Sfantul Ioan Gura de Aur
    Fericitul acesta și dumnezeiescul Ioan Gură de Aur a fost patriarh al Constantinopolului, pe vremea împăratului Arcadiu (395-408) și a împărătesei Eudoxia. Viața lui se arăta la 13 noiembrie, când se face pomenirea lui; lucrarea sa neobosită în ogorul Domnului se arată la 30 ianuarie, când fericitul Ioan este cinstit laolaltă cu Sfinții Părinti Vasilie cel Mare si Grigorie Teologul, la sărbătoarea celor Trei Ierarhi. Astăzi, în ziua de 27 ianuarie, pomenim numai aducerea sfintelor moaște din surghiunul, unde murise, și așezarea lor în biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol. Și această faptă de laudă s-a săvârșit pe vremea împărăției lui Teodosie cel Mic (408-450), fiul împăratului Arcadiu, la anul 438, și iată cum: Fiindcă mulțime de nenorociri veniseră, în acea vreme, asupra cetății și asupra împărăției, iar poporul credincioșilor socotea că relele acestea veneau și ca o pedeapsă dumnezeiască, pentru înverșunarea nedreaptă a împărătesei Eudoxia împotriva omului lui Dumnezeu, Ioan Hrisostom, că a mijlocit ca el să fie îndepărtat din scaun, trimițându-l să moară în surghiun, drept aceea, noul patriarh, Sfântul Proclu, ucenic al Sfântului Ioan Hrisostom, a îndemnat pe Teodosie împăratul să aducă moaștele Sfântului Ioan în cetate, ca un semn de împăcare. Și, primind împăratul cu bucurie sfatul acesta, toată lucrarea s-a făcut cu mare dărnicie, cu cheltuiala împărăției.

Și, a fost luat, cu rugăciuni și cu toată cuviința; trupul nestricat al Sfântului de la Comane, la hotarele Armeniei, unde era îngropat, după 31 de ani de la moartea lui, și pus într-un sicriu de aur. Pretutindeni, prin sate și prin orașe, moaștele Sfântului Ioan au fost petrecute cu cântări de psalmi, făclii aprinse și mireasmă de tîmâie. Iar când au ajuns la Constantinopol, împăratui Teodosie însuși a îngenunchiat și s-a rugat cu lacrimi ca Sfântul să ierte fărădelegea mamei sale Eudoxia, care era pricina morții omului lui Dumnezeu. Au pus apoi sfintele moaște în careta împărătească și, ajungând la biserica Sfinților Apostoli, le-au așezat acolo și toți credincioșii s-au rugat înaintea lor, cerând har și îndurare de la Cel ce, prin viața și prin lucrarea Sfântului, ridicase pe omul lui Dumnezeu între Sfinții cei mai aleși și mai bineplăcuți Domnului. Și, săvârșindu-se aceasta în ziua de 27 ianuarie, Biserica a hotărât ca această zi să se prăznuiască în tot anul, spre veșnica pomenire a acestui mare Păstor și învățător al creștinătății întregi.


Cuvântul Sfântului Ioan Hrisostom, despre izgonirea sa, către episcopul Chiriac, care, și el era izgonit
    „Vino acum sa-ti scot rana mahnirii si sa-ti risipesc negura cugetului ! Si care este pricina, care te face sa te mahnesti si sa te intristezi? Ca iarna este mare si ca furtuna aceasta ce a venit asupra Bisericii e amara si e grea ? Stiu si eu aceasta si nimeni nu o va tagadui. Dar de vei vrea, iti voi zugravi o icoana a acestor lucruri, asa cum se intampla.

De multe ori vedem marea aceasta ca se cutremura si ca se umfla tocmai din fundul adancului. Vedem si pe corabieri, care nemaiavand ce face, pentru covarsirea furtunii, stau cu mainile incrucisate pe genunchi si sunt incremeniti, nevazand nici cerul, nici pamantul, ci zacand jos in adancul corabiei, plang si se tanguiesc; asa se intampla acestea pe marea pe care o vedem. Asa si acum, asupra Bisericii lui Dumnezeu, mai mare furtuna este, valurile smt mai covarsitoare.

Ci, roaga-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu cu mestesug biruieste furtuna, ci numai cu porunca potoleste viforul. Iar, chiar de te-ai si rugat de multe ori si nu ti s-a ascultat cererea, nu te lenevi. De vreme ce, acest fel de obicei are Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, ingrijind, de mai inainte, mantuirea noastra. Ca, oare nu putea sa izbaveasca pe cei trei tineri, ca sa nu fie aruncati in cuptor ? Cu adevarat ar fi putut, insa nu i-a izbavit mai dinainte. Dar, canmd erau in robie si au fost dusi in tara barbarilor si erau departe de mostenirea parinteasca, si, numai dupa ce au fost aruncati in cuptor si erau deznadajduiti, din partea tuturor si nu le mai ramasese nimic altceva, atunci, i-a izbavit. Adica, atunci, adevaratul Dumnezeu, fara veste, a facut minunea si a risipit focul imprejurul cuptorului chaldeilor si, asa, cuptorul s-a prefacut in biserica. Si a chemat toata zidirea si pe ingeri si puterile si, aducandu-se toate impreuna, ziceau: „Binecuvantati toate lucrurile Domnului pe Domnul.” Vezi, frate, cum rabdarea dreptilor a schimbat focul acela in roua ? Si a facut pe tiranul Nabucodonosor a trimite carti in toata lumea si sa zica: „Mare este Dumnezeui lui Sadrac, Mesac si Abed-Nego.” Si vezi cata asprime a pus: „De va grai, zice, cineva cuvant rau contra lor, sa fie casa lor de jaf, si averea sa i se ia.”

Nu te mahni, dar, frate Chiriac, ca eu, cand eram izgonit din Constantinopol, nu purtam de grija de nici una din acestea, ci ziceam in sinea mea: De-i este voia imparatesei sa ma izgoneasca, izgoneasca-ma. Al Domnului este pământul și plinirea lui. De va vrea să mă taie cu fierăstrăul, să o facă, am pildă pe Proorocul Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, imi voi aduce aminte de Proorocul Iona. De-i este voia să mă bage în groapă, am pe Daniil aruncat in groapa leilor. De va vrea sa ma ucida cu pietre, am pe Stefan, intaiul Mucenic, care a patimit aceasta. De va vrea sa-mi ia capul, am pe Botezatorul Ioan. De va vrea sa-mi ia averea, de o am, sa o ia; ca gol am iesit din pantecele maicii mele, gol ma voi duce.

Pe mine mă învăța și Apostolul, zicând: „Dumnezeu nu caută la fața omului, că, de aș fi plăcut oamenilor, n-aș fi sluga lui Hristos.” Ma înarmează încă și David, zicând: „Grait-am marturiile Tale inaintea imparatilor si nu m-am rusinat”. „Multe mestesugira asupra mea cei ce m-au urat, ci toate din invidie le-au facut.” Stiu, cu adevărat, că te întristezi, frate Chiriac, că cei ce ne-au izgonit pe noi merg cu cinste prin târg și cu mulțime de oameni înarmați, care îi însoțesc, dar nu-ți aduci aminte de bogatul și de Lazăr, cine întru această viață petrecea în scârbă și apoi ce a dobândit fiecare ? Cât a vătamat pe Lazar sărăcia ? Au nu l-a dus ea pe dânsul în sânul lui Avraam, ca pe un viteaz și un biruitor ? Și cât a folosit bogatul averea, celui ce era îmbrăcat în porfiră și vizon ? Cu adevărat, cu nimic. Pentru că unde-i sunt sfetnicii, unde-i sunt căpitanii, unde-i sunt prietenii, cei ce se hrăneau la masa lui, și unde-i masa cea împărătească ? Au nu-l duceau legat la mormânt, ca pe un tâlhar ? Și-și ducea sufletul gol din lumea aceasta, strigând cu glasul uscat de sete: „Părinte Avraam, miluiește-mă și trimile pe Lazar să-și ude vârful degetului cu apă, să-mi răcorească limba, că amar mă chinuiesc în văpaia aceasta,” Ticălos bogat ! De ce-l numesti tată pe Avraam, a cărui viața n-ai urmat-o ?

Acela pe tot omul l-a ospatat in casa lui, iar tu n-ai purtat grija de un singur sarac. Nu are drept oricine sa planga si sa se tanguiasca aici. Caci, cela ce a avut atata bogatie, n-are dreptul a dobandi o picatura de apa, si pentru ce eceasta ? Pentru ca, in iarna vietii acesteia, n-a semanat milostenie. A venit secerisul altei vieti si n-are ce secera. Si aceasta este o raduiala a Stapanului, ca a facut a fi alaturi chinul necuratilor si odihna dreptilor, ca sa se vada unii pe altii si sa se cunoasca. Deci, atunci, fiecare din mucenici isi va cunoaste pe tiranul sau, care l-a chinuit si, fiecare tiran va cunoaste pe mucenicul, pe care l-a muncit. Si acestea ce le zic nu sunt cuvinte ale mele; asculta ce graieste intelepciunea: „Atunci cu multă îndrăzneală va sta dreptul în preajma celor ce l-au trudit.”

Și ca un călător ce umblă pe zăduf, aprinzându-se de sete și nimerește o fântână bună, sau că un flămând ce șade la o masă plină de toate bunătățile și este oprit de vreun puternic să se atingă de bucatele ce stau pe masă, și aceasta le dă mâhnire și chin mare, celui însetat, că nu-și poate stinge setea, și celui flămând, că este oprit să se îndulcească din bucate, în acest chip, și în ziua Judecății, vor vedea păcătoșii pe Sfinți bucurându-se și nu vor putea să se îndulcească din masa cea împărătească. Că, și pe Adam, vrând Dumnezeu să-l pedepsească, l-a făcut să lucreze pământul în preajma Raiului, că, privind locul cel dorit de unde ieșise, să aibă pururea durere în suflet. Și dacă, frate Chiriac, nu ne întâlnim aici, în viața aceasta, să vorbim unul cu altul, însă acolo, în cealaltă viață, nu va fi nimeni să ne oprească să fim unii cu altii. Ci, încă atunci, vom și vedea pe cei ce ne-au izgonit, – ca și Lazar pe bogatul și mucenicii pe chinuitorii lor.

Deci, nu te mâhni, iubite frate, ci adu-ți aminte de Proorocul Isaia ce zice: „De batjocorirea oamenilor nu te teme și de ocara lor să nu te biruiești, că precum se mănâncă lâna de molii, așa vor fi mânați. „Cugetă și la Domnul Hristos, Cel ce ține lumea în mâna Sa, cum din scutece a fost izgonit și în pământul egiptenilor a fost înstrăinat. Și pentru ce ? Pentru ca să se facă chip și pildă nouă, ca să nu ne mâhnim în încercări. Și să-ți mai aduci aminte de patima Mântuitorului și câte ocări a suferit pentru noi, Stăpânul a toate. Că unii din iudei îl numeau samaritean și băutor de vin. Alții, îndrăcit și prooroc mincinos zicând: „Iată om mincinos și băutor de vin”, și ca El: „cu domnul dracilor scoate pe draci.” Și câte altele, încă. Cum L-au dus atunci, ca să-L arunce în prăpastie, este de mirare. Și-L scuipau în obraz, și-I dau palme; că-L adăpau cu fiere și-I băteau capul cu trestia și cu hlamida împărătească îmbrăcându-L și cu cununa de spini încununându-L și-I, cădeau înainte batjocorindu-L și tot felul de batjocuri făcându-I, și cum îl duceau câini aceia, mâncători de sânge și Îl trăgeau gol la patimă. Și cum L-au părăsit  toți ucenicii Lui: că unul s-a lepădat de Dânsul, iar altul L-a vândut, iar ceilalți au fugit și sta singur gol în mijlocul poporului aceluia, de vreme ce era praznicul Pastelui, atunci, la care se adunasera toti. Si L-au rastignit ca pe un om rau, in mijlocul facatorilor de rele, si zacea neîngropat, nici nu L-au pogorât de pe cruce, pâă când L-a cerut oarecine ca să-l îngroape. Și cum au scornit defăimare rea asupra Lui, ca ucenicii Lui L-au furat și că n-a înviat.

Deci, iarăși, adu-ți aminte și de Apostoli, că de pretutindenea erau goniți și prin ceilalți se ascundeau. Că Pavel se ascundea la o femeie, ce vindea mătăsuri, și Petru, la Simon curelarul, că nu aveau îndrăzneală la cei bogați. Iar, apoi, toate au fost cu înlesnire pentru ei. Într-același chip și tu frate, nu-ți face voia rea, deși acum treci prin cele de întristare. Că pe urmă vor veni cele înveselitoare. Auzit-am și de bârfitorul acela, Arsachie, pe care l-a pus împărăteasa patriarh în scaunul meu, și că a prigonit pe frații și fecioarele acelea, care n-au vrut să aibă împărtășanie cu dânsul. Și mulți dintr-înșii, din dragoste pentru mine, prin temnițe au murit. Lupul acela în chip de oaie, ce are numai înfățișarea de episcop, după adevăr, este un preadesfrânat. Că precum femeia căreia îi trăiește bărbatul, de merge după altul, se cheamă preadesfrânată, așa și acesta preadesfrânat este, nu trupește, ci sufletește, că fiind eu viu, mi-a răpit scaunul.

Acestea, frate Chiriac scriem din Cucuz, unde a poruncit împărăteasa de ne-a izgonit. Și multe scârbe m-au întâmpinat pe cale, dar nu le-am luat în seamă. Iar când am ajuns în țara Capadochiei și în Tauromenia, cete-cete de sfinti părinți ne întâmpinau. Încă și mulțime de monahii, vărsând izvoare de lacrimi și plângând cu jale mare, că ne vedeau ducându-ne în surghiunire, ziceau între ele: Mai de folos ar fi fost să se ascundă soarele, decât să tacă gura lui Ioan. Aceste cuvinte m-au tulburat foarte și m-au scârbit mai mult, că vedeam toți plângeau pentru mine. Iar pe celelalte, pe toate câte mi s-au întâmplat, nu le-am luat în seamă. Însă foarte bine ne-a primit episcopul cetății, acesteia și multă dragoste a arătat către noi, că, de ar fi fost cu putință și n-am fi păzit hotarul și canoanele, ne-ar fi dat și scaunul său. Rogu-te, dar, și te poftesc, gonește de la tine plânsul necazului tău și fă pomenire pentru noi către Dumnezeu.

Întru această zi, cuvânt despre omul ce s-a tămăduit la mormântul Sfântului Ioan Gură de Aur, prin a sa pocăință

Când au adus trupul Sfântului din Comane cu mare cinste, și l-au așezat pe el în biserica Apostolilor, atunci un om din cei puternici ai Constantinopolului, fiind bolnav și având credință mare în Sfântul Ioan Gură de Aur, a poruncit slugilor sale să-l aducă pe el în cinstita biserică a Sfinților Apostoli, unde este mormântul cel tămăduitor al purtătorului de Dumnezeu părinte Ioan Gură de Aur. Iar, după ce l-au dus pe el întru acea cinstită biserică, s-au rugat cu lacrimi și l-au pus pe pat. Deci, zăcând el și bolind, chema în ajutor pe Sfinții Apostoli ai lui Hristos și pe Sfântul, Părintele nostru Ioan Gură de Aur, ca să-l miluiască pe el în primejdia lui, aducându-și aminte de cele necuvioase fapte făcute de el, înainte de îmbolnăvire. Iar când gândea la acestea, tânguindu-se, zicea: „Amar mie și vai de ticălosul cel nepocăit, cum voi merge pe calea dintru care nu mă voi mai întoarce ? Și cum voi suferi certarea înfricoșatului Judecător și muncile cele netrecătoare și veșnice?”

Deci, acestea grăindu-le acela, și mai multe decât acestea, tânguindu-se, cam pe la al șaselea ceas, toți au ieșit din cinstita biserică, și numai singur bolnavul a rămas și, căutând spre bolta acelei sfinte biserici, a văzut și chipul Domnului nostru Iisus Hristos și a început a grăi către Dânsul așa: „De chipul Tău Stăpâne, deși zugrăvit de mâini omenești, mă cutremur și mă tem. Dar cum eu, ticălosul, Te voi vedea pe Tine, înfricoșatul Judecător, când vei veni să judeci toate ? Greșit-am, Stăpâne, iartă-mă pe mine, că n-am păzit poruncile Tale.” Deci, acestea grăindu-le acela, a început a-și mărturisi păcatele sale spre Sfânta icoană. Iar, după ce, cu de-amănuntul, le-a spus pe toate, și-a mai adus aminte încă de alt păcat, pe care îl făcuse, și a început a zice: „L-am făcut Stăpâne, însă nu îndrăznesc a-l spune, nu îndrăznesc iubitorule de oameni, nu îndrăznesc, Milostive.” Deci, acestea zicându-le el, a venit un glas de la Sfânta icoană, zicând: „Spune omule !” Iar după ce l-a spus și pe acela, a venit alt glas și i-a zis: „Iartă-ți-se ție păcatele tale !”

Iar după ce s-a pogorât acel glas înfricoșat, s-a sculat omul sănătos și a căzut cu fața la pământ, strigând cu glas mare și înălțând cântări de mulțumire lui Dumnezeu, Celui ce nu voiește moartea păcătosului, ci așteaptă întoarcerea pocăinței și voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină. Deci, închinându-se chipului Mântuitorului Hristos și tămăduitorului mormânt al purtătorului de Dumnezeu părintele Ioan Gură de Aur, s-a dus la casa sa și, cealaltă vreme a vieții sale, a petrecut-o în curățenie și cu pază. Dumnezeului nostru slavă !

 

.