Fericita și pururea pomenita Xenia a fost din slăvita cetate a Romei, fiică de neam cinstit, tatăl ei fiind senator al împărăției, binecredincios și râvnitor. Deci, ajungând ea la vârsta nunții și toate cele de nuntă gătite fiind, ea a fugit de acasă cu alte două femei tinere, credincioasele ei slujnice, dorind împreună toate, a se face mirese Mirelui celui nestricăcios, Lui Hristos Domnul, prin veșnica feciorie și înțelepciune, dar această dorire Xenia tăinuind-o înaintea părinților ei, fiind singura lor fiică.

Și luând ea puțin aur și îmbrăcăminte bărbătească, s-a urcat împreună cu slujnicele sale în corabie și făcând călătoria pe mare și străbătând multe locuri, a sosit la insula numită Cos, unde și-a luat chipul ei femeiesc și, întâlnind acolo pe omul lui Dumnezeu, preotul și egumenul Pavel, venind de la Locurile Sfinte, l-a rugat să le fie lor îndrumător duhovnicesc.

Deci, îndemnate fiind de dumnezeiescul Pavel, au venit în cetatea Milasa și, făcând acolo, din aurul ce avea, o bisericuță, cu hramul Sfântului Mucenic Ștefan, și chilii, împreună cu alte câteva fecioare au întemeiat o mică mănăstire. Și atâta râvnă și nevoință a arătat fericita aceasta Xenia în răbdarea și părăsirea simțirii poftelor lumești, încât pildă s-a făcut pe sine, a petrecerii cerești în trup omenesc.

Drept aceea, și semn de sus a primit pentru buna petrecere a vieții sale. Că, îndată dupa moartea ei, întru amiază fiind și soarele luminând pământul, s-a ivit pe cer o cruce din stele luminoase, cuprinsă într-un țarc de stele, semn care se părea a fi ca o cunună dată fericitei de la Dumnezeu, proslăvind ostenelile și râvna dragostei sale prentru Hristos, de vreme ce, după îngroparea trupului ei în pământ, semnul acela n-a mai fost văzut.

Și s-au descoperit atunci și cele despre Sfânta, spunându-le pe patul de moarte, una din slujnicele ei, din ce țară și din ce neam se trage fericita, precum și numele ei cel de la părinți, Evsevia, că vrând a nu fi cunoscută, și-a pus ea numele de Xenia, care însemnează „Cea străină”. Și așa, cu sârguitoare osteneală, a lucrării și a gândirii s-a mutat fericita la Hristos, mult doritul ei Mire. Dumnezeului nostru, slavă !

 

.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre milostenia făcută din osteneala dreaptă, nu din jafuri

.

Zis-a Domnul: „Faceți-vă prieteni cu bogățiile nedrepte, ca să intrați în casele cele veșnice.” Și zicând așa: „din bogățiile nedrepte”, a arătat că, adică, îndreptarea ta să se facă în vremea de acum. Ceea ce, adică, rău ai câștigat, să împarți bine. Adunata-i din nedreptate, acum căindu-te să risipești cele adunate. Că nu aceasta este fapta bună, ca să dai, din acelea, o parte, ci, a se lipsi de toate acelea, este lucru bun. De vreme ce, cea mai grea fărădelege este că, adică, de la unul a apuca și altuia a da. Iar de faci milostenie din nedreptate, apoi să miluiești pe aceia pe care i-ai asuprit. Că nu acela ce miluiește pe mulți este milostiv, ci acela ce nici pe unul nu asuprește, nici îi face nedreptate, pentru că cei ce nu se depărtează de la nedreptăți și aduc daruri lui Dumnezeu, aceia neprimiți sunt. Căci scris este: „Jertfele celor fără de lege, urâte sunt lui Dumnezeu.” Mai bine este a nu câștiga o avere ca aceea, decât a o da lui Dumnezeu cu fățărnicie.

Iar, pentru cei ce nu fac milostenie la săraci, zice Proorocul: „Cela ce-și astupă urechile sale, ca să nu audă pe săraci, și el însuși, oarecând va striga și nu-l va auzi nimenea.” Drept aceea, se cade a pune în minte mila și judecata, adică, să câștigăm după dreptate și să împărțim milostenie, după cum este scris, că prin aceasta să ne apropiem de Dumnezeu. Deci, întru aceasta, să se cerceteze cu dinadinsul fiecare pe sine și să se socotească: oare, dintru ale sale osteneli are bogăția din care voiește să aducă daruri lui Dumnezeu, ori, poate a făcut silă celor neputincioși, sau a jefuit pe cei de sub stăpânirea lui ? Că, măcar de ești și stăpânitor, să nu faci silă, nici să jefuiești, ci, de ți se va întâmpla ție și să ai stăpânire, să arăți, mai ales, dreptatea ta. Iar, de vei lua de la săraci și vei da la alți săraci, apoi mai bine este ție să nu jefuiești cele străine, nici să faci cu ele milostenie, ca să nu-ți faci jertfa ta urâtă, apucând a o aduce din nedreptate ? Ci, cu ceea ce voiești să miluiești pe alt sărac, mai bine să-l miluiești pe acela căruia i-ai făcut nedreptate. Că Dumnezeu nu primește jafuri și apucături. Pentru că milostenie din nedreptate nu se face, nici din blestem nu vine binecuvantare, nici din lacrimi, veselie. Drept aceea, rogu-vă pe voi, în tot locul să vă socotiți și să vă păziți pe voi și să vă siliți a face poruncile Domnului, ca să aflați odihna sufletelor voastre.

.

Întru această zi, cuvânt despre Iov, despre iubirea de săraci

.

Ascultați ce grăiește Scriptura despre Iov, câtă avere avea, cirezi de boi și oi și cămile și toată cealaltă avere pe care Dumnezeu o încredințase lui Iov, pe toată a ars-o focul. Și Iov n-a zis un cuvânt de răzvrătire, ci, Domnul a dat, Domnul a luat. Ascultă și vezi, el atât de multe pierzând, n-a defăimat, ci, când le-a primit, a lăudat pe Dumnezeu, iar când s-au luat de la dânsul, nu s-a jelit. Iar oamenii, cei de acum, când primesc și iau, nici nu-și aduc aminte de Acela ce le-a dat lor, iar când le pierd și se păgubesc, atunci încep a defăima pe Făcătorul, numărându-și vredniciile lor. De au dat vreo măsură de grâu, sau o pâine la săraci, de au aprins o lumânare la biserică, sau de au adus spre jertfă un ied, apoi le pomenesc și zic: „Am făcut aceste fapte bune de ce, dar, au venit asupra noastră aceste răutăți ?” Însă, se cade nu numai să nu pomenești acele mici fapte bune, ci, mai vârtos, să-ți aduci aminte de cele mai de seamă porunci ale Legii, pe care nu le-ai făcut. Ai aprins, adică, o lumânare în biserică, bine; dar iată a intrat în biserică și săracul, suspinând cu lacrimi din pricina ta, și ți-a stins strălucirea lumânării tale. Sau ai dat cutărui sărac o pâine, ceea ce și eu adeveresc, dar adu-ți aminte că turmele oilor tale au mâncat toată secerătura săracului. Drept aceea, asuprești mult și faci puține bunătăți. Apuci mult și dai puține.

De voiești să nu fii învinuit, apoi nu năpăstui pe cel sărac, nici pe semenul tău. Pe cei scăpătați nu-i nedreptăți, pe văduve nu le asupri, pe sărac nu-l trece cu vederea, de la vecini să nu-ți întorci fața, pe prieteni să nu-i înșeli, pe cei bătrâni să nu-i mânii, pe părinți să-i cinstești, de biserică să nu te desparți, de desfrânare să te depărtezi, de iubirea de arginți să te păzești. Iubirea față de frați să nu o uiți, vătămarea răutății să o gonești din inima ta și dragostea să ți-o sădești în inimă. De iubirea de străini să nu te lepezi, și de la adevăr să nu te depărtezi. De clevetiri să fugi departe, smerenia să o iubești, de sfadă să te îngrețoșezi. Acestea toale să le păzești și nu te va cuprinde pe tine răul și, măcar de ar și năvăli, dar tu să nu hulești. Acestea toate le-a făcut Iov, sluga Domnului, când au năvălit asupra lui relele acelea, iar el n-a defăimat, ci a lăudat pe Dumnezeu, zicând: „Fie numele Domnului binecuvântat în veci.” Deci, de ar fi cineva bolnav sau din bogăție ar cădea, și de l-ar primi cu răbdarea acestuia, apoi și cununii aceluia vrednic va fi, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine slava ! Amin.

 

 

.