Cuvânt trezvitor al Părintelui Calciu, un erou al libertății, un luptător împotriva cenzurii, care ne spune cum să ne menținem starea de libertate câștigată cu preț atât de scump la Revoluție. Într-o perioadă când principiile democratice sunt amenințate de către mari instituții ale statului, să luăm aminte la aceste cuvinte ale Părintelui Calciu, extrase din Revista Atitudini Nr. 72:

Nu vă lăsați intimidați!

Presa inventează cuvinte și etichete tocmai pentru a vă distruge. Dacă voi vă lăsați intimidați de etichetele presei, sunteți pierduți. Ești pur? Stai cu fruntea sus. Ești tradiționalist? Foarte bine, ești tradiționalist! Luptăm împotriva unei modernități care este distructivă. Nu vă temeți de etichete! Mereu vi se vor pune etichete, mereu veți fi acuzați de ceva. Rostul creștinului în această lume este suferința. Acceptați suferința și mântuiți-vă pe voi și pe cei din jurul vostru!

În perioada interbelică, studenții de la facultățile laice se implicau în activitățile culturale, scriau articole, poezii, chiar cărți. În ziua de azi, tineretul universitar nu prea rodește nimic. E firească starea asta de pasivitate sau ne îndemnați să ne implicăm pe măsura puterilor?

Da, bineînțeles. Voi sunteți intelectualii țării. Probabil că nu vă implicați pentru că aveți o oarecare repulsie față de cultura și literatura timpului. Creați voi o cultură adevărată!

Creați o cultură românească

Nu suntem susținuți.

Generația dintre războaie a fost ucisă. Puneți sufletul vostru, acolo! Mergeți înainte! Creați o cultură românească, o spiritualitate românească! De fapt, nu creați, ci continuați o spiritualitate românească care a fost totdeauna vie. Să știți că tradiția nu este numai o adăugare a elementelor. Tradiția este eliminatorie, ea a decis care Evanghelie este adevărată, pe unele le-a admis, pe altele le-a respins pentru că tradiția nu este numai un tezaur de acumulare, este un tezaur de purificare. Notați linia tradiției. Nu vă lăsați doborâți! Păi, dacă ați fi trecut prin ce am trecut eu, ce făceați? Dacă v-ați descurajat înseamnă că aveți o slăbiciune sufletească. Nu vă descurajați, întăriți-vă sufletul, încordați-vă forțele spirituale și intelectuale! Voi veți crea curentul!

Pot să vă spun două vorbe, dar nu știu dacă vă încurajează. V-am spus că Ceaușescu hotărâse să mă extermine printr-o moarte violentă, dar să nu cadă vina asupra administrației închisorii. Și protestul meu a început de la ordinul lor: „Măi, popo, tu trebuie să ieși la lucru!”. Nu aveau nevoie de lucrul meu. Ce puteam eu să fac? Le-am zis: „Nu vreau să lucrez pentru că sunt nevinovat în închisoare și nu vreau să lucrez pentru o instituție care oprimă ființa umană și devine instrument de tortură pentru cetățeanul român”. Și ei mi-au zis: „Nu vrei să lucrezi? O să te determinăm să lucrezi”.

Și mi-au băgat în celulă doi deținuți. N-ați avut ocazia să vedeți criminali din închisoare pentru care ființa umană nu conta nici cât o muscă. Eu făceam cu ei o echipă. Eram o echipă de trei inși care făceam lădițe pentru fructe – Aiudul făcea aceste lădițe – și dacă nu făceam norma impusă de administrație, pierdeam orice drept la relația cu familia. Adică pierdeam pachetul, vizitele. Eu nu pierdeam nimic că nu aveam așa ceva, dar ei aveau.

Instituția de exterminare

Și în felul acesta, eu eram pus într-o situație foarte dificilă: să lipsesc pe oamenii aceștia de drepturile lor care erau condiționate de îndeplinirea normei. Și am pus în balanță în cugetul meu: fac compromisul de la principiul meu că nu pot să ajut o închisoare care nu este numai o instituție de sancționare a unei infracțiuni, ci este o instituție de exterminare?

Puteam eu să lucrez sau să nu lucrez? Dacă lucram, implicit susțineam un sistem opresiv. Dacă nu lucram, îi puneam pe acești oameni în situația de a-și pierde pachetul. N-a fost o decizie ușoară pentru că și una și alta implicau poziția mea față de Dumnezeu. Și, punând toate în balanță, am crezut că principiul credinței este mai mare decât principiul bunului trai, să spun așa, al îmbunătățirii condițiilor de trai celular. Și n-am lucrat.

Am primit amenințări: „Lasă, popo, că te învățăm noi minte!”. Oricum, bătaia în închisoare era o chestie ca pâinea zilnică. Din când în când îi chema administrația și se întorceau de acolo, turbați. Probabil, că li se reproșa de ce nu mă omoară. Eu sunt sigur că am fost apărat de Duhul Sfânt pentru că, fiind cu niște oameni care nu aveau niciun fel de morală și de reticență în a tortura și a ucide, nu m-au ucis.

Dacă-L ai pe Dumnezeu, ai într-adevăr vârtute și poți să răstorni cu bărbăția ta toate capcanele satanei. Vă mulțumesc foarte mult.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 72)