„Şi iarăşi, cel care are dor de bunătăţile cele veşnice şi nepieritoare, nu poate dori pe cele pieritoare, care dispar şi se veştejesc, înainte de-a apare. Cel rănit de dorul de Dumnezeu, cel prins de dorinţa celor viitoare, priveşte cu alţi ochi pe cele de pe lumea asta; ştie că toată viaţa aceasta este chip şi înşelăciune, nedeosebindu-se întru nimic de vise. De aceea şi fericitul Pavel spunea în epistola sa: Trece chipul lumii acesteia, arătând că fiecare din cele omeneşti este numai chip, trece ca umbra şi visul, n-are nimic adevărat şi trainic. N-ar însemna, oare, să ai minte de copil, să te minunezi de umbre, să te lauzi cu visurile şi să-ţi lipeşti inima de cele care după puțină vreme pier? Trece chipul lumii acesteia! Când auzi că trece, pentru ce-l mai cauţi? Când auzi că toate cele omeneşti sânt numai chip, lipsite de orice realitate, pentru ce te laşi de bună voie înşelat, pentru ce nu te gândeşti că sunt uşor schimbătoare şi nesigure, pentru ce nu te fac să treci pe lângă ele şi să-ţi muţi dorinţa la cele veşnice, la cele nemişcătoare, la cele sigure, la cele care nu se schimbă?”

.

.

.

 

.

 

.