Ninge încet, tainic,

Peste tot, peste univers

Peste lume, peste oameni,

Peste câmpuri, peste case și…

Peste sufletul meu…

Privesc mut de la fereastra casei

Cum albul deodată covârșește

Totul în jur…

Totul este alb…, cu doar câteva linii

Și puncte negre…

Însă negrul acesta nu are putere deloc

În marea de alb…

E pace, multă pace,

Fulgii ce cad… mă odihnesc…

Și îmi dau prilej de …reverie…

Se simte nevoia de alb imaculat

Într-o lume de…negru…

De aceea …Dumnezeu

A trimis această binecuvântare

Peste oameni…

Se simte nevoia de alb

Iar fulgii ce cad

Parcă îmi hrănesc sufletul…

E iarnă. E frig…

Dar e… cald în sufletul meu…

Și pace… multă pace…

Ninge frumos și curat

Ninge covârșitor peste univers…

Albul parcă acoperă

Toată mizeria lumii și o îmbracă în tăcere

Adâncă,

Ninge total… peste univers…

Ninge peste lume, peste oameni,

Peste câmpuri, peste case,

Ninge abundent

Și-n sufletul meu…

Și e cald și… e bine..

E cald și… e bine…

E cald și e bine în sufletul meu…

.

.

Cu nostalgie pentru iernile de altădată și cu bucurie pentru ninsoarea aceasta,

 Pr. Andrei

.

.

.

 

 

 

.