăţat?Doar de tine ţi-a păsat?– Fii, Părinte, curajos!Ortodox este Hristos!Ortodocşi suntem şi noiPână-n ziua de apoi!Spre Golgota să pornim,Înspre cruce să privim,Împreună să murimCu toţi să ne mântuim !Şi ce dac-or să ne-omoare ?!?ADEVĂRUL strigăm tare:O virgulă nu cedăm!Nici o cirtă nu schimbăm!Sfinţilor ne închinăm !Hotarele nu mutăm!De-am stropi cu sânge gliaApărăm ORTODOXIADe eretici, erezie!DUMNEZEU CU NOI SĂ FIE !…………………………– Părinte, am auzitC-aveţi totul pregătitCă sunteţi chiar instruiţiŞi aman vă pregătiţiTribunal, judecători,Pentru mărturisitori,Pentru cei ce-au îndrăznitS-apere pe RăstignitDe erezii hulitoare…Nu vă este frică, oareSă-i chemaţi în consistoriiSă le fiţi judecătoriiFraţilor întru slujire !?…Cum sperați la mântuire?.21 febr.2017 -
- Sfânta Scriptură
- Sfinţii Părinţi
- Ortodoxie
- Ecumenism
- N.O.M.
- Sinaxar
- Bibliotecă
- Video
- Contact
Selectați pagina